t | Dragusanul.ro

t

TĂRĂŞENI

Menţionat în 1680, apoi în 1683, când Ştefan Petriceicu Vodă dăruia mănăstirii Sf. Onufrei „satul Tărăşeni, cu eleşteu şi o moară”, satul de pe malul drept al obârşiei pârâului Cotoveţilor a fost colonizat, în 1780, cu 150 familii de ruteni, din care vor rămâne doar 48 familii, până în 1784, care se alăturau celor câteva familii româneşti existente. Ulterior, aveau să se stabilească în Tărăşeni şi câteva familii germane şi evreieşti.
Biserica Adormirii Maicii Domnului din Tărăşeni a fost ctitorită, în 1814, de Zoie de ARAP, fiind dotată cu un iconostas, în 1829, dăruit de George de ARAP, George de REUS, Ioan de VOLCINSCHI, Adam şi Karl SCHOLZ, Ioan ALEXANDRIUC şi Petru IANOVICI. În 1888, biserica avea să aibă parte de o totală restaurare. În 1843, biserica avea 448 enoriaşi, patron bisericesc era Adam de SCHOLZ, dar postul de preot administrator era vacant. În 1876, cei 1.137 enoriaşi din Tărăşeni şi Prevoroki erau păstoriţi de parohul Ioan LUPU, patron bisericesc fiind Cornelie ŞTEFANOVICI. În 1897 avea să fie construită biserica Sfântului Dimitrie de la Prevoroki. În 1907, paroh al celor două biserici era Leon POIENARIU, născut în 1871, preot din 1896, paroh din 1906, cantor fiind, din 1900, Ioan CUDLA, născut în 1885.
Din 1880, funcţiona în Tărăşeni o şcoală cu 3 clase, din 1900 fiind dată în folosinţă o alta, cu 2 clase, la Prevoroki .
În 1890, Tărăşenii aveau 1.786 locuitori, primar fiind Noe Herş. Învăţător era Dimitrie Nedelco, Ioan Lupu era paroh, iar Ion Cudla – cantor bisericesc.

TĂUTENI sau TOUTRI

Proprietate a lui Vasco Dumitrahovici, satul Toutre este împărţit între strănepoţii lui în anul 1551. Aflat pe malul drept al Nistrului, dincoace de Doroşăuţi, megieş cu Cincău, Zastavna şi Iurcăuţi, satul Tăuteni este menţionat drept Tăutri, în 1607, apoi drept Toltri, cu heleşteu şi loc de moară, în 1624. În 1638, Onciul Iuraşcovici pierde a treia parte din satul Toutre în favoarea lui Iuraşco Drace.
În 1644, Onciul Iuraşcovici, Dumitraşco din Zastavna, Iuraşco şi fratele său Nalivaicu, precum şi Grigorie Grozăvăscul, toţi din Zastavna, împart între ei părţile de moşie din Zastavna, Boianciuc şi Toutre, din Toutre revenind fraţilor Iuraşco şi Nalivaicu şi lui Grigorie Grozăvăscul jumătate din a treia parte.
În 1700, Maria, fata Gafiţii, nepoata lui Onciul Iuraşcovici, şi ginerele ei, căpitanul Ştefan Străşca, convin cu Gavril Miclescul şi nepot, prin mamă, lui Onciul Iuraşcovici, ca „a patra parte din sat de Teutri” să le rămână Mariei şi ginerelui ei, Ştefan Străşca.
În 18 ianuarie 1727, Grigore Ghica Vodă porunceşte postelnicului Şerban Cantacuzino, staroste de Cernăuţi, să cerceteze şi să judece cu dreptate faţă de conflictul ivit între Dumitraşco Calmuţchi şi Goeneşti „pentru nişte părţi de otcină din sat de Buenciuc şi din Toutri şi din Doroşiuţi şi din Zastavna şi Şişcăuţi”.
În 31 iulie 1731, Grigore Ghica Vodă trimite pe starostele de Cernăuţi, Constantin Silion, să cerceteze conflictul dintre Sandul Nalivaico şi alţi răzeşi pentru părţi de moşii în „Tăutrea şi Boenciucul şi la Doroşăuţi şi Zăstavna”.
