V. I. Palade, 1871: O excursiune la Suceava (VI) | Dragusanul.ro

V. I. Palade, 1871: O excursiune la Suceava (VI)

 

Sf. Ioan Botezătorul.

 

Se află într-o ogrăjoară, ce vine nu departe de râpa şipotelor. Această capelă se află sub îngrijirea parohului de la Sf. Dimitrie. În dosul capelei şi lipită de pridvor, este mica sa clopotniţă, sub care se află o gropniţă ce merge până sub biserică. Totul într-însa e restaurat. În fundul pridvorului, într-o ocniţă, se vede o zugrăveala foarte rău restaurată, care reprezintă capul de zimbru cu steaua între coarne, având deasupra, dedesubt şi pe de laturi câte o roză. Lângă catepeteasmă, spre strana mare, este un sfeşnic mare de alamă, masiv, de un stil foarte vechi, şi care s-a găsit în ţintirimul bisericii Mirăuţi. În partea opusă, servind de picior pentru aprinzător, se află, nu se ştie de când, un postament mic de piatră, cioplit în şase feţe, având pe una din ele o inscripţiune în slavoneşte.

 

Suceava, biserica Mirăuţi – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Biserica Mirăuţii.

 

Numita astfel de la suburbia în care vine (eroare: numele vine de la destinaţia ei iniţială, de biserică de mir a Moldovei; cartierul se numea „al Muntenimii de jos” sau „La Bursuci” – n. n.), şi care poate că ea singură şi-a luat numirea de la o familia mai însemnată sau mai numeroasă, care popula acesta suburbie din început.

 

Familia Mirăuţi este comună între locuitorii noştri săteni, mai cu seamă în partea muntoasă a Moldovei. Mi s-a întâmplat la Seminarul din Socola să am chiar un elev cu această familie.

 

Biserica Mirăuţii are hramul Sf. Gheorghi, patronul ţării a cărei Mitropolie a fost din timpurile cele mai îndepărtate. Nu se ştie de când e fondată (a fost durată, odată cu Cetatea, între anii 1374-1391, de către Petru Muşat, şi reclădită de Ştefan cel Mare, între anii 1482-1491 – n. n.). După o credinţă foarte contestată de alţii, zidirea ei nu s-ar ridica mai departe de Alexandru cel Bun. Biserica este mare şi impunătoare. Încă de demult stătea în ruine şi des­coperită, când, la 1854, nemţii, pregătindu-se a intra în Principate (din partea puterilor garante, odată cu retragerea trupelor ruseşti şi turceşti – n. n.), au concentrat trupe în Suceava, unde, neavând magaziile necesare pentru hrana cailor, au acoperit, între altele, şi biserica Mirăuţii, făcându-i pe dinăuntru trei rânduri de racle, şi au întrebuinţat-o astfel, mai mulţi ani, ca hambar (anterior, fusese folosită drept cocină a porcilor localnicilor – n. n.). În urmă ne mai făcându-le trebuinţă, au dat-o în chirie, tot cu această destinaţiune! (consilierii orăşeneşti au închiriat-o, spre a fi folosită ca depozit de piei dubite şi nedubite; dacă nu ar fi fost Romstorfer, care să o reconstruiască, am fi pierdut-o pentru totdeauna – n. n.). Era închisă şi n-am putut-o vedea pe dinăuntru.

 

Pe dinafară, a fost peste tot zugrăvită şi se văd, chiar şi acum, în unele părţi urmele picturii. Ferestrele ei, mari din vechi, parte au fost strâmtate mai pe urmă, parte astupate cu totul. Pe dinăuntru, după spusa vizitatorilor competenţi, această biserică este, în adevăr, o capodoperă arhitectonică. Bolţile sale ar fi tot ceea ce are arhitectura română mai îndeplinit în acest gen. După opiniunea arhitecţilor nemţi chiar, bi­serica Mirăuţii este cea mai norocită dintre toate imitaţiunile Sfintei Sofii!

 

Turnul lui Lăpușneanu, de la Sfântul Dumitru

 

Biserica Sf. Dimitrie.

 

Biserică spre apus; turnul, spre răsărit. Turnul acesta (adăugat de Lăpuşneanu, în 1561 – n. n.) e mai înalt decât toate tur­nurile bisericilor Ştefaniene (a fost reconstruită, în anii 1534-1535, în locul celei de lemn a lui Ştefan, din 1497, de Petru Rareş, câte am văzut: e cu mult mai înalt (40 m – n. n.) decât însuşi turnul Sf. Ioan Botezătorul din Piatra. Se vede că a fost construit înadins într-un scop strategic.

 

Forma lui, de la pământ, este: un turn în patru muchii, de două ori mai înalt decât turnul Sf. Ioan cel Nou, peste care se ridică un al doilea turn, hexagonal, pe jumătate de înalt cât partea de dedesubt. În partea superioară a părţii patrunghiulare, pe faţa de către răsărit, se află o piatră mare, în care este cioplită, cu o acurateţe rară, o marcă.

