Viaţa artistului plastic Radu Bercea

Scriam, ieri, că Radu Bercea nu a desprins file din calendare, ci opere, şi am avut dreptate. Am aflat dovezile la Casa de Cultură a oraşului Gura Humorului, în Salonul „Radu Bercea”, unde o minunată simfonie coloristică vestea şi marca anotimpurile plastice ale pictorului martir, câte patru pe an, iar stilurile execuţiei (deco-art – inventat de Radu Bercea, en-caustica, ulei pe pânză, acuarele, grafică, portrete, caricatură etc.) defineau un tot unitar, o personalitate creatoare inconfundabilă. Cele mai multe dintre operele lui Radu Bercea au ajuns în colecţii particulare din întreaga lume, în muzee şi în galeriile unor oraşe de prin Brazilia, Franţa, Estonia, Slovacia, Ucraina, Italia, Bulgaria sau România, oraşe care i-au onorat opera şi martiriul cu diplome de cetăţean de onoare, dar tot au rămas şi acasă la Radu Bercea suficiente lucrări, care să încânte ochiul, sufletul şi mintea.

Expoziţia de la Gura Humorului arată, exhaustiv şi convingător, viaţa reală, cea trăită cu nesaţ de Radu Bercea, el însuşi părând sufletul discret, dar dumnezeiesc al penelului. Culorile şi formele cântă pentru a-şi face loc de răsfăţ în zâmbetul tămăduitor al artistului care, în 2012, declara (şi au consemnat publiciştii Roman Istrati şi Tiberiu Cosovan) despre ţelurile sale în viaţă şi artă, printr-o inspirată respirare străveche: „Nihil sine Deo!”. Nimic fără Dumnezeu, în viaţa şi opera lui Radu Bercea, iar opţiunea aceasta pentru sacru i-a transformat pentru totdeauna viaţa în operă.