În 12 iunie 1742, când fraţii Ion, Ştefan şi Mihai Strâşca se împacă cu cumnatul lor, Toader Brahă, după un conflict funciar, „a opta parte din Tovtre şi a opta parte de Căbeşti ot ţănutul Cernăuţului” revin surorii lor, Antemiţa, jupâneasa lui Toader Brahă.
În 1752, la împărţeala moşiilor Goianeştilor, fraţii Toader, Nacul şi Ion Goian, şi surorile lor, Măriuţa, jupâneasa lui Vasălce, Irina, jupâneasa lui Andrei Marcu, şi Gafiţa, jupâneasa lui Sandul Tăutul, primesc a douăsprezecea parte din Tontri, baştină.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Tăutre, moşie a Catrinii DOICIOAI, „52 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Vasili, 2 dascăli, Dănilă şi Iacob palamar, 2 slugi ale Catrinii DOICIOAI, Dumitru BRUMĂ şi Tănasă BRUMĂ, 1 jidov orândar, Froim, şi 46 birnici, şi anume: Ştefan CRICIUK, Vasili SĂMINCIUCU, Vasili PREUCIUCU, Ilko TIMCIUCU, Mihailo NAHIRNIAC, Vasile CASACHIUSCHII, Vasilii TIRIBAN, Iacob GEORGIICIUC, Mihailo DERLEŢA, Georgie MAGDICIUC, Ostafii MAGDICIUCU, Mihailo KARACINSKI, Andrei HLUŞCHIUSCHII, Ivan DANOLIUC, Fedor DANOLIUC, Iacob DANOLIUC, Ivan MALENKI, Ştefan CRIVII,, Ivan pânzarul, Vasili JOMARA, Alecsa DOLINSCHI, Nichita HOŢIMIRSCHII, Iurie DOLINSCHI, Hrihor MOLODINSCHII, Ivan SAUCIUCU, Anton SAUCIUC, Alecsa ungurian, Fedor TRIHUB, Ivan PALAHNIUC, Vasili PALAHNIUC, Ivan SĂMENIUC, Vasili MARCHEUSCHII, Precop rotarul, Timco LUNKO, Iacob pânzar, Alecsa BOICO, Grigori BOICO, Ştefan BOICO, Ivan rusul, Grigori IANCOL, Mihailo SURDUL, Petre DOLINSCHI, Ivan CIORNOLIUC, Hrihor ROHINSCHI, Fedor DOMENII şi Ştefan DOLINSCHI.
În 1774, satul Toutri avea 34 familii, în 1775 fiind menţionat drept Tăutre, sat cu 1 popă şi 71 familii de ţărani iobagi. În 1784, satul Tăuteni va avea, datorită colonizării cu ruteni, 168 familii.
Conform unui izvod de moşii din 20 ianuarie 1775, Ilie Străşca, stăpânea, ca moştenire după părinţii lui, Mihalachi şi Maria Străşca, a opta parte din Tăutri.
Biserica Adormirii Maicii Domnului din Toutri urma să fie construită în 1887, pe temelia unei biserici vechi, şi sfinţită în 1889. În 1843, bisericuţa veche, patronată de Joseph von ABRAHAMOWICZ, avea 1.447 enoriaşi, paroh fiind Vasilie FERLIEVICI, al doilea post de paroh fiind vacant. În 1876, patron bisericesc era Katharina von MIKOLAJEWICZ, numărul enoriaşilor ajunsese la 1.873, dar era ocupat doar postul de paroh, de Nicolai DRACINSCHI, cel de preot cooperator fiind vacant. În 1907, patron bisericesc era Kornel de MIKOLAJEWICZ, paroh fiind Teofil DRACINSCHI, născut în 1862, preot din 1885, paroh din 1892, iar cantor, din 1900, Sofronie FOTII, născut în 1861, postul de preot cooperator rămânând vacant.
Din 1872, funcţiona la Toutri o şcoală cu 4 clase .
În 1890, comuna Toutri avea 2.200 locuitori, primar fiind Ştefan Boiciuc. Învăţător era Ilie Boiciuc, Teofil Draczynski şi Dionisie Kisielewski erau parohi, iar cantor bisericesc era Sofronie Fotii.

