Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XVIII) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XVIII)

Cherubin Gniewosz w bitwie pod Suczawą w 1497, akwarela Juliusza Kossaka

 

Având în vedere reducerea ostilităţilor şi plecarea armatei poloneze, taberele au început a fi demolate. Polonezii au programat plecarea în patru etape succesive. Mai întâi, pleacă grosul cavalerilor veniţi din palatinatele de vest ale Poloniei, cu carele şi bagajele aferente, urmate de parcul de artilerie şi de căruţele Regelui Johann Albrecht, iar odată cu acesta, şi fratele Sigismund, care transporta, sub acoperire, o serie de lucruri importante. Abia după aceea venea rândul cavalerilor din palatinatele de răsărit ale Poloniei şi, în sfârşit, restul ostaşilor, în grupe distincte.

 

Chiar înainte de plecare, Ştefan l-a atenţionat pe rege ca nu cumva să plece spre ţara sa prin munţi şi prin păduri, chiar dacă a venit ca un principe cu drepturi în Moldova, deoarece poate fi atacat de populaţia locală, care se teme de rechiziţiile polonilor. Aminteşte că şi oficialii moldoveni sau turci nu pot atenta la bunurile oamenilor. Regele nu a ţinut cont de acest avertisment, dar şi-a amintit de acesta în cea de-a patra zi de marş[1], atunci când traversa cele două mile, cât măsoară pădurea Bucovinei[2]. Cum mergeau ei fără grijă, încrezători în pacea recent încheiată, s-au trezit nimiciţi şi loviţi, din toate părţile, de arbori care cădeau şi abia au scăpat unii, desculţi, flămânzi şi cu hainele de pe ei rupte. Strălucitoarea armată a Poloniei arăta, acum, ca o şleahtă de cerşetori, zdrobită şi descurajată, iar în fruntea ei însuşi Regele Johann Albrecht. Astfel şi-a făcut intrarea în Liov[3] armata, pornită în urmă cu câteva săptămâni înainte, la un asediu victorios.

 

Fiecare familie nobiliară poloneză a primit o veste[4] şi înfrângerile ca austriecii, după bătălia de la Sempach (Bătălia din 9 iulie 1386, în care Elveţia învinge Austria, ducele Leopold pierzându-şi viaţa – notă de subsol, n. n.), când austriecii au fost înfrânţi de armata celor opt cantoane elveţiene. Nimeni nu putea explica această turnură a lucrurilor, iar finalul, cel mai şocant dintre toate, a fost considerat o nenorocire naţională predestinată[5].

 

Suceava mai avea doar bătrâni, femei şi copii, care acum se întorceau acasă, căci apucaseră să fugă înainte de asediu, când în Cetate au rămas doar bărbaţii capabili să poarte arme şi să lucreze la întărirea Cetăţii. Acum, după trei săptămâni[6] de trudă, constată că au avut pierderi puţine. Rămâneau faptele şi situaţia de după luptele date, pentru că toate scenele sângeroase s-au petrecut rapid aici, în oraş, când nu mai rămăseseră decât puţini bărbaţi, dar acum aceştia s-au convins de insecuritatea bunurilor şi că aceasta este direct legată de asigurarea unei securităţi fizice a vieţii. De aceea, toţi, şi în special negustorii armeni din cele 700 de case, şi-au dat seama că vor găsi o viaţă mai tihnită în aşezările din ţările vecine cu Polonia şi Ungaria[7].

 

Codrul Cosminului, de Juliusza Kossaka

 

Construirea bisericii Sf. Dumitru a fost prinosul pe care Ştefan l-a adus după atacul polonezilor. Sfântul Dumitru i-a apărut în vis ca un erou, înainte de sosirea duşmanilor, şi l-a asigurat de ajutorul ceresc. Ştefan a jurat[8], atunci, că, dacă va primi ajutor, va ridica, în timpul cel mai scurt, o biserică strălucitoare, care să devină loc de rugăciune şi de pelerinaj. A procedat la fel şi cu Cetatea, şi cu oraşul, care trebuiau să recapete înflorirea de altădată. Aceste fapte trebuiau să dea dovada nu numai a puterii sale personale, ci erau şi semnul unui plan de pace, care trebuie să dureze. Din păcate însă n-a fost să se întâmple astfel, pentru că Ştefan s-a văzut înghesuit între cele trei imperii, polonez, unguresc şi turcesc. Unul dintre ele, după ultimele evenimente, s-a dovedit a fi un duşman neaşteptat, cel de-al doilea şi-a folosit inteligenţa de a-l aţâţa pe primul să ameninţe suveranitatea Moldovei, iar cel de-al treilea, periculos prin propria sa putere, reprezenta o ameninţare şi pentru celelalte două.

