Toy Machines, via Electric Castle – Arenele Romane

*

Trupa fiului meu, “Toy Machines”, a ajuns la maturitatea artistică pe care am sperat-o, confirmată şi de faptul că, datorită impresiei, făcută asupra bucureştenilor, în concertul cu E. M. I. L., deja au o ofertă minunată, pentru octombrie, de a cânta la Arenele Romane. Dar până atunci mai va, aşa că, momentan, trupa se ocupă serios de pregătirea concertului pentru Electric Castle, la care va cânta în 14 iulie. De ziua Franţei, deci. Au un chitarist nou, în locul suceveanului Florin Floppy Hanu, care vrea să încerce un alt gen de muzică, în persoana clujeanului Ándras Adam, care vine din metal, instrumentist de forţă şi o prezenţă scenică tonifiantă. Ándras a cântat pentru prima dată cu Toy Machines, la mai puţin de două săptămâni de la intrarea în trupă. Încă nu a riscat nimic şi cu vocea – şi are o voce minunată, pentru că Ándras Adam e profesionist sută la sută şi nu se aventurează în nimic, fără a fi pe deplin pregătit. Andi avea să-l numească, pe scenă, în timpul concertului, “noul nostru frate”, iar eu deja îl adoptasem fără rezerve. Dar să vi-l arăt:

*

Şi basistul Teiu Teişanu, “cel mai bun basist din Cluj”, după cum mi-au spus prieteni din alte trupe, l-a îndrăgit ca pe un frate pe noul… bucovinean, Ándras Adam. “Rupe chitara, nu alta!”, mi-a mărturisit Teiu, cu admiraţie, iar în scenă, umăr lângă umăr cu Ándras, Teiu debordează şi energie, nu numai splendide armonii.

*

*

Adevărul este că chitarele trupei Toy Machines se îngemănează în liniile melodice atât de armonios, încât adesea îmi însoţesc veghea dintre trezie şi somn, odihnindu-mi sufletul, iar rolul chitaristului solo, Buzu Parascan, într-o astfel de închinăciune, este decisiv.

*

*

Întors din Anglia pentru pregătirea concertului de la Electric Castle, toboşarul Eddy Ciornea pare încurcat, existenţial, între a alege confortul vieţii engleze şi martiriul muzicii rock. Pe de o parte, Anglia, unde îşi are iubita, a devenit irezistibilă, pentru că din veniturile lunare şi-a putut permite sejururi pe la Paris şi prin alte locuri minunate; pe de altă parte, destinul rock îl strânge menghină de suflet, aşa că, pentru a se despovăra de necruţătoarea dilemă, Eddy este, deocamdată, doar cu gândul la concertul de la Electric Castle.

*

*

Toy Machines, însă, începe să devină un destin, din care unii se pot dezlipi, dar fără a-i mai putea prejudicia desfăşurarea. Au fost ani de trudă şi de căutări, în care absolut toţi componenţii trupei au realizat un stil, constând într-o amplă diversitate de abordări rock şi în arhitecturi componistice pline de eleganţă, iar roadele acestei trude nu mai pot fi doborâte de nimic şi de nimeni. Toy Machines a fost primită definitiv în marea familie a creaţiei rock, iar eu nu mi-aş fi putut dori, niciodată, mai mult de la biata-mi viaţă.

*

*

Odată încheiate probele de sunet, pe care le-am fotografiat, în semi-obscuritate, cu un un aparat fără bliţ, prezentându-vă instantaneele de mai sus, a urmat o pauză de vreun ceas, înainte de a începe concertele RELATIVE – TOY MACHINES.