TEREBLECEA

În 11 martie 1446 „Telibecinţii pe Siret”, era dăruit, de Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, mănăstirii Neamţului, sătenii fiind scutiţi de dan, posad, iliş, podvod, deseatină de albine şi de porci, lucrul la cetate, mori şi iazuri. În 22 august 1447, acest aparent privilegiu pentru săteni este întărit, la scutiri adăugându-se şi plata de jold. Aceeaşi întăritură s-a obţinut, în favoarea călugărilor de la Neamţ, şi în 1454, dania fiind întărită şi în 6 iunie 1446, când şi biserica satului este dăruită mănăstirii Neamţ, şi în 8 decembrie 1454, dar şi în vremea lui Ştefan cel Mare (1 aprilie 1470).
În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 14-a biserică, cu popă, la Telebecinţi”.
În 2 februarie 1508, când se întăreşte mănăstirii Neamţului stăpânirea asupra satelor Trestiana şi Tereblecea, este menţionat şi proprietarul anterior al satelor, fiul lui Bârlici. Mănăstirii îi sunt întărite „satul Telebecinţe pe Siret şi cu mori, şi alt sat Tristianeţ sub bucovină”.
În 1 septembrie 1668, satul Tereblecea (în limbile turcă şi tătară, „telebleci” înseamnă „tătari”) era, încă, în proprietatea egumenului Teofil, de la Neamţ, care vindea lui Gheorghe Ursachi vistiernic satul „Tereblecea, cu loc de moară pe Siret”, pentru 280 guldeni, 10 boi şi un cal, dar se pustieşte până în 1670.
În 15 mai 1724, satul aparţinea lui Ioan Balş, care îl vindea, pentru 300 guldeni olandezi, lui Calistru, episcopul de Rădăuţi, care dorea să-l dăruiască mănăstirii Putna.
Panţirii din Tereblecea se opuneau, în 1748, să plătească dijma de „un leu de căsariu”, iar Grigorie Ghica Vodă poruncea, în 15 ianuarie, la cererea egumenului Putnei, lui Lefter vel căpitan de Ropce să le ia dijma cu forţa.
În 1 noiembrie 1761, pentru că egumenul Putnei se plângea că-i este împresurat satul, s-a făcut o nouă stâlpire, hotarele satului Tereblecea fiind marcate de: apa Siretului, moşia Greci de lângă Siret, satul Bârlinţi al lui Ştefan Stârcea, poienile lui Hajdău, pârâul Cotovăţului, drumul cel mare, drumul ce merge la panţâri, Fântâna Albă, hotarul Stăneştilor, hotarul satului Sinăuţi, hotarul satului Greci.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Tereblecea-ungureni, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „31 – toată suma caselor”, însemnând 1 femeie săracă şi 30 birnici, iar în Tereblecea-moldoveni, „5 toată suma caselor”, însemnând tot atâţia birnici.
În 1774, satul Tereblecea avea 46 familii (1 popă, 51 ţărani, în 1775), iar în 1784, 158 familii, populaţia satului crescând spectaculos, datorită unei masive colonizări cu emigranţi transilvăneni din Rebra Mare şi din St. Gheorghe, în principal.
