Un ecumen: Expoziţia Elena Greculesi – Lucia Puşcaşu

Holul de la etajul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” nu înseamnă un spaţiu expoziţional remarcabil, în ciuda faptului că este pus gratuit la dispoziţia oricui şi că, prin ceea ce se expune, prefaţează în mod fericit evenimente de excepţie. Tablourile sunt atârnate când mai sus, când mai jos, în funcţie de configuraţia arhitecturii vechii şcoli de fete, în care a învăţat şi Elena Greculesi – de aici dorinţa secretă a marii pictoriţe de a transorma sala ei de clasă într-un spaţiu sacerdotal. Datorită acestor cauzalităţi de expunere, nici nu poţi vedea lucrările în adevărata lor splendoare, nici nu le poţi fotografia cum se cade, dar bietul aparat foto, cu care m-a dotat Centrul Cultural „Bucovina”, încă îşi face datoria; aidoma cu şapca, pe care mi-am cumpărat-o la prima ediţie „Bucovina Rock Castle” şi de care nu am de gând să mă despart, câtă vreme sănătatea mea, la fel de zdrenţuită, îmi va mai permite implicări în acest festival (nu mult, pentru că Flutur şi Niţă abia aşteaptă să scape de mine). Expoziţia, deşi propune ochiului, minţii şi sufletului doar 16 lucrări, câte 8 de pictoriţă, surprinde printr-o armonie stilistică desăvârşită, printr-un veritabil ecumen al diversităţii creative. Pentru că lucrările Elenei Greculesi şi ale Luciei Puşcaşu au ceva în comun – probabil nostalgia căii spre uitare, probabil verticalitatea inconfundabilă şi, tocmai de aceea, greu de identificat a spiritualităţii celor care îşi merită locul pe care stau. Până acum, nu am sesizat cosmicitatea operei Luciei Puşcaşu – pe cea a lucrărilor Elenei Greculesi o ştiam foarte bine – şi tocmai de asta nu am să nominalizez autoarele celor 16 spaţii ale aflării de sine în astral, ci le voi reproduce, fără alte comentarii, în ordinea în care sunt expuse.

*