 

Pentru moment, cuvântul de ordine era „Revanşă pentru asediul Sucevei”[9]. O armată comună de 40.000 de turci şi tătari a pornit spre Polonia, pentru a semăna frică şi teroare[10]. Războiul din 1498 s-a pornit împotriva celor mai solide şi mai bine apărate oraşe: Liov[11], Przemyśl, Jaworow, Radymno, Przeworsk[12], Jaroslau, Kanczuga, Łancut[13] şi Trembowla[14].

 

Harta Pădurea Bucovinei

 

 

[1] După Wapowski, op. cit., II, p. 261, la 26 octombrie 1497 „feria quinta ante Simonis & Judae”. Din contra, după Manuscrisul de la Mănăstirea Cozia (cu fragmente copiate din cronicile moldoveneşti – n. n.), I, p. 155, această dată nu este tocmai corectă. La I, p. 152 (ediţia tipărită – n. n.), se spune, după Wickenhauser, Bochotin, I, p. 18: „Tabăra a început să fie montată la 26 septembrie şi a durat trei săptămâni. Asta înseamnă până la 16 octombrie. Să socotim: Când s-a hotărât ridicarea taberelor, au fost neesare 3 zile. Astfel, mai rămâne, de la 19, la 26 octombrie, o săptămână, deci 7, nu 3 zile de marş, pentru a ajunge la Hliboca, acolo unde începe pădurea. Nu a putut să facă numai 3 zile, după ce a părăsit tabăra. Data de 24 septembrie este clară. Se pare că a mai fost o tabără intermediară, la 26 septembrie. Şi aici Wapowski se pare că are dreptate.

[2] Wapowski, op. cit., II, p. 28: „Exercitus sequebatur ut in summa pace armis depositis et soluti ordinibus”. Pădurea de fagi (Den Buchenwald) sau Plonina o găsim descrisă şi în alte locuri şi este numită (Cf. nota 41), şi nu fără dreptate, „Pădurea Roşie” (Dumbrava Roşie), de la sângele vărsat aici de sărmanii polonezi. Rogalski, op. cit., II, p. 542, note.

[3] Chodyniecki, op. cit., pp. 67 şi 68.

[4] Wapowski, II, p. 261: „fuitque ingens ac inestimabilis in Polonia de tali casumoeror”.  „Zilele Regelui Albrecht, când vulturul a fost bătut” a devenit un proverb în Polonia. Cei care nu au fost ucişi de duşmani şi de arborii doborâţi au fost spânzuraţi de părul lor lung, spune Obodziński: Pandora regilor polonezi (în polonă), Krakowia 1861, 8, p. 65 şi următoarele. În Polonia era tradiţia ca o parte din cap să fie rasă şi doar pe creştet să rămână o coadă lungă de păr.

[5] După Wapowski, II, pp. 260 şi următoarele, se vorbeşte despre următoarele semne prevestitoare: când Regele a părăsit Liovul, la 26 iunie, pentru a lua Moldova, două sute de boi, care trăgeau la jug, au sărit în şanţul care înconjoară cetatea şi şi-au rupt gâturile. La prima trecere peste apă, calul Regelui s-a împiedicat şi a căzut acolo, fără a mai putea fi salvat. Un nobil polonez nebun, pe nume Sropski, a prevăzut, de mai multe ori, la Liov, căderea Poloniei. Un trăsnet a lovit în tabăra de lângă Liov şi a omorât 12 cai nobiliari. Unui preot, care făcea sfânta slujbă, i-a căzut sfânta ostie de trei ori la pământ; „exercitus war perditissimis mulieribus refertus, ferunturque ipsi Primores & Duces, noctura libidine non saciati, clara luce publicis balneis & inter amplexus mulierum voluptatibus indusisse”: La Cracovia, o femeie a născut un copil cu coadă, o alta a născut un copil cu cap de iepure. După Szuiski, a. a. O, II, pp. 118, 119, supunerea pe care i-a cerut-o Johann Albrecht lui Ştefan a fost pecetluită de Calimachus astfel încât coroana cu vultur să fie nimicită…

[6] Chodyniecki, op. cit., pp. 65 şi 66.