Din Rebra Mare au venit şi s-au stabilit la Tereblecea fraţii Marian şi Petre A MARIEI, în 1754, Alexe ZAHARIA, Filip şi Vasile BĂLINEŞTI, Dănilă DROV, Ştefan LUIANTI, Ioan BODNARIU, Ion RUSU, Grigore MURIAC, Iacob RUSU, Ştefan ANDREI, Mihai ANUŢ, Nicolai LUPCA, Ion SPĂTARU, Grigore CONSTANTIN, Andrei şi Vasile ONUŢ, Pintilei VUSA, Grigore RUSU, Samuil ABA, Vasile şi Ioan CONSTANTIN, Moisă ANOIŢĂ, Lupu şi Nessu DUMITRAN, Catarina CHIFOR, Dumitru IOAN şi Nistor ESPANARE, în 1763, Vasile BOGAR, în 1764, Andrei VIUŢĂ, în 1772; Din St. Gheorghe au venit Loidiuc STRUGARIU, în 1758, Petru VULVUC, Grigore BIRTUOAEI, Moisă MISUC, Ştefan ŢIGAN, Toader VĂVUC, Irimie, Pintilei şi Doroftei DUBĂU, Simeon VRACIU, Gavril LUPŢOARĂ, Simion UNGUREAN, George ANICA, Nicoară LUCA, Mihai GROSARIU, Toader ABUSTĂ, Toma PATRAŞ, Luca LAHERŢĂ, Nichifor RUSU, Tanasă CONTRA, Lupu VUOLTUR, Ion şi Toader BÂRGĂUAN şi Gavriil RABI, în 1763, Ion CREŢU şi George GRECIU, în 1771, Ioan SIMION şi Ianuş IACOV, în 1773; din Telciu, Filip şi Ioan GHERMAN, Petru DOLECAN şi Chirilă SASU, în 1763; din Leşu Ilvei, Grigore BACIU, în 1766, şi Vasile MOROŞAN, în 1772; din Borşa, Tanasă BACIU, în 1766; din Vica, Axentie NEMICAN, în 1766, Petru OLARIU şi Ioan NIMIGEAN, în 1775; din Baia Mare, Tudor BULBUC, în 1760, şi Cozma NEGREANU, în 1773; din Nimigea, Uno NIMIGEAN, Gavril BURSTEC şi Vasile EPURE, în 1778; din Mintiu pe Someş, David PERŢA şi Ion PROŢOV, în 1778; din Chiraleş pe Someş. Gavril POTARĂ, în 1778, iar din Ceaca pe Someş, Nicolai POPA, în 1778.
În 1787 şi în 1789, s-au stabilit la Tereblecea primii colonişti germani, agricultori veniţi din Renania, din Bavaria şi din Baden-Württemberg.
În vara anului 1803, 11 familii de colonişti slovaci, numărând 67 suflete, s-au aşezat la Tereblecea, alte 14 familii urmând să sosească în 1814, dar multe dintre acestea se vor împrăştia prin satele vecine, după 1817, când în Tereblecea vor rămâne doar 18 familii de slovaci.
Biserica ortodoxă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Tereblecea, a fost construită, pe locul vechii bisericuţe a mănăstirii Putna, aflată sub patronaj imperial, între anii 1883-1886. În 1843, bisericuţa veche avea 1.421 enoriaşi, paroh fiind Filip IEREMIEVICI. În 1876, biserica avea 2.643 enoriaşi, paroh fiind Dimitrie SELESCHI, iar preot cooperator, Ilarie DRACINSCHI. În 1907, paroh era Ştefan SELESCHI, născut în 1842, preot din 1868, paroh din 1875, preot cooperator fiind George CIUPERCĂ, născut în 1873, preot din 1900, iar cantor, din 1888, Ioan BOTEZAT, născut în 1864.
Din 1816, funcţiona la Tereblecea o şcoală trivială română cu 6 clase, iar din 1874, şi o şcoală germană cu 4 clase .
Biserica luterană germană din Tereblecea a fost sfinţită în 23 noiembrie 1867, pe cheltuiala lui John Hubich (1.100 guldeni), dar a fost dărâmată de armatele ruseşti, în 1917, şi reconstruită în 1920 pe aceeaşi temelie. Primul pastor luteran din Tereblecea a fost Rudolf Fischer.
Biserica catolică din Tereblecea a fost construită în 1937, capela slovacă, din partea de răsărit a satului, existând din 1873.
Printre germanii din Tereblecea s-au numărat luteranii Gustav Engel, Franz Hubich, Friedrich Manz, George Manz, Hermann Massier, John Sauer, Christian Wagner, şi Friedrich Zachmann, precum şi catolicii Ferdinand Hoffmann, Ferdinand Kozlowski, Adam Mayer, John Mayer, Adam Tetiwa, Josef Tetiwa şi slovacul Michael Kuczak (Kuchik).
