Veste bună: Noi nu avem “păcatul primordial”!

Facerea, Cap. 1 şi 2 din “Biblia” ortodoxă – detaliu

*

Religia s-a născut în Carpaţi, pe muntele “Ar Ra Ar Aum” (Crezând în Soare, Crezi în Dumnezeu), adică Rarău. Şi ca filosofie, şi ca muzică (Imnele Uriaşilor sau Peanurile Tracilor, deci Colindele străvechi), şi ca Horă ritualică, şi ca mister, dar şi ca poezie (limbajul ritmicităţii) şi ca artă plastică (simbolistica totemică, moştenită drept “artă populară”), religia mă interesează. Am tot căutat rădăcinile filosofiei, muzicii, horelor, poeziei, simbolistii, dar şi ale credinţei, drept corolar al acestora, în toate cărţile religioase ale omenirii, anterioare “Bibliei”, şi toate cărţile spun aceleaşi lucruri, cu mici diferenţieri în expunere (la popoarele care cunoşteau scrierea – ideea se transmitea drept idee, iar la popoarele tribale – prin pilde). Prin urmare, era firesc să revin şi asupra “Bibliei” (nu am decât ediţia ortodoxă, tipărită de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982), “tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Iustin” (cărturar de seamă al neamului românesc, bucovinean, prin naştere, asistent universitar la Cernăuţi, călugărit după ce fata de care se îndrăgostise, Vera Paşcan, mama lui Florin Piersic, s-a măritat cu doctorul în medicină veterinară Ştefan Piersic).

*

Afirmaţia “Ar Ra Ar Aum” am găsit-o subliniată şi în Psalmul 18 al lui David (p. 572), care începe, precum în textele chaldeiene, cu “poruncile lui Dumnezeu, scrise sus, pe Cer” şi continuă cu legenda hitită (scrierea hebraică e hitită) despre împuternicirea Soarelui de a-şi face templu din munte, bunul Dumnezeu făcându-şi “sălaş în Soare”:

*

“Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria.

Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.

Nu sunt graiuri, nici cuvânte ale căror glasuri să nu se audă.

În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.

În soare şi-a pus sălaşul său şi el este ca un mire ce iese din cămara sa.

Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui.

De la marginea cerului ieşirea lui,  şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui”.

*

De la Psamul 18 al lui David am trecut, aşa cum logica obligă, la “facerea mâinilor lui”, pe care “o vesteşte tăria” şi am rămas surprins să aflu că Dumnezeu întâi l-a făcut pe om (coloana I, din Cap. 1), bărbat şi femeie, şi-abia mai târziu (coloana a doua, Cap. 2), l-a făcut pe Adam şi, ulterior, pe Eva. Ceea ce înseamnă că noi nu ne tragem din Adam şi Eva (privilegiul prietenului meu din Ierusalim, scriitorul Menachem M. Falek), ci din “oameni”, “bărbat şi femeie”, care n-au gustat din fructul oprit (erau pe pământ, nu în raiul pământesc) şi, drept efect şi consecinţă (sic!), nu ne-au stigmatizat cu… păcatul originar. Mai ales că bunul Dumnezeu, conform versului 28, după ce i-a făcut pe oameni, “i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi!”.

*

Ca om care crede în Dumnezeu, am urmat întru totul porunca, fiind mereu surprins că doar călugării din neamul meu îi sfidează bunului Dumnezeu această logică şi benefică poruncă. Prin urmare, când va veni vremea, mă voi înfăţişa Tatălui Ceresc (Iisus Hristos ne-a încredinţat, prin rugăciunea cu care ne-a binecuvântat, că ne este tată şi nu nemilos judecător) doar cu păcatele pe care le-am săvârşit, nu şi cu un stigmat ancestral, total de neînţeles.

*

Pagina 2 din Biblia ortodoxă