Vatra Dornei: Interzisul IMPLANT PENTRU REFUZ

*

Nu vreau să-mi mai reamintesc despre interdicţia paşei Jan d’Arm, ai cărui muşchi cereau intempestiv şi fără motiv să trimit trupa lui Octavian Horvath, fără să mai cânte, acasă, la Timişoara, iar asumarea de riscuri s-a dovedit a fi benefică, pentru că IMPLANT PENTRU REFUZ a izbutit un antologic concert “de colecţie” (spre final, a cântat cu timişorenii şi bucureşteanca Laura Mihăilă, solista de la GRAY MATTERS), cum se zice prin televiziune. Ceea ce nu m-a mirat, pentru că-i cunosc bine şi de multă vreme pe muzicienii bănăţeni, devenind eu prieten chiar şi cu nevestele lor, cărora le place abandonul meu total, atunci când urcă pe scenă o trupă de primă mână. De altfel, în festivalurile pe care le coordonez, responsabilitatea mea ţine de calitatea actului artistic de pe scenă, nu de calitatea publicului, care ţine de şcoală, de familie, de societate. Numai că, la Vatra Dornei, ca şi la Suceava festivalului “Bucovina Rock Castle”, calitatea publicului este mai presus chiar şi de speranţă, iar lucrul ăsta deja se ştie. Am început “Bucovina Rock Castle” cu 5-700 de spectatori pe seară şi iată că, în scurt timp, festivalul a devenit unul de referinţă în România. La “Bucovina Acoustic Parck”, am avut, din start, peste 800 de spectatori pe seară, în mare majoritate tineri, care meritau şi ştiau să aprecieze calitatea actului cultural de pe scenă.

*

IMPLANT PENTRU REFUZ atinge dumnezeiasca perfecţiune în tot şi în toate: creaţie muzicală, creaţie lirică şi creaţie scenică. Artiştii au ceva sacerdotal în atitudine, în generozitate şi în regăsirea, clipă de clipă, pe valurile retrezite ale imaginaţiei publice şi ale nevoii ei de frumos. La urma urmei, ei s-au născut pentru a fi noi.

*