Un pictor planetar, pe care Bucovina nu-l merită! | Dragusanul.ro

Un pictor planetar, pe care Bucovina nu-l merită!

Eugen Drăguţescu

Eugen Drăguţescu

*

În clipa în care smântânitorii oalelor judeţene (administrative şi culturnice), mi-au dat de înţeles că, în patria ce le-a fost arendată, doar victor ponta contează, am rupt din mine şi din Radu Bercea Galeria Personalităţilor Bucovinene şi m-am predat. Chestia asta s-a întâmplat în anul Centenarului Eugen Drăguţescu, pictor de valoare planetară, sărbătorit în toată lumea. Chestia asta s-a petrecut în anul în care domnul Dimitrie Ţopa, urmaş al Portarului Sucevei din vremea lui Ştefan cel Mare, dar şi rudă cu Eugen Drăguţescu, ne tot propune să dăruiască Bucovinei câteva zeci de lucrări ale pictorului care a copilărit la Vicovu de Jos şi s-a şcolit la Rădăuţi, plus un Bucevschi şi şapte lucrări de Leon Hruşcă, în speranţa că Bucovina se va învrednici de un muzeu de artă plastică.

*

Dar nu se va învrednici. Aşa că, după ce vor fi expuse, timp de o săptămână, cea de după 2 decembrie, la Rădăuţi, lucrările acelea, pe care Bucovina pe putea primi nemeritat, se vor duce la Iaşi, iar de acolo, nicăieri. Există şi o monedă de colecţie, prin care se onorează Centenarul Eugen Drăguţescu, pe care ar trebui să o aciziţioneze smântânacii zilei, pentru a o pune în valoare. Dar nu o vor face. Tocmai de asta, reproduc, cu amărăciune, doar un material al lui Tiberiu Cosovan, fără să-mi mai pese de nimic (I. D.).

*

Emisiunea numismatică EUGEN DRĂGUŢESCU - revers

Emisiunea numismatică EUGEN DRĂGUŢESCU – revers

*

Emisiune numismatică

*

 

Monedă din argint

dedicată aniversării a 100 de ani

de la naşterea lui Eugen Drăguțescu

 *

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, luni, 10 noiembrie a.c., o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea pictorului şi graficianului Eugen Drăguțescu (1914, Iaşi – 1993, Roma).

*

De remarcat faptul că ediţia de la începutul acestui an a manifestărilor cu genericul „Sărbătorile Memoriei”, eveniment organizat sub egida Consiliului Judeţean Suceava de Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Bucovinei, Grup Muşatinii, www. dragusanul.ro şi Monitorul de Suceava, a marcat centenarul naşterii artistului (care a copilărit la Vicovu de Jos şi a studiat la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi),  organizatorii decernând cu acest prilej Premiile „Anului 82 al Artelor Plastice Bucovinene”.

*

Moneda din argint emisă de BNR, cu diametrul de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame, prezintă pe avers un desen al artistului plastic Eugen Drăguţescu, valoarea nominală  de 10 lei, inscripţia „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune 2014.

*

Emisiune numismatică EUGEN DRĂGUŢESCU - avers

Emisiune numismatică EUGEN DRĂGUŢESCU – avers

*

Reversul monedei prezintă portretul, numele, semnătura lui Eugen Drăguţescu şi anii între care a trăit acesta.

*

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

*

Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului şi casierului central ai BNR.

*

Tirajul emisiuni numismatice este de 250 de monede, iar preţul de vânzare (exclusiv TVA), inclusiv broşura de prezentare, este de 330 lei/buc.

*

Monedele din argint dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea lui Eugen Drăguțescu au putere circulatorie pe teritoriul României.

*

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

*

Tiberiu COSOVAN

coso@monitorulsv.ro