Vatra Dornei: Regalul THE MONO JACKS | Dragusanul.ro

Vatra Dornei: Regalul THE MONO JACKS

The Mono Jacks 0

*

Trupa muzicianului poet Doru Trăscău, THE MONO JACKS, una dintre acelea pe care le ascult, de câte ori am ocazia, înseamnă o mângăiere tămăduitoare pe sufletul pământesc şi pe inefabilul de dincolo de cer. Există o astfel de dublă identitate între vocea solistului şi purpura orchestrală (de asta am menţional, în titlu, regalul), încât ai impresia unei unice şi depline închinări sub cupolele cutremurate ale misterelor. Bucureştenii de la THE MONO JACKS, care săvârşesc muzică, rivalizând, de la egal la egal, cu orice trupă mare din România şi nu numai, izbutesc să treacă dincoace de porţile harului, înhăruindu-ne şi redându-ne respectul pentru puterea de creaţie a fiinţelor omeneşti.

*

The Mono Jacks 1

The Mono Jacks 2

The Mono Jacks 3

The Mono Jacks 4

The Mono Jacks 5