Un cont fals al Președintelui Klaus Iohannis | Dragusanul.ro

Un cont fals al Președintelui Klaus Iohannis

 

Ieri, am primit o cerere de prietenie din partea unei pagini de facebook Klaus Iohannis. Nu mă interesează personajul (dacă m-ar fi interesat, i-aș fi cerut eu prietenia), dar am dat acceptul, presupunând că pagina reprezintă fie o șmecherie a echipei lui de propagandă, fie un cont fals. Astăzi, însă, am primit un mesaj, în care „Klaus Iohannis” mă întreabă „Ce mai faci?”, și nu „Ce mai faceți?”, cum s-ar exprima un președinte, dar tot nu eram sigur dacă am de-a face cu un propagandist sau cu un impostor. Așa că am răspuns în doi peri:

 

 

Ultima replică, înainte ca falsul Klaus Iohannis să se șteargă din lista mea de prieteni, reprezintă o grosolană traducere automată, deși „acesta este foarte mult Președintele României” cam oscilează spre româneasca din câlți neîndemânatic răsuciți a vremelnicului locatar de la Cotroceni. Răspunsul meu l-a oprit pe falsificator să-mi propună un împrumut avantajos, așa cum făcuse „generalul Miller, comandantul trupelor din Afganistan” – deci tot un cont fals.

 

Fiind vorba de o prestigioasă instituție a României, cred că este de datoria mea să atenționez asupra falsei pagini de facebook Klaus Iohannis, încropită cu siguranță de un străin, care nu știe românește nici măcar cât Președintele României de acum.