Va cuceri Germania şi-l vor şti şi sucevenii! | Dragusanul.ro

Va cuceri Germania şi-l vor şti şi sucevenii!

Pictorul pictor Carmel Georgescu, la Suceava

Pictorul pictor Carmel Georgescu, la Suceava

*

E un băiat tânăr, care astăzi, 26 ianuarie 2016, împlineşte nu ştiu câţi ani. L-a descoperit PIM şi, când mi l-a prezentat, ştiam că îl cunosc dintotdeauna. Normal, doar i-am găsit bunicul printre răniţii asediului Lembergului din iulie 1916. Se apucase de pictură, pentru că nu-i plăcuse expoziţia unui oarecare sucevean cu notorietate şi, în scurtă vreme, avea deschisă o expoziţie permanentă, cu vânzare, în Botoşani şi o alta, similară, la Ierusalim. În Suceava încă nu expusese, decât în expoziţii de grup, şi l-am invitat, la sărbătorirea poetului Ion Beldeanu, să expună câteva lucrări. Cânta fiul meu, Andi, care a recunoscut în pictura lui Carmel esenţa nonconvenţionalului educat şi disciplinat, care caracterizează muzica rock. Şi, astfel, Carmel Georgescu se alăturase lui Radu Bercea între preferaţii lui Andi Drăguşanul, pentru expresia rock a plasticii celor doi bucovineni. Unul dintre tablourile lui Carmel Georgescu, de atunci, avea să devină şi coperta cărţii „Etnii bucovinene”, de Dimitrie Dan.

*

Pe atunci, când Carmel Georgescu lua şi premiul „Pictorul Anului”, s-a întâmplat să se desfiinţeze firma la care lucra, el fiind specialist în tehnică. A încercat să-şi găsească un loc al supravieţuirii în mândra Bucovină, dar nicăieri nu mai era nevoie de el (în sistemul culturii, nu are ce căuta: e creator înnăscut, nu-i lipitor de afişe într-un partid şi nici nepot al vreunui vremelnic potentat), aşa că şi-a luat lumea în cap. Şi a ajuns în Germania, unde şi-a găsit şi o slujbă demnă, dar a şi continuat să picteze. Şi să expună. E atât de înzestrat, încât am avut un adevărat şoc, atunci când i-am văzut autoportretul de mai jos, pe care desigur că l-am piratat. În Germania, Carmel Georgescu va face carieră ca artist plastic, iar dacă Europa va ajunge să-l preţuiască la devărata lui valoare, apoi e sigur că şi mofturoasa Suceavă se va mândri cu el. În fond, e tradiţional: nu-i oferim creatorului nimic, dar straşnic ne mai fudulim cu el, atunci când creatorul respectiv probează, în lumea largă, o exhaustivă exponenţialitate, în care încap, în egală măsură, şi luminile Sucevei, dar şi bicisnicia ei.

*

Carmel Georgescu, "Autoportret"

Carmel Georgescu, „Autoportret

*

Când l-am cunoscut, Carmel Georgescu practica un modernism copleşitor, dominat de vibraţia luminii şi a componentelor ei, culorilor. Forţă, senzaţie de năvalnic, de descătuşare. Apoi, în vibraţia aceasta cosmică au apărut contururile vagi, aidoma unei tentaţii spre academism a unui revoluţionar în pictură (tabloul din fotografia pe care am folosit-o pentru coperta cărţii lui Dimitrie Dan este exponenţial pentru acea fază a artei lui) şi iată că, mai nou, fără să abandoneze nimic din monumentalismul (suprapunerile de pastă dau această dimensiune) modernismului său, Carmel Georgescu ia exact atât cât trebuie din academism şi îşi subiniază, decisiv, identitatea artistică.

*

Sunt tare mândru de tine, băiatule, şi-ţi aştept biruinţa asupra viitorului cu atâta încredere, încât azi, 26 ianuarie 2016, în ziua în care te-ai născut, nu-ţi urez decât ceea ce vei izbuti:

*

Operă temeică şi durabilă, Carmel Georgescu!


Comments are closed