Vă rog să formulaţi morala întâmplării!

Monument realizat de Cezar Popescu

*

O polemică amicală, susţinută, în această seară, cu domnul Lincoln David, etnic german, mi-a amintit de o întâmplare cu Eroul Bucovinei, Ion Grămadă, pe care acesta i-o relata, într-o scrisoare, prietenului său Victor Morariu.

*

În august 1917, cu puţin înainte de a se jertfi pentru Neam şi Ţară, Grămadă plecase într-o patrulă, prin munţii Trotuşului, împreună cu doi bucovineni, care îl urmaseră în pribegie şi care, ca şi el, dacă ar fi căzut prizonieri, ar fi fost spânzuraţi, pentru că Austria îi privea pe românii bucovineni, voluntari în Armata Română, drept trădători. În drum, au întâlnit o patrulă germană şi, după un schimb violent de focuri, opt austrieci au murit pentru ţara lor, iar doi au fost luaţi prizonieri.

*

Îndreptându-se, pe căi ştiute, dar ocolitoare, spre tranşeele româneşti, Ion Grămadă, doctor în istorie al Universităţii din Viena, a intrat în vorbă cu prizonierii germani, şi ei băieţi cu carte, apoi, lângă un izvor, s-au aşezat în iarbă şi au vorbit vrute şi nevrute. În cele din urmă, Grămadă a decis să-i elibereze pe prizonieri, pentru că ar fi fost păcat să-i supună umilinţei prizonieratului pe nişte tineri atât de inteligenţi, şi s-a îndreptat, împreună cu cei doi bucovineni, spre poziţiile noastre.

*

– Deştepţi, nemţii ăştia, domnule locotenent!, a zis, în germană, unul dintre cei doi bucovineni.

– Da, a răspuns eroul. Numai că ei, spre deosebire de noi, nu mai ştiau şi altă limbă, decât germana…

*

Morala întâmplării vă rog s-o formulaţi singuri. Eu nu-mi permit să judec popoare, ci numai indivizi. Iar pe Grămadă aşa m-am priceput să-l judec, adică amplasându-i un monument “undeva în Bucovina”, dar la drumul mare. Şi nu m-au costat decât materialele (am vândut “Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” şi le-am putut cumpăra), pentru că artistul plastic Cezar Popescu nici nu a vrut să audă de bani, mulţumindu-se cu cine ştie ce lăuntrică împăcare.