Vlad Ţepeş şi trădătorul tatălui său | Dragusanul.ro

Vlad Ţepeş şi trădătorul tatălui său

XV Cetatile de pe Dunare

*

Cavalerul burgund Walerand de Wavrin, care îşi însoţea unchiul într-o expediţie europeană pe Dunăre, relata, în anul 1445, o întâmplare mai puţin cunoscută din viteaza, dar zvăpăiata tinereţe a lui Vlad Ţepeş:

*

XV Oras din Tara Româneasca fantezie de Schedel

*

În timpul acesta, fiul domnului Ţării Româneşti s-a dus la seniorul de Wavrin şi, după ce l-a salutat, i-a spus, printr-un tălmaci, că avea de gând să pornească o ispravă împotriva turcilor şi că, dacă i-ar făgădui să nu-l dea pe faţă, el îi va dezvălui taina sa. Lucru pe care i l-a făgăduit, cu jurământ seniorul de Wavrin, de bunăvoie. Şi, atunci, tălmaciul, învăţat de fiul domnului Ţării Româneşti, zise aşa:

*

– Tatăl meu a trimis să mă cheme şi mi-a spus că, dacă nu îl voi răzbuna împotriva subaşiului acestei cetăţi a Giurgiului, mă reneagă şi nu mă mai socoate ca fiul său. Căci el este acela care l-a trădat şi care, cu salvconductul sultanului, l-a făcut să meargă la acel sultan şi, apoi, l-a dus pri­zonier în castelul din Gallipoli, unde l-a ţinut, multă vreme, cu amândouă picioa­rele ferecate în lanţuri. Dar s-au întors lucrurile, astfel că el şi turcii lui s-au predat tatălui meu, cu condiţia cruţării vieţii şi a lucrurilor lor şi să fie trecuţi nevătămaţi în ţara Bulgariei. Şi eu mă voi duce, cu două mii de români, la două leghe de aici, să trec râul pe acolo, şi le voi întinde curse pe drum şi, astfel, când vor crede că se îndreaptă spre Nicopole, eu voi fi înaintea lor şi îi voi ucide pe toţi.

*

La acestea, seniorul de Wavrin nu a răspuns nici un cuvânt, nici că e rău, nici că e bine. Şi a plecat acel fiu al domnului Ţării Româneşti, ca să se ducă să-şi îndeplinească isprava. Şi, până în două sau trei ore, după aceea, cardinalul trimise seniorului de Wavrin salvconductul pentru turci, pe care îşi pusese el pecetea, ca să-şi atârne şi acesta pecetea sa. Şi a răspuns că nu era în căderea sa să pună pecetea împreună cu cardi­nalul, pentru că acela era în fruntea întregii armate; dar făgăduia că atât el, cât şi oamenii săi vor păzi acel salvconduct, pe care l-a întocmit cardinalul. De care răspuns a rămas foarte mulţumit cardinalul. Şi li s-a dat turcilor acel salvconduct, împreună cu vasele pentru a trece Dunărea.

*

Aşadar, când turcii s-au văzut eliberaţi astfel, şi-au scos, mai întâi, şeile de pe cai şi le-au pus într-o luntre mică, ce fusese capturată în faţa acelei cetăţi. Apoi au legat toţi caii, unul, de coada altuia, şi au legat calul dintâi de acea luntre, care mergea cu vâsle. Şi, în felul acesta, au trecut râul. Şi se vedea bine, dacă te uitai la cai, că ei erau obişnuiţi să meargă adesea astfel. Şi în alte monoxile înguste s-au suit turcii cu toate lucrurile lor. Dar când au trecut prin faţa galerelor i-au privit pe creştini cu ochi răi şi foarte duşmănoşi. Şi îşi ţi­neau arcurile întinse, cu săgeata în mână, scuturile la gât, arătând, prin înfăţi­şarea lor, că dacă s-ar lega cumva de ei, erau gata de luptă. Şi, în chipul acesta, au trecut acel râu al Dunării şi au intrat în ţara Bulgariei.

*

Aşadar,  turcii, după ce au trecut apa, au încălecat pe caii lor, pentru a-şi urma drumul. Dar ei nu au ajuns departe, că i-a prins în cursă, pe neaşteptate, acel fiu al domnului Ţării Româneşti şi i-a ucis pe toţi. Şi subaşiul însuşi, care îl trădase pe tatăl lui, aşa cum s-a arătat mai sus, a fost adus viu înaintea lui; acestuia, după ce i-a amintit trădarea sa, i-a tăiat capul, cu mâna sa. Şi, îndată ce românii despuiară pe acei turci, i-au înşiruit goi pe malul apei, şi era o privelişte cruntă pentru cei din galere, când au trecut prin faţa lor” (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Călători străini despre Ţările Române, vol. I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, pp. 109-111).


Comments are closed