 

Din dreapta (cum te uiţi la dânsa) a acestei mărci se ridică grumazul bine desemnat şi încomat al zimbrului, care suportă capul zim­brului, într-o atitudine profilactică, cu coarnele as­cuţite, mărişoare, înfurcate înăuntru; între coarne, steaua; deasupra grumazului, în linie cu capul, luna, cu figură de om înăuntru; pe partea opusă, soarele; sub cap, la stânga, în deşertul lăsat de grumaz, un ecuson în linii simple şi elegante, cu două compartimente: în cel din stânga, o floare de lis cu trei frunze, sus, şi trei frunze jos, dispuse astfel ca să dea iluziunea unei cruci duble; în partea dreaptă, culorile heraldice (aşa cred), exprese prin trei linii drepte orizontale, ce ocupă numai jumătatea superioară a compartimentului, fără însă de a se prelungi până la extremitatea sa; dedesubtul ecusonului se află rozele. Sub această piatră-marcă stă o piatră mare, cu o inscripţiune în slavoneşte.

 

Deasupra uşii care face intrarea în pridvorul bisericii, se află o altă marcă şi, dedesubtul ei, o altă piatră cu inscripţiune. Marca aceasta este unică în felul său: într-o cunună, formată de două crengi, susţinută de doi copii înaripaţi, se află capul de zimbru, având steaua între coarnele sale. Restaurarea ultimă a bisericii, respectând inscripţiunile şi marca de pe turn, s-a complăcut a înfrumuseţa marca ultimă, zugrăvindu-i capul, cununa, ect., cu culori vii, rău potrivite.

 

Biserica Sf. Dimitrie, ca şi a Mirăuţilor, a stat, mult timp, descoperită şi în părăsire (îi crescuseră arbuşti pe ziduri – n. n.), şi, odată mai cu prefacerea acesteia din urmă în hambar, ea s-a restaurat şi s-a redat destinaţiunii sale. La restaurare, partea cea mai superioară a turnului s-a încunjurat cu un grilaj de fier, pentru observaţiune în contra focului; şi zugrăveala de pe dinafară a bisericii, atacată de timp şi vandalism, a dispărut cu totul sub tencuiala şi zugrăveala ce i s-a suprapus.

 

De intri în pridvor, dai, pe dată, de o pardoseală cu pietre mormântale, aduse din ţintirimul Sf. Dimitrie sau şi a altor biserici. Mai to­ate aceste pietre poartă decoraţiuni înflorite, poate urmele mărcilor diferitelor familii, pe a căror morminte ele au statut; inscripţiunile lor (la cele mai multe, pe margini) sunt în slavoneşte. Inscripţiunile, ca şi decoraţiunile săpate, sunt roase de picioarele închinătorilor. Dar cred că, cu stăruinţă, un cunoscător al limbii slavice tot ar putea să le descifreze, şi aşa poate s-ar restabili genealogia multor familii boiereşti ve­chi sau a înrudirilor domneşti, sau s-ar fixa diferite date istorice. Peste un an sau doi, această lucrare va fi imposibilă.

 

De la pridvor, purced două compartimente: întâi al femeilor, al doilea al bărbaţilor. N-am observat intrare specială pentru acest din urmă compartiment.

 

Cu ocaziunea restaurării mai sus amintită, intrarea strâmtă, care despărţea aceste două compartimente s-au lărgit, în forma unei arcade deschise, care nu mai lasă din vechiul perete despărţitor decât părţile strict necesare pen­tru susţinerea arcadei. Pe acest perete despărţitor, pe faţa dins­pre altar, au fost, din vechi, portretele fundatorilor şi ctitorilor. Dintr-aceste portrete n-au mai rămas decât patru figuri, fără nici o indicaţiune de nume, aşezate toate pe piciorul din dreapta al arcadei; mai la dreapta este o Doamnă, cu coroana pe cap, după dânsa vin două domniţe tinere, cu coroane pe cap, şi tocmai în marginea arcadei, un Domn, cu coroana pe cap. Marginea din stânga a coroanei, a feţei şi a tru­pului Domnului sunt oarecum restabilite prin trăsături grosolane, în culori nepotrivite.

 

Zugrăveala pe dinăuntrul bisericii subzistă, deşi deteriorată în multe locuri. Bolţile bisericii sunt majestoase.

 

Inscripţiunile slavone de pe turn şi de la pridvor, după cum mi s-a spus, fixează data începerii acestei biserici, la 1475, şi data terminării ei, la 1478. Ele mai spun că biserica aceasta a fost construită în preajma palatului domnesc, lângă Calea domnească. Biserica se află clădită într-o mică piaţă ne­îngrădită şi încunjurată, din trei părţi, de căsuţe mici, dese şi murdare.

 

Biserica se aşteptă, curând, la o restauraţie mai îngrijită. Se fac multe promisiuni că, cu acea ocaziune, se vor dărâma clădirile care încunjură şi profanează această biserică. Peste patru ani, se împlinesc 400 ani de la întemeierea acestei biserici. Se speră că, cu acea ocaziune, se va face un serviciu mai extraordinar pentru comemora­rea fundatorului şi ctitorilor acestei biserici. Ar fi ocaziunea cea mai nimerită pentru is­toric, pentru heraldic, arhitect, pictor, arheolog şi pentru strategicul român a-şi da o întâlnire pentru acea ocaziune în vechea capi­tală a Moldovei, spre a studia în ruinele lor mai în detaliu monumentele de glorie naţională din epoca Dragoşizilor.