Dracula, brand planetar | Dragusanul.ro

Ţara lui tercea-Bercea

Dracula, brand planetar

 

 B 21

 

         Ascensiunea a început odată cu lecturarea ediţiilor on-line ale revistelor şi ziarelor, ba poate că niţel mai târzior, atunci când, fremătând de emoţie şi de o ciudată nelinişte, şi-au postat primul lor protest pe „forum”. La drept vorbind, nu era chiar un protest; sau poate că era mai mult decât atât, ceva crucial şi extrem de periculos. Pentru că, dacă este să recunoaştem cinstit, nu există curaj mai tranşant şi mai primejdios decât curajul anonimului.
                                                                                                 *
        În noaptea aceea doldora de ore astrale ale omenirii, citiseră ei un articol oarecare despre un politician la modă. Şi nu le-a plăcut că s-a scris despre un astfel de personaj, aşa că au răspuns, cu mult curaj, invitaţiei de a-şi exprima părerea pe „forum”: „Acesta este un bou boşorog”.
        Au încercat, apoi, să trimită mesajul, acel prim zvâcnet al sufletelor care îşi caută dimensiunea eroică, dar Reţeaua s-a împotrivit, cerându-le, imperativ, o semnătură.
        – Asta nu-i libertate! Dacă-ţi cer să semnezi, înseamnă că vor să te prindă şi să te bage la ocnă…
        Şi n-au mai trimis mesajul, dar şi-au trăit întâiul eşec în aflarea libertăţii cu reverberaţii cosmice.
        Timp de vreo lună s-au tot plâns, în stânga şi în dreapta, de cumplitul abuz, apoi au aflat că pe „forum” poţi semna oricum şi fără nici o responsabilitate, aşa că le-a mai venit inima la loc. Şi au semnat „Dracula”. Pentru că aşa le-a venit şi nici nu i-ar fi putut bănui cineva, ei fiind nişte oameni cu multă credinţă în Dumnezeu şi care frecventau biserica şi când nu era nevoie.
                                                                                                          *
         Vreme de vreo doi ani de zile, au trăit numai pe „forum” şi s-au implicat curajos în politică, în cultură şi în sport, dar fără a se manifesta civic şi dincolo de hotarele ţării. Abia în lunile din urmă, abia după integrarea României, au hotărât să se implice global, să ia atitudine cetăţenească planetară. Ce-i drept, au pierdut ceva vreme cu traducerea în limbi de circulaţie mondială a atitudinii lor faţă de viaţă şi faţă de valorile ei mai mult sau mai puţin convenţionale, dar, în cele din urmă, „Acesta este un bou boşorog” putea fi postat pe „forumul” oricărui ziar din lume.  Căpătaseră notorietate şi erau extrem de fericiţi. Începeau să însemne ceva, să fie nişte personalităţi eroice, deşi anonime, şi desigur că omenirea îi admira şi îi iubea ca pe nişte adevăraţi apostoli ai dreptăţii şi ai adevărului în spaţiul virtual. Tocmai de asta îi durea cumplit confuzia nătângă pe care o tot fac unii istorici, şi anume cei care, mânaţi de interese oculte, încearcă să insinueze că Dracula ar fi fost Vlad Ţepeş. „Eşti un bou boşorog, nu istoric!”, îl pun ei la punct, de câte ori lecturează câte un material pe această temă, pe manipulatorul de identităţi.
În restul timpului, „Dracula” spune adevărul în faţă, fără compromisuri şi cu un curaj civic exemplar, iar notorietatea astfel dobândită îi asigură bravului „Dracula” statutul de brand planetar.
                                                                                             *
         A doua şi definitiva lor ascensiune s-a produs pe neaşteptate. Au deschis ochii şi au băgat de seamă că amândoi, şi el, şi ea, se află în faţa unui bătrân de o incredibilă frumuseţe, care răsfoieşte, cu migală, un catastif uriaş, frumos legat în azuriul cerului.
        – Cum vă spune, că nu vă găsesc în „Cartea Vieţii”?…
        – Dracula, răspund ei într-un glas, dumirindu-se, în ciuda unei umbre de uimire, să se află în faţa Sfântului Petru, veghetorul porţilor Raiului.
        Bătrânul de o frumuseţe incredibilă răsfoieşte, atent, prin catastif, apoi oftează:
        – Dracula nu există. N-a existat niciodată…
        – Dar, Sfinte Petru, nu obişnuiţi să citiţi „forumul”?
        Bătrânul de o frumuseţe incredibilă îi învăluie în privirile lui vindecătoare, şi-atunci amândoi, şi el, şi ea, uită de deşertăciunile existenţei pământeşti şi îşi rostesc numele cu nevinovată sfiiciune:
        – Adam…
        – Eva…
        Bătrânul de o frumuseţe incredibilă răsfoieşte, iar, „Cartea Vieţii”, apoi o ia de la capăt cu temeinică răbdare. După o veşnicie pământească (pentru că tot veni vorba, ce s-a mai întâmplat cu globalizarea, fraţilor?), Sfântul Petru îşi cuprinde tâmplele argintate în căuşul palmelor şi se abandonează gândurilor.
        – Nici Adam şi Eva nu există. N-au existat niciodată.
        – Nu se poate, Sfinte Petre! Astea sunt numele noastre de botez, aşa că trebuie să fi fost încrustate în „Cartea Vieţii”!…
        – Sunt, cum să nu fie. Dar sunt numai numele, fără menţiuni că aţi şi fi trăit…
        Din nefericire, despre globalizare nu s-a întrebat şi nu s-a răspuns nimic, dar nu-i bai, căci vin, curând, membrii juriului de epigrame de la Gura Humorului şi-au să ne povestească, amănunţit, ce şi cum a fost.

Proză de Ion Drăguşanul
Caricatură de Radu Bercea


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *