TOY MACHINES, numai mâine nu-i poimâine!

Ieri, m-a vizitat Buzu Parascan, ca să-mi aducă două filme cu concerte ale trupei Toy Machines (cel din Babylon nu-l văzusem, în urmă cu doi ani, fiind internat într-un spital din Cluj Napoca, precum mai tot suceveanul, care n-are biştari pentru savanţii spitalului din Suceava), iar astăzi a sosit şi Andi, dar n-am avut când să mă bucur de sosirea lui, pentru că a plecat, imediat, să se vadă cu trupa, pentru că mâine, joi, au repetiţii grele. Albumul, înregistrat, dar încă aflat în lucru, cică va fi o minunăţie, iar Andi, parcă parafrazând o vorbă de a mea mai veche (de câte ori, în viaţă, aveam câte o reuşită, ridicam ochii spre cer, unde s-a mutat prea de tânăr tata, şi şopteam: “Vezi, tată, vezi?”), radia, în vreme ce mă asigura: “Ai să vezi, tată, ai să vezi!”.

*

Numai mâine nu-i poimâine, dar nu-i bai, pentru că, până la spectacolul de vineri seară, eu sunt, ca întotdeauna, taximetristul trupei Toy Machines, chestie care mă face extrem de fericit.