Vorbitorii evenimentului Roman Istrati | Dragusanul.ro

Vorbitorii evenimentului Roman Istrati

Iacobescu Mihai

*

Roman Istrati, pentru că este poet poet şi când respiră, are mulţi prieteni şi vălureşte spre el, continuu, un respect tămăduitor, din partea tuturor. Deşi au fost puţini, la număr, cei care şi-au luat inima în dinţii şi au rostit, în cuvinte puţine şi emoţionate (de aceea, şi emoţionante) omagii cinstite, închinate lui Roman Istrati, am simţit că fiecare în parte dintre cei peste 200 de participanţi la eveniment fremăta din suflet, abia abţinându-se să nu-şi manifeste public frăţietatea respectuoasă pentru marele poet al Sucevei de azi.

*

Despre Roman Istrati şi despre noua lui carte, “Ştrumfii Kremlinului”, au vorbit actorul Stelian Nistor – cel mai vechi şi mai de nădejde prieten al lui Roman Istrati, Gheorghe Flutur – concis şi convingător, prefectul Constantin Harasim, umoristul Constantin Horbovanu, universitarul Mihai Iacobescu – amplu şi cu o armonie de figurative, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu, caricaturistul Viorel Corodescu-COV, Marian Andronache, Maria Reus, Cornel Grosariu, o doamnă care nu şi-a spus numele, preferând statutul de prietenă, şi colegul nostru de odinioară Sandu Potorac. Pe unii am apucat să-i fotografiez, pe alţii nu, ba din vina mea, ba din vina aparatului, aşa că vi-i prezint, în ordine alfabetică, cu numele în salvarea fotografiilor, doar pe cei imortalizaţi de întâmplare.

*

Stelian Nistor 1

Andronache

COV 2

Harasim Constantin

Horbovanu

 

O prietena

Potorac Alexandru

Reus Maria