În 1890, Tereblecea avea 3.800 locuitori. Învăţători la şcoala română erau Constantin Botezat şi Constantin Corvin, iar la şcoala germană, Peter Serfas, Val. Schweitzer şi David Hoffmann. Parohi ortodocşi erau Ilarion Dracinschi şi Vichentie Simiganovschi, iar cantor bisericesc – Ioan Botezat.
Banca rurală românească, în sistem Raiffeisen, a fost întemeiată la Tereblecea, în anul 1900, de parohii Ioan Fedorciuc (director) şi Alexandru Voevidca (preşedinte), cu 52 părtaşi. Din comitetul de direcţie şi control făceau parte Ioan Vatamaniuc, Simion Bodnarescu, Luca Bodnarescu, Dimitrie Zaremba, Tanasie Vatamaniuc, Petrea Procopiuc şi Teofil Iţcuş. Cabinetul de lectură „Ajutorul” funcţiona încă din anul 1896, în incinta şcolii, cu 75 membri, 112 cărţi, un abonament la gazetă şi 5 florini avere, iniţiatorii şi conducătorii acestei prime biblioteci comunale la Tereblecea fiind Ambrosie Gribovici, Ioan Fedorciuc şi Dimitrie Zaremba.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la tereblecenii Catinca LUNCAN (38 ani în 1908), Elena NIMIGEAN (fără vârstă menţionată, în 1908) şi Ana a lui Simion DUBĂU (13 ani în 1908).
În 26 septembrie 1925, Tereblecea a fost vizitată de mitropolitul Nectarie Cotlarciuc, vizita începând la „biserica din Tereblecea, unde a fost primit de către dl deputat Roşca, dl prefect Bădăluţă, de parohul satului, precum şi un mare număr de credincioşi” .
La Tereblecea s-a născut publicistul Filimon RUSU (25 decembrie 1880) şi scriitorul George NIMIGEANU (24 mai 1909).

TIŞĂUŢI

În 10 aprilie 1430, Alexandru cel Bun întărea lui Vlad Aldiş, printre alte sate, „şi ocolul Tisăceşti, unde au fost Toader Negruţ, Tisăceştii fiind, conform DRH (vol. I., p. 145), Tişăuţii.
În 14 august 1432, Iliaş Vodă dăruia lui Isaia „satul Tişeuţi, aproape de Suceava”.
În 17 martie 1624, avea să ajungă proprietar al satului cel mai păgubos viitor domnitor al Moldovei, pentru că, aşa cum mărturiseşte uricul lui Radu Vodă, „domnia mea m-am milostivit şi am dat, şi am miluit pre sluga noastră credincioasă (Gheorghe) Duca, ce au fost uşear mare, cu un sat, anume Teşeuţii, ce iaste direptu domnescu şi au fost ascultăndu de ocolul târgului Suceavei, pentru slujbă direaptă cu credinţă ce au slujit noao şi ţărăi”.
În 15 decembrie 1724, Negoiţă Ciudin s-a văzut nevoit să vândă satul Tişăuţi lui Iordachi Cantacuzino, care avea să-l dăruiască, în 1736, fiicei sale, Safta, jupâneasa lui Constantin Cantacuzino Măgurianul, Safta fiind viitoarea mamă a lui Ienacachi Cantacuzino.
Negoiţă Ciudin avea un frate, Constantin, care Constantin Ciudin „a făcut o fără de lege, furând nişte cai ai lui Mărza, Hanul Tătarilor, după care a fost prins şi aruncat în temniţă; şi l-au scos din temniţă, pe răspunderea lor, fratele său, Negoiţă Ciudin, cu Toader armaşul şi Stroescul comisul, precum el (Constantin Ciudin) va plăti Tătarilor caii, dară el ca un netrebnic ieşind din temniţă nu s-au străduit să îndrepte furtişagul, ci a fugit în ţara leşească; şi, venind încoace, Tatarii au târât în judecată pe chizeşi, iar prin judecata Divanului au fost judecaţi să răspundă pentru furtişag mai cu samă Negoiţă Ciudin; fiind frate cu hoţul, a fost judecat să plătească caii, iar dacă nu va plăti, Tatarii vor face cu el ce vor voi, cerând Tatarii 204 lei pentru cai”.
