Vernisajul "Anualei" din Alimentara "Weber" | Dragusanul.ro

Vernisajul “Anualei” din Alimentara “Weber”

Vernisaj 0

*

Pictori, scriitori, ziarişti, “ucenici” de la Colegiul Naţional de Artă “Ciprian Porumbescu”, dar şi alţi iubitori de frumos au luat cu asalt, ieri, 26 ianuarie, încă de pe la 16,30, spaţiul derizoriu din Alimentara “Weber”, pus la dispoziţia Artelor Plastice Bucovinene, într-o inexplicabilă clipă, deja uitată, de “generozitate” a vremelnicilor autorităţi sucevene. Vorbitori mulţi, unii fără simţul măsurii timpului, alţii fără simţul măsurii trăirii actului de cultură, geamuri aburite, înghesuială, prin care greu mai izbuteam să-mi strecor gabaritul – “Pardon, stimată doamnă!”, “Mă scuzaţi, distinse domn!” – ca să fac şi eu câteva amărâte poze, inclusiv prin vitrinele murdare ale Alimentarei “Weber” (dacă domnul Weber, luminoasă fie-i amintirea, nu mai e, ca să le spele!).

*

Arte frumoase şi o ciudată lehamite faţă de lumea în care încă se mai săvârşeşte actul creator, uneori discret vizibilă şi în lucrări, chiar şi în cele de mare valoare, dar învăluite în însingurare şi în tristeţe. Atmosferă de familie, statut de familie mare, reunită, aproape că întâmplător, doar ca să-şi amintească şi să conştientizeze că este vie şi, de aceea, îndreptăţită la ţipăt. În fond, asta este arta, un ţipăt în lumea surzilor, o străfulgerare în lumea orbilor. În copleşitoarea lume a dictaturii surzilor şi orbilor.

*

Lucia Puşcaşu, suflet în sufletul creator al obştii înhăruite, Viorica Moruz, Gabrel Baban, Vasile Anghel Siminiuc, Mihai Pânzaru-PIM, Ghiocel-Doru Olaş, Tiberiu Cosovan, Roman Istrati, Victor T. Rusu, Ileana Paranici, Rozalia Motrici, Paula Tudose, Maria Rusu, Mălina Darea, Constantin Horbovanu, Cornel Poienaru, Titi Stoleru, Mihai Sultana Vicol, Sabina Fânaru, Iulian Dzubinski, pictori, poeţi, iubitori de artă plastică şi de poezie. O familie. Cel puţin asta am simţit eu, ieri.

*

Vernisaj 1

Vernisaj 2

Vernisaj 3

Vernisaj 4

Vernisaj 5

Vernisaj 6

Afara 2

Afara 3

Afara 4

Afara 5

Afara 6


Comments are closed