Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XV) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XV)

Ștefan Vodă

Suceava era nerăbdătoare să primească ajutor de la vecini, dar a primit laude de la repreyentantul Krakowiei, Martin Wrocimowski[1], precum şi învăţatul florentin şi educator al prinţilor polonezi Philipp Buonacorsi, cel atât de mult lăudat[2] şi supranumit Callimachus. Ei au făcut du-te – vino, până când s-a luat decizia Congresului de la Lublin, prin care s-au renegociat relaţiile cu Turcia, printr-un tratat de pace, care trebuia să includă şi Moldova[3].

 

Dacă pericolul imediat a fost îndepărtat, prin intervenţia Poloniei, Ştefan face pregătiri pentru cea de-a treia căsătorie, cu Voichiţa, fiica Domnului Valahiei Radu[4]. La nunta domnească iau parte mulţi negustori din vremea înaintaşilor săi, care, mai înainte, fugiseră la Liov. Numai la începutul anului 1476, şapte mari negustori din Suceava şi-au reprimit dreptul de cetăţeni ai urbei[5].

 

Dar curând norii războiului s-au apropiat din nou de porţile Sucevei. Soţia lui Ştefan moare, la numai câteva luni după cununie. O moarte subită, urmată de înmormântarea care i-a pricinuit mare durere, îi aduce lui Ştefan mai multe necazuri. Ginerele (Ştefan) primise daruri de nuntăimportante, dar şi stăpânirea ţinutului Kokelburg (Cetatea de Baltă) din Transilvania[6]. După moartea soţiei sale Voichiţa, el nu a vrut să restituie dota pe care o primise aceasta, ceea ce a supărat pe Voievodul Valahiei, care a uneltit, împreună cu turcii, pornirea unei campanii împotriva lui Ştefan.

 

Ştefan a fost luat prin surprindere şi a înjghebat o forţă de rezistenţă limitată, întâmpinând inamicul în câmp deschis, în bătălia cea mai scurtă[7], care ulterior a trecut Suceava prin foc şi sabie. Se instalase aici un climat de teroare, datorită foametei şi lipsurilor de tot felul şi, mai ales, datorită atrocităţilor care au dus, în final, la arderea oraşului.

 

Multe lucruri nobile şi de valoare s-au pierdut sau au fost arse şi transformate în fum şi cenuşă. Le-au distrus tăvălugul carelor de luptă, lăsând în urmă numai durere şi morminte din tot ce era sfânt, pângărind inimi şi sentimente pioase. Însăşi Cetatea a fost distrusă, dar nu cucerită[8], şi numai cu ajutorul Voievodului Transilhaniei, Stephan Bathory, din ordinul lui Mathias Corvinus[9], s-a refăcut cu o energie de nebănuit. Cu acelaşi sprijin, a putut Domnul Moldovei să cureţe ţara[10] de duşmanii pe care îi dispreţuia atât de mult.

 

Triumfător, Ştefan revine la Suceava, care[11], în nici un caz, aşa cum s-a spus[12], nu avea intenţia de a muta capitala la Iaşi, pentru a se apăra mai uşor de turci şi de tătari. Această decizie, de a schimba sediul Curţii Domneşti, aparţine unui alt timp şi va veni mult mai târziu. Din contră, putem afirma cu tărie că perspectiva unei perioade de linişte cu Turcia este dată de asigurarea din partea celor două puteri, Polonia şi Ungaria, prin tratatul din 1474. Astfel, dorinţa de a îndepărta îngrijorarea pentru noi acţiuni războinice împotriva Sucevei îl determină pe Ştefan să facă noi întăriri la reşedinţa sa mult încercată în trecut. Tot acum el face şi cel de-al patrulea mariaj[13]. Fataliştii credeau cu tărie că, după toate acestea, Ştefan, care era tare iubăreţ şi amator de afecţiune, îşi va găsi fericirea şi va renunţa la alte consolări, iar cu timpul, inima sa, care a fost supusă atâtor încercări, îşi va găsi liniştea. Dar această nouă căsătorie s-a produs în aceeaşi perioadă în care a murit[14] Mitropolitul Theoktist al Sucevei[15]. Deja, în anul 1478, reşedinţa domnească fremăta de venirea musafirilor invitaţi la cea din urmă nuntă a Domnului[16].

 

În 20 septembrie, acel an (1478), va fi înscăunat un nou mitropolit, Gheorghe[17], după cum afirmă documentele. La numai câteva luni de la întronizarea sa spirituală, acesta va oficia slujba de înmormântare a Doamnei la locul de veci[18].

 

În floarea vârstei, Ştefan nu s-a putut bucura de viaţa conjugală şi, după o scurtă perioadă de doliu, s-a înhămat din nou la jugul căsniciei, luând de soţie o prinţesă moscovită, strălucitoarea fiică a casei lui Ivan Vasilievici[19].

 

În ciuda capriciilor vieţii, care i-a adus de atâtea ori bucurii şi necazuri, alternând nunţile cu înmormântările, Ştefan nu a uitat porunca sfântă pe care o avea, de a reface şi de a repopula Cetatea Sucevei. Astfel, el s-a preocupat de asigurarea unui confort cu adevărat princiar pentru soţiile sale şi pentru viaţa de la Curte, precum şi pentru numeroşii vizitatori şi oaspeţi înalţi din afara ţării. La lucrările ulterioare de întărire a Cetăţii, s-a lucrat serios şi, aşa cum istoria a consemnat mai târziu, s-au lărgit zidurile de incintă, cu scopul de a elimina riscul unui asediu surprinzător asupra capitalei, cu consecinţele triste ale unei lovituri de stat.

