Violetele din fereastra zilei | Dragusanul.ro

Violetele din fereastra zilei

 

 

 

O mare izbândă culturală bucovineană, inclusiv din perspectiva Bucovina Acoustic Park, în desfăşurarea căruia, la sfârşitul lui iulie, încă mai sper, o reprezintă Anastasia, mugurul cosmic din braţele Violetei Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei şi un trăitor al creaţiei cum rareori am mai întâlnit, dacă fac abstracţie de cealaltă Violeta, primăriţa Berchişeştilor. Violeta Codorean este, astăzi, un om pe deplin împlinit, care respiră fericire prin toţi, pentru că soarta cea bună i-a adus concreteţea viitorului şi sensul existenţial dumnezeiesc, de care toţi avem nevoie şi sperăm. Violeta Codorean trăieşte, astăzi, de două ori, şi în profunzime, şi în înalt, în cosmicitate. Violeta Codorean este, astăzi, Anastasia, aşa cum şi Anastasia Codorean este Violeta. Flori, numai flori de-a lungul şi de-a latul universului.

 

 

La mulţi ani Anastasia Violeta Codorean,

şi Dumnezeu şi pentru noi să vă ţie

numai întru bucurie!