Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (V) | Dragusanul.ro

Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (V)

Ilustraţii din Romstorfer, K. A., Cetatea Sucevii / descrisă pe temeiul propriilor cercetări / făcute între anii 1895 şi 1904, Bucureşti, 1913

 

Un cronicar german, care a vizitat Suceava la 1563, scria: „Capitala țării nu e un oraș, căci așa-ceva nu există aici”[1]. Prezumția că Voievodul Petru a ales Suceava ca reședință are circumstanțe întemeiate prin faptul că, la data de 26 septembrie 1387, când i-a jurat credință regelui polonez la Liov (Lemberg), aceștia au promis vor veni la Suceava după un împrumut de 3.000 ruble[2] din argint fin venețian[3] și că, imediat după aceasta sau chiar înainte de această tranzacție, să ridice un palat (cetate) demn de un Domn, adică o reședință demnă de bogăția și de prestigiul cuvenit, asigurând, în același timp, și extinderea orașului. Venise vremea unor schimbări importante, iar castelul de pe povârniș era la ordinea zilei.

 

 

Acest prim impuls, cu o importanță socială și politică deosebită pentru oraș, nu a durat prea mult, iar acest prestigiu a trebuit plătit inamicilor care amenințau și inundau țara. Deși relațiile dintre Moldova și Polonia erau susținute mai ales de către statul vecin (Polonia), care viza o absorție a Moldovei sau cel puțin o dependență sigură și constantă, Ungaria – și nu fără o anumită bază – visa la o uniune cu ea a Moldovei, sub coroana Sfântului Ștefan. Cu toate acestea, voievozii Moldovei au reușit să mențină independența. Dar, după ce Ludovic cel Mare, cel care a fost binecuvântat pe vremuri, a urcat-o pe fiica sa Maria pe tronul Arpadienilor, moldovenilor li s-a părut că ar fi rușinos să se supună, printr-un tratat, unei țări condusă de o femeie[4].  Dar Împăratul Sigismund, soțul reginei, datorită războaielor pe care le avea cu turcii, nu voia să scape din mână această „afacere”, care ar fi avut influențe mai profunde. De aceea, se opune cu scandal tendinței Voievodului moldovean de a se supune Poloniei și îi cheamă să ia parte la război. La anunțul acestei decizii, Ștefan nu acceptă și, împreună Mircea, Voievodul Valahiei, cu care avusese o întâlnire la Suceava, la jumătatea lui martie 1390, merge în fața regelui Poloniei Vladislaus Jagiełło și țes o alianță între Polonia și Valahia, prin care să se apere și să se protejeze[5] împotriva Ungariei. Predecesorul său Petru făcuse deja, la Randon, în 1389, pentru el și pentru țară, o asemenea înțelegere cu Polonia[6]. A avut mult de lucru Maestrul Curții Dugoi pentru pregătirea și asigurarea șederii invitaților și a numeroaselor lor suite, la rangul cuvenit. Dar bogăția de la curtea suveranului și importanța politică a momentului a făcut ca să nu lipsească nimic pentru a se asigura de consecințele acestei alianțe. Negocierile s-au desfășurat repede și cu consecințe spectaculoase. Din păcate, nu a condus la rezultatele scontate.

 

 

Sprijinit de Ștefan din Kanisa, comitele secuilor, chiar împăratul Sigismund pătrunde în țara nepregătită să-i opună rezistență. Printr-un marș, căruia nu i s-a opus nici o rezistență, a pătruns până în apropiere de Suceava. Aici a bătut grămada de oșteni, adunată în grabă de capii provinciei pentru luptă, și le-a promis cruțarea, după ce Gospodarul (Domnul) a acceptat să se supună acestuia și să prezinte omagiile, astfel fiind oprite toate ostilitățile.

 

 

