Tablourile polonului Iulian Dziubinski

*

Iulian Dziubinski

Iulian Dziubinski, pictorul sucevean care, de ani buni, şi-a găsit un stil propriu de exprimare, pe fondul întoarcerii la uneltele şi perspectivele academismului, dar cu respiraţii stilistice ample şi diverse, a expus, astăzi, cinci lucrări, mie plăcându-mi cel mai mult “Casă veche (Suceava)”, deşi, în ultimele ore, m-am tot frământat, schimbându-mi mereu opţiunile, pentru că tare-mi plac şi lucrarea pe care eu am intitulat-o “Domino” (nu avea un titlu afişat), şi “Salina veche (Cacica)”, şi “Undeva, la ţară”.

*

Lucrate în complementarităţi de tehnici, tablourile polonului Iulian Dziubinski redimensionează fiinţa şi chiar identitatea umană, în verticalitatea amplă şi profund trăită a sacralităţii naturii.

Construcţii coloristice simple, în care transparenţele discern şi decid dispunerile fiecărei compoziţii, dar şi o exprimare artistică plină de sinceritate, un fel de bucurie a respirării de frumos, deci de divin, fac din lucrările lui Iulian Dziubinski un reper sigur al reinventării artei plastice bucovinene, şi prin raportări, mai mult sau mai puţin conştiente, la naraţiunile cromatice ale pictorilor de odinioară, mai ales ale lui Vladimir Nichitovici şi ale lui Paul Verona.

*

O simbioză interesanţă între peisagismul lui Nichitovici şi între floralul lui Verona descopăr în modul de a se exprima ca artist al lui Iulian Dziubinski, care s-a aflat pe sine nu din operele antecesorilor, ci din neostenita căutare a unui sens existenţial, care să-i ofere mult visatul punct de sprijin.

*

*