Neavând de ales, Negoiţă Ciudin a vândut Tişăuţii, pentru 360 lei turceşti, sumă care acoperea şi dobânzile unui împrumut, luat de la nişte negustori turci de Iordachi Cantacuzino ca să plătească Negoiţă Ciudin, la vreme, despăgubirea datorată tătarilor.
Hotarnica Tişăuţilor s-a făcut în 28 octombrie 1724, printre martori aflându-se vatamanul Gheorghiţă din Tişăuţi şi diaconul Vasile Avrămescul din Bosance. Hotarul cuprindea: apa Sucevei, drept în sus, pe lângă hotarul Bosancei, pârâul Răcoasa, Fântâna Veche, drumul spre Bosance până la Hlineştii Bosancilor, drumul ce merge de la Suceava la Bosance, valea lui Altan, heleşteul Partăcului, apa Şomuzului, drumul Tătăraşilor, hotarul Ipoteştilor la dealul găunos, prisaca lui Conteş, fântâna de piatră.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Teşăuţi, în Ocolul Mijlocului, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 10 slugi ale stolnicului Ianachi CANTA, 2 popi, 2 ţigani, 7 femei sărace şi 23 birnici.
În 1774. Tişăuţii aveau 31 familii (3 popi, 24 ţărani, în 1775), iar în 1784, 33 familii.
În 7 iulie 1784, în cadrul unor schimburi de moşii, Tişăuţii lui Iordachi Cantacuzino trec în proprietatea Mitropoliei Sucevei.
Biserica din Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Tişăuţi a fost ctitorită, în 1735, de Dinu CANTACUZINO. În 1843, biserica trecuse sub patronaj împărătesc, avea 502 enoriaşi, iar postul de preot era vacant. În 1876, păstorul celor 686 suflete era preotul cooperator Georgie GEORGIAN. În 1907, preot cooperator era Eugen SÂRBUL, născut în 1860, preot din 1886, cantor fiind, din 1903, Vasile NICA, născut în 1884.
Din 1887, funcţiona la Tişăuţi o şcoală cu 3 clase .
În 1890, comuna Tişăuţi avea 800 locuitori, primar fiind Vasile Sârghie. Învăţători erau Gavriil Mleşniţă şi Ludvica Crulicovsca, paroh fiind E. Sârbul, iar cantor bisericesc – Teodor Nica.
Însoţirea raiffeisiană din Tişăuţi a fost înfiinţată, în 5 iulie 1901, de 64 părtaşi, conduşi de parohul Eugeniu Sârbu, prietenul lui Grigore Filimon, în casa lui Sârbu trăindu-şi ultimele clipe ale vieţii Grigore Filimon, martirul care a întemeiat sistemul de bănci rurale în Bucovina. Vicepreşedinte al însoţirii era Mihai Curcă, iar Gavril Mleşniţă era casier. Cabinetul de lectură „Călăuzul Făt-frumos” funcţiona în casa lui Constantin Oloieru, din anul 1899, cu 57 membri, cu o avere de 58 florini şi 7 creiţari, dar cu o… singură carte şi fără nici un abonament la gazete. Din conducerea acestei biblioteci săteşti fără cărţi făceau parte Roman Andrieş şi Gavril Mleşniţă.
În 1903, cu ocazia unei colecte pentru Internatul român de băieţi ort. or. din Siret, organizată se parohul Eugenie SÂRBU, sunt menţionaţi pe listele de subscripţie următorii locuitori ai localităţii Tişăuţi: Petre BOROSA, învăţătorul George MLEŞNIŢĂ şi directorul şcolar George COSMOVICI .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Veronica SCOLOBIUC (fără vârstă menţionată, în 1907), Domnica IFTODI (fără vârstă menţionată, în 1907) şi Maria CURCĂ (fără vârstă menţionată, în 1907) din Tişăuţi.
La Tişăuţi s-au născut poetul, autorul unei gramatici, teologul şi mitropolitul Teoctist BLAJEVICI (23 februarie 1807), poetul şi publicistul Ion PARANICI (26 martie 1937) şi regretatul grafician Vasile SOCOLIUC (7 august 1937).

