V. I. Palade, 1871: O excursiune la Suceava (I) | Dragusanul.ro

V. I. Palade, 1871: O excursiune la Suceava (I)

 

O cărticică senzaţională, scrisă de directorul şi redactorul „Dreptăţii”, V. I. Palade, în 1871, după participarea Serbărilor de la Putna, organizate de Slavici şi Eminescu, mi-a ieşit astăzi în cale şi m-a uluit prin valoarea ei documentară, datorată şi fineţii ochiului, dar şi ascuţimii minţii. Palade a scris o adevărată istorie a Sucevei, în detaliile ei cele mai semnificative şi mai adevărate, aşa că am trecut fără ezitare la cules, ca să vă fac părtaşi la bucuria descoperirii Sucevei vechi, celei de înainte de Franz cav. Des Loges şi de Romstorfer, Suceava bătrâneţii lui Wilhelm Schmidt, neamul care a iubit-o atât de mult, încât şi-a căutat veşnicia aici, doar ca să ne poată încredinţa o istorie a Sucevei, pe care abia acum o traduce Dr. Ion Barbu. E minunată această carte a lui Palade, care zugrăveşte şi gazetăreşte, şi istoriceşte o lume pierdută, spre care ne mai mână nostalgiile, dacă nu ne ţin rădăcinile strâns ataşaţi de ea. O voi publica în foileton, înainte de a încerca s-o ofer tiparului, pentru că prietenii mei sunt pe deplin îndreptăţiţi să afle totul odată cu mine.

 

Suceava – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Poziţiunea topografică

 

De stă careva pe peronul de contra miazăzi al gării Iţcani-Suceava, vede, foarte aproape şi puţin la stânga, podul acoperit de peste râul Suceava, pe sub care trece şoseaua ce duce, suind pe deasupra suburbiei Iţcani, drept în oraş. Ieşind din acest pod acoperit, dai de un podeţ ordinar, pe sub care curge un pârâu, ce se varsă, mai încolo, în râul Suceava.

 

Între cotitura dinspre apus a pârâului, între cursul acestuia, până la revărsarea sa în Suceava şi, de acolo, înainte, urmărind cursul Sucevei, se înalţă un podiş lungăreţ şi îngust, ce se întinde departe, spre răsărit, dar care caută a se lăţi spre miazăzi, luând forma unor coaste de dealuri trăgănate, îmbrăcate cu ierburi şi despărţite prin sinuozităţi ne-abrupte.

 

Podişul, în partea dinspre apus a sa, este mărginit de o muchie semicirculară, cu coborâş repede, dar plin de vegetaţie, până în şesul pârâului, pe care se află sătul Şcheia; deasupra podişului, în cornul cel mai dinspre nord al muchiei, se văd urmele unei întăriri de pământ; de aicea, muchia podişului începe a se îndrepta spre răsărit, dar în apropriere ne arată un colţ, deasupra căruia se văd urmele unei întăriri de piatră. Muchia, apropriindu-se de şosea, începe cu încetul a se pierde şi versantul nordic al podişului se face din ce în ce mai trăgănat, astfel că, trecând şoseaua, el prezintă o coastă trăgănată cu totul, pe care, din vechi, stau două suburbii ale Sucevei: Iţcanii, spre apus, şi Mirăuţii, la răsărit.

 

Ajuns la capătul oriental al Mirăuţilor, podişul suferă o înfundătură şi se desparte în două, prin cursul altui pârâu, Cacaina, ce curge dinspre suburbia de miazăzi a Sucevei, numită Tătăraşii, făcând o cotitură, de la apus, spre răsărit, pârâu care, îndată după trecerea prin vâlcica din înfundătura podişului, se varsă în Suceava.

 

În unghiul format de înfundătura sa şi de malul râpos al Cacainei, se află, pe podiş, Cetatea, despărţită de restul podişului prin un şanţ semicircular, peste care podişul se întinde mai departe, spre răsărit.

 

La mijlocul semicercului dinspre Şcheia, pe lun­ga muchie a podişului, este Zamca sau cetatea dinspre apus. Din vale, de la Şcheia, făcând o cotitură spre miazăzi şi apoi suind spre răsărit, cine­va poate ajunge curând şi cu înlesnire deasupra podişului, în dreptul Zamcei, şi, de acolo, a se coborî în oraş.

 

Şoseaua ce din Iţcani duce în oraş merge, încovoindu-se spre răsărit-miazăzi, pe deasupra suburbiei Iţcani; fiind drept deasupra acesteia, se face o mică cotitură spre dreapta, după care se poate da în strada principală, în stânga că­reia este Hotelul de Moldavia, iar în faţă cu acesta, Diregătoria Comunală; lăsând, de la acest ultim punct, la dreapta, această stradă, treci printr-o piaţă, printre două biserici (cea mai de la dreapta – armeană, şi cea mai de la stânga, rusească actualmente, dar din vechi românească), şi, puţin mai spre răsărit, dai de Mănăstirea Sf. Ion Cel Nou, cu hramul Sf. Glieorghe, biserică începută de Bogdan Vodă şi sfârşită de Ştefăniţă Vodă.

