Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XIX) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XIX)

Jana Olbrachta na Bukowinie, dzieło Juliusza Kossaka

 

De aici s-au întors cu o pradă bogată şi cu peste o sută de mii de captivi, care au fost exilaţi nu doar în Grecia şi Asia[1], ci şi în ţara sa, şi în Cetatea sa de reşedinţă.

 

În Cetate, au intrat cu pompă mare, la 22 iunie acelaşi an[2]. Cu ceva timp înainte, în ziua Sfintei Margareta a anului 1499, se încheiase, între Wladislaus al Ungariei  şi Polonia, la 14 aprilie acelaşi an, la Cracovia, pacea preliminară dintre Polonia şi Moldova[3], care ar fi trebuit să primească şi aprobarea lui Ştefan. Cu această ocazie, Ştefan nu a uitat să menţioneze necesitatea reîntăririi legăturilor comerciale cu Polonia şi cu Ungaria[4]. Astfel, el şi-a apărat interesele ţării şi în special ale Capitalei de reşedinţă şi a făcut-o atât de eficient, încât abundenţa mărfurilor şi a schimburilor au readus aurul care lipsea din visteria ţării[5]. De asemenea, în acest an a aprobat deschiderea mai multor ambasade, la insistenţa Ungariei şi Poloniei, pe lângă Domnul Moldovei, care a fost convins că, în acest fel, vor avea de câştigat cu toţii[6]. Cu această ocazie, s-a reluat vechiul obicei al primirilor fastuoase şi al petrecerilor de la Curtea Domnească. Astfel, meseriaşii şi comercianţii din Suceava au avut ce arăta oaspeţilor.

 

În funcţii înalte, la Curte, găsim pe Boldor ca judecător domnesc, Portar pe Arbure, cămăraş pe Damesch (Dameş), pe Isac în funcţia de trezorier, pe Klaenaeu (Clanău) ca purtător al sabiei domneşti, pe Fruntesch (Frunteş) şeful Curţii, pe Petric şef al grajdurilor domneşti şi paharnic pe Mohila (Movilă). Acest nume de familie (Movilă) va deveni, în timp, unul dintre numele cele mai sonore de la Curtea Domnească[7].

 

Fiecare dregător căuta să răspundă cât mai fidel şi complet la încrederea cu care i-a investit Ştefan. Iliaş, fiul fostului Domn Petru (Aron – n. n.), a încercat, în anul 1500, să ia Tronul Domnesc, dar nu a reuşit, iar planurile sale de înălţare s-au năruit. Fuga sa ruşinoasă în Polonia i-a dat de gol falsitatea şi slăbiciunea care îl caracterizau. A fost această ţară a Poloniei loc de azil pentru mulţi nefericiţi şi pentru visători la ranguri înalte. De-abia ce a aflat Ştefan despre ospitalitatea pe care Polonia i-a arătat-o lui Iliaş că a şi trimis o delegaţie somptuoasă spre Polonia, pentru a invita la Cetatea din Suceava o delegaţie a Dietei poloneze, care să îl aducă cu ea şi pe fugar[8]. Aceasta ar fi fost un act de bună vecinătate şi de bună înţelegere cu Regele Johann Albrecht. În marie 1501, această delegaţie revine la Suceava, cu vestea cum că Iliaş, datorită trădării unor secrete de stat şi datorită falsei mărturii, era închis în castelul Czchow[9], unde a fost decapitat[10].

 

Polonia avea o lege de stat, prin care, din considerente de stat, nu se trecea imediat la sacrificarea rapidă şi energică a fugarilor, aşa cum făcea Ştefan. Această cutumă data de pe vremea Regelui Franţei Henric al IV-lea, care propusese ca Polonia să facă parte din grupul celor cincisprezece ţări creştine.

 

Dar Polonia nu a reuşit să menţină pacea cu Moldova prin această crimă politică. Probabil că, gândindu-se că i se apropie sfârşitul, Ştefan voia să-l lase pe Tronul Moldovei pe fiul său, Bogdan cel Orb (Bogdan-Vlad, al doilea prenume fiind dat, în 1475, când s-a născut, de naşul său, Vlad Ţepeş – n. n.) şi, ca să-i uşureze acestuia situaţia în disputele politice cu Polonia, el porneşte, în 1503, de la Suceava, o nouă campanie şi cucereşte Pocuţia[11]. Aceasta a fost ultima lovitură a Leului. Zilele sale erau numărate. Documentul de danie, dat la Suceava, în 26 august 1503, prin care se dădeau Proworotia şi Oproschintzi mănăstirii Moldoviţa, are ca martori pe Shursh (Jurj) ca judecător al Curţii, pe Isac – trezorier, pe Frunteş – şeful Curţii Domneşti, pe Petric – maestrul hergheliilor (comis – n. n.), pe Tăutul – cancelar, pe cămăraşul Cosma Şarpe şi pe Portarul Luca, precum şi pe purtătorul sabiei (spătarul – n. n.) Clănău[12], documentul acesta, deci, este, până în prezent, ultimul semn cunoscut al domniei sale.

