Uriaşul care a păcălit securitatea: Sextil Puşcariu | Dragusanul.ro

Uriaşul care a păcălit securitatea: Sextil Puşcariu

Un uriaş al culturii române: Sextil Puşcariu

Un uriaş al culturii române: Sextil Puşcariu

*

Născut la Braşov, în 4 ianuarie 1877, oraş în care şi-a făcut şi studiile gimnaziale, urmate de studii universitare în Germania, la Leipzig (1895-1899), apoi în Franţa, la Paris (1899-1901) şi Austria, la Viena (1902-1904), Sextil Puşcariu a sosit la Cernăuţi în anul 1906, ca titular al Catedrei de Limba şi Literatura Română, după pensionarea lui I.G. Sbiera, şi ca decan al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cernăuţi, din 1908, până în primăvara anului 1919, când pleacă la Cluj, iar o stradă cernăuţeană începe să-i poarte numele, faptele ardeleanului fiind demne de recunoştinţă şi încununate ca atare după exemplul lui Pumnul, cel care-l numea nemuritor pe Bariţiu, pe când acesta trăia.

*

Doctor în litere din 1889, membru corespondent al Academiei Române din 1905 şi titular din 1914, Sextil Puşcariu, bun prieten al lui Iancu Nistor şi colaborator statornic al „Junimii literare“, a coordonat, practic, actul Unirii Bucovinei cu Ţara, după întrunirea secretă a „înţelepţilor ardeleni“ în casa lui Isidor Boda fiind chemat Iancu Flondor pentru a i se încredinţa „steagul“ şi înfiinţându-se ziarul „Glasul Bucovinei“, cel mai răspândit în provincie, care vede lumina tiparului începând cu ziua de 22 octombrie 1918.

*

În primăvara anului 1919, Puşcariu a refuzat postul de Guvernator al Bucovinei în favoarea celui de prim rector român al Universităţii din Cluj (din postura de Comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universităţii din Cluj), de ctitor al „Muzeului Limbii Române“ (1919) şi al buletinului „Muzeului Limbii Române“ din Cluj, „Daco-Romania“, 1921, 1922, 1936-1938 (Vol. IX., 696 pagini).

*

Opera lui Sextil Puşcariu, începută în Bucovina, e diversă, amplă şi profundă, savantul, membru în delegatia României la Liga Naţiunilor de la Geneva, în perioada 1922-1925, dominând spiritualitatea românească.

*

A publicat: „Schiţe“ (în revista Vatra, II, 1895), „Die rumänischen Diminutivsufixe“ (Leipzig, 1899), „Lateinisches ti und ki im Rumänischen, Italienischen und Sardischen“ (Leipzig, 1904), „Rapoarte despre cărţi prezentate la concurs pentru premii“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920-1921, pag. 121, 165), „Raport asupra dicţionariului“ (Analele Academiei, Tom XLI, 1920- 1921, Bucureşti, 1922), „Din perspectiva Dicţionarului“ (Tipografia Ardealul, Cluj, 1922), „Literatura Română“ (Biblioteca Semănătorul, Nr. 70, Arad, 1925), „Dicţionarul Academiei“ (Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1926), „Studii istro-române“, Vol. 2, (Academia Română, Bucureşti, 1926), „Istoria Literaturii Române“ (Editura Krafft şi Droibeff, Sibiu, 1939), „Micul atlas lingvistic român“ (Muzeul limbii române), „Îndreptar şi vocabular ortografic“ (în colabprare cu Naum A. Teodor, Editura Cartea Românească, Bucureşti), „Istoria literaturii române“ (epoca veche, Sibiu, 1930), „Limba română“, Vol. I (Bucureşti, 1940, Vol II urmând să apară postum, în 1950), „Dicţionarul Academiei“, Tomul I (Bucureşti, 1913, 1934, 1937, 1940, 1948, 1949, până la cuvântul „lojniţă“) etc.

*

Reprezentant al României la Institutul Internaţional de Cooperaţie Intelectuală de pe lângă Societatea Naţiunilor (1922), membru în Comitetul Internaţional de Lingvistică, începând cu anul 1936, dar şi membru al Senatului Legionar, Sextil Puşcariu a scăpat de umilire, de închisori politice şi de batjocura unora precum Ovidiu Chromălniceanu şi Al. Rosetti (cel care a ordonat arderea manuscrisului „Doinei“ lui Eminescu, în 1949), păcălind securitatea, adică murind, după un şir de anchete preliminare, în ziua de 5 mai 1948, la Bran, exact în ziua în care, după miezul nopţii, urma să fie arestat. A fost înmormântat, în 7 mai 1948, la Braşov.


Comments are closed