 

Din poarta turnului Monastirii Sf. Ion se ve­de: spre răsărit-miazănoapte, Sf. Ion Botezătoul, capela din vechea grădină a palatului domnesc; mai în depărtare, mai la vale şi mai spre răsărit, se vede biserica numită Mirăuţii sau Sf. Gheorghe, cea mai veche mitropolie a ţării; era în stânga, mai în centrul oraşului, se vede biserica Sf. Dimitrie, făcută de Ştefan cel Mare (1475-1478).

 

De te uiţi, din cetate, la oraş, vezi: biserica Mirăuţii aproape, spre stânga, drept în faţă, mai în fund, dar tot pe aceeaşi linie, Sf. Dimitrie, şi tocmai la stânga (mai departe decât întâia şi mai aproape decât a doua) se vede Sf. Ion cel Nou.

 

Mergând, cu calea ferată din Iaşi, la Iţcani, se vede: întâi Cetatea; apoi Mirăuţii şi Iţcanii, cu bisericile de aceleaşi numiri, şi, ridicându-se, deasupra acestora, se vede, în depărtare, acoperământul înalt şi ascuţit de la turnul Sf. Ion cel Nou; iar ca mai aproape se văd o parte din turnul Sf. Dimitrie şi creştetele altor biserici; şi numai cu totulu aproape de gară se vede Zamca, cu cele trei biserici ale sale.

 

Suceava decăderilor romantice de odinioară

 

Podul Acoperit

 

Aspectul lui de vechime ş originalitatea sa surprind pe călător de la cea dintâi privire, şi pe oricine vei întreba de când este, îţi va răspunde: „Picioarele lui sunt de la Ştefan; acoperământul mai de curându”.

 

Podul, ale cărui picioare în patru muchi sunt aşezate în distanţe egale unul de altul, paote să aibă o lungime de la 3-3 şi jumătate decametri, şi o lărgime suficientă ca, întâlnindu-se în el două trăsuri, să poată trece una lângă alta.

 

Deasupra picioarelor de piatră stau talpe manine, legate pe dedesubt cu picioarele podului, prin unu sistem de stinghii, a căror mulţime şi grosime nu lasă nimica de dorit, în privinţa solidităţii. Pe aceste talpe sunt aşezate orizontal podelele, iar în sus, cam oblic în partea interioară, căpriori deşi, legaţi între ei prin un alt sistem bogat de stinghii; pe laturile oblice ale acestor căpriori sunt bătute şindrilele care fac cei doi pereţi laterali ai podului; iar pe legăturile superioare ale căpriorilor este aşezată lemnăria cuvenită pentru a face învelişul său superior, tot de şindrilă, de formă rotund, şi ale cărui margini alunecă în formă de streaşină suprapusă părţilor superioare ale pereţilor oblici. Intrarea şi ieşirea din pod se fac prin două arcade înalte şi largi.

 

Tradiţiunea, care atribuie construcţiunea pri­mitivă a acestui pod lui Ştefan cel Mare, se pare cu totul nefundată. Părintele Grigorovici (parohul din Bosanci, tatăl procurorului-şef Vienei, care se va retrage, ulterior, la Cernăuţi şi, apoi, la Suceava, ca să-şi ajute tatăl la bătrâneţe – n. n.) m-a asigurat că, consultându-se, în aceasta, cu mai mulţi arhitecţi de merit, austrieci – se înţelege, unul din aceştia a fixat anul 1792 ca anul construcţiunii sale, şi, din contra, un inginer neamţ, care tot atuncea a construit două asemenea poduri, unul la Gratz, în Stiria, şi altul la Pschemisł, în Galiţia, poduri care astăzi nu mai subzistă, fiind dărâmate în adins, spre a da loc altora cu mult mai elegante.

 

Părintele Grigorovici mai are şi alt temei spre a crede că construcţiunea acestui pod nu trebuie atribuită epocei ştefaniene: Sfinţia Sa crede, după tradiţiune, că trecerea peste râul Suceava, pe timpul lui Ştefan şi chiar şi mult după aceea, nu se făcea pe unde este astăzi podulu acoperit, ci ceva mai în jos; şi apoi drumul către oraş mergea tocmai prin suburbia Iţcani, pe dinaintea bisericii cu aceeaşi numire, care există şi astăzi, şi de acolo mergea, tot pe coastă, prin suburbia Mirăuţi, de ieşea drept pe dinaintea pridvorului bisericii Mirăuţi, unde, suind iute la deal, dădea în calea domnească oraşului.

 

(Palade, V. I, O excursiune la Suceava / 17 şi 18 august 1871, Iaşi 1871)


Comments are closed