trezeşte-l tu şi-l risipeşte-n zori | Dragusanul.ro

trezeşte-l tu şi-l risipeşte-n zori

Radu 14

*

s-a-nveşmântat în aur depărtarea

şi ziua se arată stup de miere

şi sufletul e numai închinarea

pe care încă nimeni nu o cere

deşi culorii i-a răpit desfrâul

unduitor de-mprospătări divine

şi-n depărtare văd cum urcă râul

spre căile lactee, să-şi aline

 *

păcatul lui de suflet în tânjire

neostenită de-a urca în cer,

de-a se-nfrupta din cosmica menire

a toamnei ce mă face să mai sper

în împăcarea frunzelor din iarbă

cu iarba care poate le-o cuprinde

într-un amurg – deja a prins să fiarbă

şi pe deasupra lumii se întinde

*

drept alt amurg, drept năvălirea care

risipele acestea de culori

le uită-n suflet veşnică-nchinare,

trezeşte-l tu şi-l risipeşte-n zori


Comments are closed