Răul cel mare s-a abătut însă asupra Sucevei, unde comercianții armeni, o adevărată clasă, așteptau neliniștiți rezultatele luptei, după ce creaseră (în ultimii ani) condiții înfloritoare pentru comerțul avantajos cu mărfuri venite în Moldova de la Cracovia și Lemberg. Acum s-a ajuns la o nouă înțelegere. Până la război, libertatea de mișcare a comercianților din Cracovia era deplină, iar după, libertatea de mișcare s-a limitat, deși ei revendicau exclusivitatea schimburilor de mărfuri cu Moldova[7]. După lungi și costisitoare tratative, s-a ajuns la o înțelege între cele două părți, arbitrată de Arhiepiscopul din Gnesen, Dobrogast von Neuhof, a doua zi după Sfânta Doroteea, adică la 7 februarie 1369. Astfel, el a convocat un tribunal, format din 10 judecători comerciali din Lemberg și 2 judecători din Cracovia, la Lemberg, pentru a arbitra litigiul. Partea care refuza jurământul pierdea partida[8]. Niciuna dintre părți nu s-a grăbit să pună în aplicare înțelegerea, dar nu s-au mai reclamat, fiecare încercând să profite cât mai mult de pacea convenită. Aceasta nu a determinat însă, pentru Suceava, nici un dezavantaj[9]. Ca urmare a acestui proces, secolul al XIX-lea se încheia, pentru Suceava, atât de liniștit și pașnic, iar începutul celui de-al XV-lea secol l-a fericit pe fondatorul suveranității moldovenești, Alexandru cel Bun, cu pace în țară, putând să se consacre, astfel, protejării țării și dezvoltării construcțiilor la reședința domnească. El știa că nu poți opri locomotiva timpului, băgându-i bețe în roți, pentru a-ți impune voința ta altora, ci mai bine te supui propriei tale evanghelii a sufletului, care te îndeamnă să muncești pentru a fi tu însuți mulțumit de bunurile care ți-au fost hărăzite. Acceptând ceea ce a spus tribunalul, el a făcut ca să crească dragostea poporului[10]. Această bucurie nu era doar a cercurilor prospere, ci s-a simțit de către tot poporul, prin ardoarea sa de a pune în mișcare toate pârghiile necesare ca poporul său să prospere. Până la urmă, a biruit voința inimii înaintea buzelor (vorbelor), deoarece el a pus pe primul plan interesele poporului în fața istoriei, și nu necesitățile efemere și entuziasmul primar. Doar așa ideile superioare ale evoluției înfrumusețează și ușurează existența omenirii.

*

[1] Miles: Der siebenbűrgische Wűrgengel (Cronica transilvană), Hermannstadt 1670. 4. p. P4

[2] Primele ruble apar în 1321, în tratatul prințului Georg Danilowicz cu Johan Jarosławicz, prințul Kazanului. Cf. Istor. Hossud. Ros. (Istoria Rusiei Roșii), IV. 188. Informația de aici a fost luată din vol. „Prawda Ruska”, Warschau 1820. I. 192

[3] Documentul se găsește în Dogiel: Codul Dipl. Ponon. I. 597. Despre ordinul dat de regele Poloniei Johann III Sobieski am găsit publicat, în Arhivele de Stat ale Cracoviei, sub titlul Inventarium omnium et singulorum privilegiorum, literarum, diplomatum, scripturarum et monumentorum, quaecumque in archivo regui in arce Cracovinsi continentur, Paris 1862. 8., p. 132, în: Szajnocha: Hedwig und Jagiełło (în poloneză), Lemberg 1861. 8. II, Autl. I II. Bd. Pp. 291-293. – Wickenhauser concluzionează, în „Bochotin”. I. 15., ca an al stabilirii reședinței domnești la Suceava, anul 1388, ceea ce nu pare acceptabil, deoarece toate celelalte texte vorbesc de o stabilire mai timpurie, având în vedere că susținerea Voievodului pentru a se instala la Suceava nu era de dată recentă.

[4] Kromer op. cit. P. 747: „Să te supui unei femei deja e prea mult, apunea, în vechime, Tacitus” – Germ. 44, 45.

[5] Document: Suceava în prefața Gertrudis – 17 Martie – Dogiel op. cit. I. p. 598; Băcescu: Magazin istoric pentru Dacia, București 1845. 8. I 5, p. 329; Inventarium etc. P. 132 – Ratificarea acestui tratat trebuie să se fi făcut în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul, adică 24 iunie acel an, și s-a întâmplat la Suceava. Se mai întâmplase, prima dată, la 6 iulie 1391, la Lemberg (Liov) și a mai fost reînnoit la Imoiow, în 1411. Cf. Inventar pp. 338, 340.

[6] Documente despre Mareșalul Curții Dugoi apar, cu numele său și cu documentul de la Radom „feria sexta, post diem Conceptionis beatae Mariae Virgibis”, în Dogiel, op. cit. p. 597; Bălcescu op. cit. I. 5. p. 329; Inventarium etc. P. 132. „Mircea, Voievodul Valahiei, a cărui venire se aștepta pentru semnarea documentului împreună cu ceilalți”.

[7] Gebhardi op. cit. pp. 96, 97; Neugeboren: Handbuch der Geschichte Siebenbűgens, Hermannstad 1836, 8, p. 107, după Pray Annal. II. Lib. 3.

[8] Cf. Szajnocha: Schițe istorice (în poloneză), Lemberg 1854. 8. p. 106.

[9] Pentru prima dată, în 1404, Wladislaus Jagełło, regele Poloniei, dă un edict care reglementează diferendul. Astfel, cracovienii care merg sau vin din Moldova nu trebuie să se oprească la Lemberg mai mult de 14 zile, altfel plătesc vamă, de fiecare dată. Documentul original se găsește în Arhivele de Stat din Lemberg, Lib. 1061, p. 77.

[10] Wickenhauser: Moldawa, I, 15.


Comments are closed