TODIREŞTI

Fără îndoială că istoria străveche şi uitată dincolo de hotarele temporare ale atestării documentare a satului Todireşti cuprinde şi un moş-strămoş Toader sau Toder, poate şi ctitor de biserică, pe care să o fi închinat, spre ascultare, mănăstirii Moldoviţa, şi care, astfel, şi-a supus, fără voie, şi obştea sătească lacomilor egumeni moldoviţeni. Judecând după statutul satului, de viitoare avere mănăstirească a Moldoviţei, acel Toader sau Todor putea veni din Berchişeşti, altă moşie a Moldoviţei, unde a existat o selişte, ulterior pustiită, cu acel nume.
Oricum ar fi fost, satul Todireşti este menţionat, pentru prima dată, într-un hrisov care s-a şi păstrat, abia în 15 martie 1439, când gâlcevitorii fii ai lui Alexandru cel Bun, Ilie şi Ştefan Voievozi, iau satul Todireşti în stăpânire, oferind, drept compensaţie, mănăstirii 12 vase cu vin pe an şi o posadă pe Moldova, cu tot venitul acelei posade.
Cei doi fraţi, care se vor nenoroci unul pe celălalt, disputându-şi puterea, vor încredinţa moşiile dobândite unor lefegii lituanieni şi poloni, pe care îi şi înnobilează, după bicisnice victorii în nesfârşitul lor război fratricid. Trecând de la un stăpânitor la altul, funcţie de vremelnicia victoriilor, Todireştii ajung, în cele din urmă, în posesia zvânturatului neam Murguleţ.
În 16 aprilie 1624, după o tăcere de aproape două veacuri, numele satului apare într-un hrisov de danie, prin care mănăstirea Dragomirna primea „un loc de prisacă pe Bucoveani, în hotarul Todireştilor”.
În 13 aprilie 1641, Ieremie Murguleţ şi fraţii lui, Andrei, Ştefan şi Ipatie, obţin uric pentru satul Todereşti, care le venise de la strămoşul lor, Totruşanul, ginerele lui Luca Arbure.
Peste doar două decenii, în 20 iunie 1644, Andrei Murguleţ moşteneşte, de la tatăl său, Toader mare armaş, jumătate din satul Todireşti, partea de sus, cu casă şi pivniţă.
În 15 octombrie 1668, de Toader Murguleţ, care moştenise întregul sat, lasă lui „Dumitraş ca şi a surorii lui Marii, feciorii lui Andrei Murguleţ” jumătate de sat, iar cealaltă jumătate „unchiului nostru Ipatii Murguleţ”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Todireşti, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „20 – toată suma caselor”, însemnând tot atâtea familii de birnici.
În vremea ocupării Bucovinei de oştile habsburgice, proprietar al Todireştilor era boierul Dimitrie Darie, care îngăduie o numeroasă colonizare cu emigranţi transilvăneni.
În 1774, satul acea 26 familii, iar în 1784, 136.
Consignaţiunile lui Enzemberg, din 27 ianuarie 1778, înregistrează, în Todireşti, următoarele familii de emigranţi ardeleni: Petru URSU (Dicea, 1760), Constantin LUCA (Blăjeni, 1753), Miron FERMĂ (Bârgău, 1762). Marin BULCĂ (Blăjeni, 1760), Marcoli BULCĂ (Ilva Mică, 1760), Iacob CIOBAN (Budac, 1760), Mihai şi Ioan MOLDOVAN (Blăjeni, 1770), Miron, Vasile şi Petru NIMIGEAN (Nimigea, 1760), Gavril şi Kerkira UNGUREAN (Dicea, 1760), Floarea MOROŞAN (Sighet, 1770), Traup BÂRGĂUAN (Bârgău, 1771), Filip BUDACU (Budacul Românesc, 1763), Toader, Ilie şi Ioan RÂPAN (Râpa, 1770), Ignat şi Vasile MOROŞAN (Dragomireşti, 1765 şi, respectiv, în 1760), Ioan, Simeon, Lupu şi Vasile FLORAC (Deseşti, 1772), Lupu şi Ion GĂLĂŢEAN (Galaţi, între Bistriţa şi Reghin, 1760), George TIMU (Deleni, 1760), Chirilă GĂLĂŢEAN (Galaţi, 1760), Daniil OLAR (Nimigea, 1760), Ursu MOLDOVAN (Cincău, 1777), Grigore TARASIE (Beca, 1777), Ion MOLDOVAN (Beca, 1777),
Consignaţiunea următoare, cea din 15 decembrie 1778, înregistrează trei familii de emigranţi, toţi plugari din Nimigea, Precop COCA, Ilie COCA şi Savu MINTRONUT.