[7] Sadok Baracz: Schiţă de istorie a armenilor, p. 171.

[8] Manuscrisul de la Mănăstirea Cozia, I, p. 158. Ureche, în Kogălniceanu, Cronicile Române, Bucureşti 1872, I, p. 163, plasează acest act în anul 1473. Arhivele Decanatului Sucevei de la Ipoteşti, văzute la 1870, dau o scurtă descriere a punerii temeliei acestei biserici şi aminteşte că aceasta s-ar fi întâmplat în anul 1458. Eu am găsit aceasta în Manuscrisele de la Mănăstirea Cozia, aşa cum am arătat mai sus.

[9] Toţi cronicarii, fără excepţie, menţionează aceasta.

[10] Wapowski, II, p. 33: Alberto & Polonis, tam consternatis, ut plerique ex majoribus, ni pudor sos retraxisset, de deserendo regno consilia agitaverint. Tunc porta Floriani (Poarta Floriani, o construcţie care mai există şi astăzi) orbiculari, circalari, propugnaculo & lata fossa utrinque mniata est, instaurata magno impendio & structuris egregiis”.

[11] La 13 mai 1498, în ziua Sfântului Sevatius, a început instalarea taberei şi asediul, după Zubrzycki, op. cit, p. 128, şi Chodyniecki, op. cit. p. 68. Două inscripţii, de pe una dintre fostele porţi ale Haliciului, ne dau mai multe detalii. În Cronicile Liovului se află o notă, care menţionează următoarea inscripţie:

„NIBILIS AT NUNQUAM NUBILIS VIRGO SUB SEMPER VESTALIS EX QUO PER III SAECULA MILLE

PROCIS EXAMBITA, OMNIBUZ CASTA VIARGO REPUDIUM FECI, ET ARMATIS PRECIBUS

STEPHANI PALATINI MOLDAVIAE TALEM ME PRAESTITI; PRIMUS ELLE MALO CADVCEATORE CVM XL Millibus.

FILIORUM AGAR PARANYMPHUS THALAMOS MEOS EXAMBIVIT, SED CVM OMNIBUZ

ABACIBUS EXPERS CORONAE VIRGINALIS SED NON EXPERS

IGNOMINIAE RECESSIT AC IN MINORIBUS OPPIDIS

ARDOREM CONCEPTUM CONSUMPSIT. ANNO NATI EX VIRGINE DEI HOM. MCCCCXCVIII”.

Cea de-a doua inscripţie spune, după Starowalski, p. 275: „Monnumenta Sarmatarum Stephanus Wauoda Moldaviae, vir miliciae gnarus, acer, immemor fidei praestitae, cum XL Turcarum & Tartarorum millibus hostiliter Leopolini ipso die Salvatore Nostro terente & adverterente, postridie snnimo mane obsidionem solvit A. D. MCDXCVIII ulterius proceders Premisliam, Javoroviam, Radymno & Kanczugam fero & igne depopulatus est”.

[12] Balinski şi Lipinski, op. cit., II, p. 659.

[13] Wapowski, op. cit., II, p. 305.

[14] Cercul Familiei (în poloneză), Lemberg 1860, p. 136. În Trembowla, unde eu am făcut cercetări arhivistice, în anul 1875, am găsit înscrisuri din vremuri vechi, dar nimic despre acest eveniment. Între altele, se menţionează un vechi cântec popular polonez despre isprăvile lui Ştefan, dar nu mi-l mai amintesc. Ştiu că s-a publicat undeva, dar nu l-am mai găsit.


Comments are closed