Un vis pe care îl voi retrăi încă o dată | Dragusanul.ro

Un vis pe care îl voi retrăi încă o dată

Am văzut polonezi, veniţi la Bucovina Rock Castle ca să-i asculte pe moroşenii de la Dirty Shirt, şi m-am bucurat. Am văzut englezi, germani, bulgari şi basarabeni la Bucovina Rock Castle. Şi m-am bucurat. Or mai fi fost şi alţii, în învălmăşeala de oameni fericiţi, dar nu am avut vreme să-i văd şi să-i cunosc. Ziua mea de muncă începuse la ora 7, dimineaţa, şi avea să se termine la 4, tot dimineaţa. Întotdeauna vin primul şi plec ultimul. Pentru că am de ce şi pentru ce.

În timpul zilei, am avut de vizionat 3 trupe, la scena 2; în celelalte 2 zile, la fel. Aici trudeau întru rock Dodo Popovici, Alex Tipa şi Dănuţ Lungu. Am stat pe iarbă, rezemat de un tei. Am stat e un fel de a spune, pentru că telefonul suna întruna. Prin urmare, funcţie de stres, am judecat muzica de pe scenă. Mihnea a rămas numai în şanţ, cu toate problemele, iar Andi a mai urcat, din când în când, doar ca să asculte câte 2-3 piese de la fiecare trupă; când nimerea covere… Tinerii încă nu înţeleg că trebuie să se promoveze prin propria lor muzică şi nu maimuţărind pe alţii. Va trebui, deci, să reascultăm toate concertele (în câteva zile, colegul Lucian Căluşeriu le va publica) şi să decidem. Inclusiv Mihnea.

La gala din şanţul Cetăţii, minunăţie: circa 6.000 de oameni, încă din prima seară. Seara Relative, Roadkill Soda, Dirthy Shirt, Implant Pentru Refuz, De Staat. Muzicieni incredibili, oameni de o frumuseţe rară. Olandezii, de pildă, au făcut poze, la final, cu toţi puştii care le-au cerut-o. Vedeta devenea, astfel, fiecare puşti iubitor de rock şi nu trupa în sine. Şi ce amintire va însemna pentru fiecare puşti, care se va regăsi, mereu şi mereu, alături de trupa De Staat.

Despre calitatea serilor de concerte (concepţia artistică, în acest an, îi aparţine lui Andi) nu are rost să vorbesc, pentru că toţi iubitorii de muzică, participând la festival, au trăit, ca şi mine, un vis; pe cei care nu au fost nu are rost să le povestesc eu ce au pierdut; cât despre boi, prefer să-i las să rumege. O să pun, totuşi, nişte fotografii (din prima noapte) să vă povestească pe scurt ceea ce veţi putea revedea sau descoperi, în curând, în filmele lui Lucian Căluşeriu.

 

 


Comments are closed