Trupele BUCOVINA ROCK CASTLE: subscribe - Ungaria | Dragusanul.ro

Trupele BUCOVINA ROCK CASTLE: subscribe – Ungaria

 

Subscribe 0

SUBSCRIBE, din Ungaria, va cânta, la BUCOVINA ROCK CASTLE, joi, 22 august 2013, de la ora 22,15

 

         Incredibilă este această trupă maghiară, care cântă un rock progesiv modern, cu vagi ecouri de jazz, reggae, folk, hardcore, ba chiar şi de punk, într-o armonie desăvârşită, care aminteşte de taoismul practicat şi de DORDEDUH, deşi altfel, dar cu acelaşi ţel.

 

         Apărută, iniţial (1999), în peisajul muzical maghiar, drept trupa THC, cu Mate Tilk – vocalist, şi devenită, nu doar printr-o schimbare de nume, ci în sens evolutiv (în 2000), odată cu venirea vocalistului Balint Csongor, trupa SUBSCRIBE, formidabila echipă de muzicieni unguri s-a impus decisiv încă de la lansarea primului album, Sanity Has Left the Building (2004).

 

Subscribe mica 2        Al doilea album, Suck Progresse to Moon (2007), a primit premiul FONOGRAMA, unul dintre cele mai importante în Ungaria, şi premiul pentru cel mai bun sunet HUNGARIAN METAL AWARDS, trupa SUBSCRIBE primind şi titlul The Modern Rock Album of the Year.

 

         Valoare indiscutabilă i-a îndreptăţitSubscribe mica pe muzicienii unguri la a fi invitaţi la toate marile festivaluri de rock din ţara lor, dar şi la manifestări similare din România: Peninsula, Route 68 Summerfest, ARTmania, SamFest Rock şi, desigur, BUCOVINA ROCK CASTLE, prezenţa trupei maghiare SUBSCRIBE onorându-ne, fără nici urmă de îndoială.

 

         Cu Mate Tilk şi Balint Csongor, la voce, cu Attila Horvath şi Tamas Riech, la chitări, cu Miklos Anga-Kis la bass şi cu Attila Rekasi la tobe, SUBSCRIBE ne va dovedi, celor care vom fi prezenţi în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun a Moldovei din Suceava, că nu întîmplător, cel mai recent videoclip al trupei, The Weight of Oneness, a fost considerat cel mai bun la MTV Rock Chart, în martie 2008, şi de ce SUBSCRIBE se numără printre reperele importante ale rock-ului european.

 

Subscribe

SUBSCRIBE, în curând, în Cetatea de Piatră a Bucovinei, BUCOVINA ROCK CASTLE

 

 

Puteţi asculta şi/sau viziona

 

piesele şi concertele enumerate mai jos,

 

din repertoriul SUBSCRIBE,

 

 făcând click pe unul dintre titlurile:

 

 

The Weight of Oneness – video

Blue Mescaline – video

Alomtegla – video

Miles away & Between heaven and her – video

Between heaven – video

 Crowd Of The Nobodies– video

X-Man – video

Kolykod voltam – video