 

Această perioadă a fost atât de strălucită şi de felicitată de toată lumea, încât a reprezentat cea mai importantă domnie , aşa cum a arătat delegaţia Regelui Wladislaus al Ungariei, primită de Ştefan la 16 octombrie 1503. Delegaţia era formată din Stephan Thelegdi, Franz Balassa şi Emerich Czobo şi avea ca misiune să facă pace şi să mai îmbuneze, pe cât posibil, relaţiile dintre Moldova şi Polonia, şi, în particular, să discute problema Pocuţiei[13].

 

Alţi mesageri, trimişi de Regele Ungariei, i-au adus trista veste că, la 2 iulie 1504[14], toate clopotele din bisericile Sucevei vesteau întregii Moldove că Ştefan, cel pentru care ştiinţa de a se face erou (Heroologia) nu a fost un cod de legi de administrare, ci că pe el duşmanul îl trata ca pe-un erou, atunci când era învins. După o domnie glorioasă, de patruzeci (şi opt) de ani, în care a purtat 40 de bătălii sângeroase, pe care le-a câştigat, după ce a zidit 40 de biserici, în semn de jertfă perpetuă pentru Cel de Sus, iar sufletul său trece în mâinile Creatorului său.

 

Johann Albrecht von Polen

 

[1] Wapowski, op. cit, II, p. 33: „Greciam et Asiam cultoribus Polonis replevit”.

[2] Manuscrisul de la Mănăstirea Cozia, I, p. 159.

[3] Dogiel, op. cit., I, p. 96; Inventarium…, pp. 28, 29. Wladislau precizează: „Ofen Dienstag von Ptingsten”.

[4] Documentul este datat „Herlow ante festum Sanctae Margaretha (12 iulie) 1499, la Dogiel, I, p. 605; Inventarium…, p. 140; Kromer, p. 1341; Bielski, pp. 905 v. a.

[5] Szaraniewicz: Umriss der Innerverhältuise etc. (Schiţă asupra stărilor dinăuntru etc.), p. 104.

[6] Pray: Commentatio historica de Bosniae, Serviae et Bulgariae, tum Walachiae, Moldaviae ac Bessarabiae cum regno Hungariae nexu (Istoria comentată a Bosniei, Serbiei şi Bulgariei, precum şi a Valahiei, Moldovei şi Basarabiei, dimpreună cu Regatul Ungariei), Edit. Fejer, p. 140. În aceste documente, de fiecare dată Ştefan este numit „Rege”, de către Ungaria, şi este denumit, ad litteram: „Waievoda noster”.

[7] Wickenhauser: Moldova, I, pp. 72 şi 73.

[8] Wapowski, op. cit., II, p. 41: „Venerunt et Stephani Palatini legati, suplicautes, ut Helias Petri Palatini quondam Moldaviae filius… qui in affectati principatus suspicionem venerat… cis dedeetur, aut capite in eorum conspectu plecteretur.

[9] Ibidem: „Praetextu literarum regiarum per eum falsificatum” şi „agitata est res haec fraequenti senatu, suffragiis variantibus, ne homo ilustris sanguinis et innocuus, qui fidem eorum imploraret et in regnum ad portum veluti tutissimum, confugisset ad supplicium dederetur” şi, la p. 265: „Albertus Heliam in praesentia nuntiorum Stephani Wayuodae in Czchow… decollarijussit”.

[10] În Czchow, în cercul Bochniaer, spune tradiţia poporului că şi-a aflat sfârşitul, în castelul de pe malul Dunării, un prinţ moldovean.

[11] Wapowski, II, p. 309: Cu toate că se spune că „Johann Albrecht (care murise subit la 17 iunie 1501), îl lăsa ca urmaş în Moldova pe Alexandru, atunci când Ştefan a atacat Pocuţia”, precum se zice despre jafurile din Lublin, din anul 1504, toate acestea sunt în întregime neadevărate.

[12] Wickenhauser, Moldova, I, pp. 73 şi 74.

[13] Documentul, dat la Buda, în 16 octombrie, publicat în Tabulario questurae regiae Scepusiensis, este citat de Timou, Imago Hung. Nov. (Imaginea Unariei Noi), Tyrnau 1735. 16, p. 147. Şi în acest document Ştefan este numit „Woyuoda noster”.

[14] Szikaj (Şincai), II, p. 105, dă data de 2 iulie ca zi a morţii; la Bendella, Bukowina…, p. 26, apare, din greşeală, că moartea lui Ştefan a survenit în anul 7000, în loc de 7012. Manuscrisul de la Cozia, I, p. 163, dă data corectă de 2 iulie 1504.


Comments are closed