 

 

[1] Bielski, p. 861

[2] Despre acesta, Rogalski: Istoria literaturii poloneze (în poloneză), Warschau 1871, 8, p. 238 şi următoarele.

[3] Lewestam: Istoria generală a literaturii (în poloneză), Warschau 1867, 8, IV, p. 79.

[4] Engel: Istoria Moldovei, pp. 138, 140. Kurz: Magazin, II, p. 12. La unii, apare cu numele Catharina, sora Helenei, Doamna lui Alexander, fratele Regelui Poloniei, Albrecht, ceea ce este total incorect.

[5] Arhivele oraşului Liov, Lib. 1076, p. 485. Citat de Zubrzycki, op. cit., p. 122.

[6] Într-un document, dat la „Kolosvar (Cluj) XII die octavarum festi Epiphaniae Domini”, adică din data de 12 ianuarie 1508, Peter de S. Georgen şi Posing explică „Judex Curiae”, relaţiile dintre Regele Ungariei şi Voievosul Transilvaniei, la capitolul consacrat Transilvaniei, că, în 1476, Regele Mathias Corvinus a luat Cetatea de Baltă (Kokelburg), după moartea stăpânului ei, Hans Pongracz von Dengheleghi, de la fiul acestuia, Mathias, şi i-a dat-o Domnului Moldovei Ştefan. Vezi: Arhiva Capitulară din Karlsburg, Tom. Fragm. VII, pp. 24, 36, şi Arhiva asociaţiilor pentru istoria Transilvaniei, Serie nouă, VI, I, pp. 82, 85 nota 50.

[7] Neugeboren: a. a. O., p. 131, plasează lupta în luna octombrie. Wickenhauser: Bochotin, I, p. 18, fără a da izvoare, o plasează pe 26 iulie. Alte informaţii se găsesc în Kogălniceanu: Cronici…, Bucureşti 1874, III, p. 474, care o plasează la 26 iulie, cf. Nota 210.

[8] Kromer, ediţia Turowski, p. 1272.

[9] Iată ce scrie el, după Eder: Observationes criticae ad Felmeri primas lineas historiae Transilvaniae (Observaţii critice asupra primelor documente despre Transilvania), Hermanmstadt (Sibiu)1803, 8, p. 157, în care vorbeşte despre legăturile strânse dintre graful secuilor Fancs şi Stephan Bathory: „Si aliter fuerit, certus esto, quod suspendium non evades” – care, „dacă nu s-ar fi grăbit, cu siguranţă că îl aştepta spânzurătoarea”.

[10] La 11 noiembrie 1476, Stephan Bathory informează: „ex castris gentium regalium prope ipsam Bokoresthya (Bucureşti), „in festo beati Martini Episcopi”, pe cetăţenii Sibiului despre alungarea Voievodului Valahiei din Moldova, precum şi despre asediul capitalei Bucureşti, a cărei cădere era iminentă. Originalul acestei scrisori se află în Arhivele naţionale săseşti din Sibiu. Cf. Pray: Disertaţii, în „Anale”, p. 148. Eder, op. cit., p. 157.

[11] Chronicon Fuchsio-Oltardo-Lupinum, I, p. 40. Kurz, a. a. O., II, p. 59.

[12] De exemplu, Sulzer, mai puţin critic, publică în Istoria Daciei transalpine…, I, p. 384, şi altele, fără a merge la documentele propriuzise.

[13] Kurz, op. cit., II, p. 12, în care mireasa, fără alte date, este numită Maria.

[14] Ibidem.

[15] Kogălniceanu: Arhive, II, p. 312. Szinkai (Şincai), op. cit., II, p. 71, stabileşte ziua morţii în data de 8 noiembrie.

[16] Cronicarii ascund numele, ceea ce pentru cercetătorii de mai târziu a condus la contradicşii ireconciliabile. Timon: Additamenta ad imaginem veteris & novae Hungariae, p. 22, o numeşte „Filia Waiuodae Transilvani”, iar la p. 29, „Filia Stephani Loszoncsi”, despre care, în perioada 1400-1500, nu s-a găsit nici o urmă de document autentic. Pray: Hierarch., II, p. 34, o numeşte, de asemeni „Fiica Voievodului Loszoncsi”. Sulzer, op. cit., III, p. 610, o numeşte Margareta şi o face soră a lui Ladislaus Loszoncsi; la fel, şi Engel, op. cit., p. 156, în timp ce acest Ladislaus nu a avut nici o soră cu numele Margareta. Gebhardi, op. cit., p. 138, nota K (Ediţia de la Brno) u acordă nici o atenţie familiei sale. Wolf: Beschreibung des Fűrtenthums Moldau (Descrierea ţării Moldovei), p. 156, spune despre ea că ar fi sora Voievodului Transilvaniei etc., etc.

[17] Wickenhauser: Bochotin, I, p. 24.

[18] Engel, op. cit., p. 144.

[19] Kromer, op. cit., p. 544.


Comments are closed