Victor Şutac, profesorul de imaginaţie | Dragusanul.ro

Victor Şutac, profesorul de imaginaţie

*

Din punctul meu subiectiv de vedere, profesorul sucevean de imaginaţie Victor Şutac merită acelaşi respect ca şi legendarul Ioan Nemeş sau vrednicul său părinte, regretatul universitar Ionel Şutac. Îi zic profesor de imaginaţie pentru că Victor Şutac nu predă doar o disciplină ştiinţifică, ci ştafete întru hăruire şi aflare de sine. Victor Şutac nu încredinţează taine ale ştiinţei, ci oferă ştiinţei elite viitoare, pe care doar el ştie să le identifice din vreme şi să le călăuzească.

*

Omul Victor Şutac împlineşte, astăzi, o jumătate de veac de existenţă. Sacerdotul Victor Şutac nu are vârstă, el este atemporal, inexorabil şi de-o vârstă cu vârstele care au nevoie de iniţieri şi beneficiază de ele la momentul oportun.

*

Prin profesorul Victor Şutac şi prin câţiva dintre prietenii lui, profesori şi discipoli, Suceava a fost poziţionată definitiv pe harta ştiinţifică a lumii, dar Victor (mi-i nepot de văr) pune mai mult preţ pe răsadurile care vor nutri viitorimea.

*

La mulţi ani, Victor Şutac, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!