Vine ploaia, dar şi ploaia mânjeşte oraşul

Nori de ploaie, încremeniţi deasupra Sucevei

*

În urmă cu vreun ceas, am văzut, prin fereastră, păsările zburătăcind prin aer şi am priceput, cu instintele copilăriei irosite într-un sat, că vine ploaia. Am ieşit pe balcon şi am auzit-o, în depărtare, fremătând, fără străluminări şi fără tunete, cu foşnet de frunze uscate, de parcă toate păsările de pe cer s-ar fi desprins din copaci şi ar luneca într-aiurea. Încerc să fotografiez păsările desprinse din crengi, dar sunt prea departe, iar cerul, deja copleşit de toată mizeria pământului, întârzie să se despovăreze de ceea ce nu-i aparţine.

*

Ascult muzică; îmi ascult fiul cântând, iar ploaia întârzie, întârzie, întârzie, şi nu am cu ce şi prin ce mă despovăra. Ascult muzică, de parcă cerul s-ar prăbuşi singurătate peste sufletul meu. Ascult…