Fără îndoială că o parte dintre aceste nume au dispărut din memoria Todireştilor, fiind înlocuite cu altele, cu ocazia deselor recensăminte, dar rădăcinile transilvane rămân, alături de cele ale străbunilor băştinaşi, pentru cei mai mulţi dintre todireşteni.
Din 20 martie 1808, satul Todireşti avea să aparţină armeanului Iosef baron Kapri, care o primise în dar de la tatăl său, Nicolaus baron Kapri, care o cumpărase, în vremea aşezării moşiilor în Bucovina, de la boierul Dimitrie Darie.
Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Todireşti a fost construită în 1782 şi restaurată, în 1853, de parohul Nicolai ZYBACZYNSKI, biserica Sfântului Nicolai din Soloneţ fiind construită, în 1764, de Diamant GREBENCEA şi dotată cu un nou iconostas, în 1853, de parohul Nicolai ZYBACZYNSKI. În 1843, biserica avea 470 enoriaşi, patron bisericesc era Andreas de KAPRI, iar preot administrator era Nicolai MAIERIAN. În 1876, patron bisericesc era Nicolai de KAPRI, paroh fiind Georgie STREJAC, iar numărul enoriaşilor ajungând la 1.296. În 1907, când patroni bisericeşti erau evreii Kalman şi Iankel FISCHER, paroh era Ioan SÂRBUL, născut în 1858, preot din 1880, paroh din 1896, cantor fiind, din 1900, George TIPA, născut în 1851.
Din 1890, urmau să se deschidă, la Todireşti şi la Soloneţ, câte o şcoală cu 2 clase .
În 1886, spre sfârşitul anului, la Todireşti „s-a ivit lungoare. O mulţime de oameni au căzut şi mai cad şi acum victime acestei boli” .
În „Topographie der Bukowina”, apărută, la Cernăuţi, în 1895, Daniel Werenka scria: „Todereşti, 1.100 locuitori, parcoch Ioan Abageriu; învăţător Garabet Găină, primar Andrei Avram, cantor George Avram”.
Banca rurală românească din „Teodoreşti cu Soloneţ” s-a înfiinţat în 23 februarie 1902, sub preşedinţia preotului George Muntean, Ioan Sârbul fiind director, E. Pral – vicepreşedinte, Ion Avram – vicedirector, iar George Tipa – vistiernic.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la todireşteanul Mihai a lui Ion CIOCÂRLAN (35 ani în 1907).

TOLVA

Numele vechi al Vornicenilor, Tulova (mai recent, Tolva), în care personaje importante ale istoriei Moldovei, precum Drăgoi, vornic de Tulova, şi Oană, vornic de Tulova, sugerează existenţa unei vechi cetăţi, poate că doar din pământ şi întărituri de lemn, pe teritoriul Vornicenilor.
Drăgoi Viteazul de la Tulova (Vornicenii de azi), membru al sfatului domnesc din Suceava, între anii 1392-1414), a avut doi copii, pe Teodosie monah, ajuns stareţ al Moldoviţei, cu o moşie din vecinătatea mănăstirii Moldoviţa, şi o fată, Odochia, cu o moşiei din apropierea Tulovei. S-ar părea că ambii copii ai lui Drăgoi Viteazul de la Tulova erau de o frumuseţe desăvârşită, din moment ce moşia monahului Teodosie avea să se numească Frumosul, iar moşia Odochiei, Frumoasa.
Ipoteza unor străvechi proprietari de moşii din Tulova, care-şi extind stăpânirea şi asupra munţilor din zona satelor câmpulungene, este confirmată de existenţa, ulterioară, a câtorva generaţii de Toloveni, care aveau să-şi revendice, în faţa scaunele de judecată valahe (în Ocolul Câmpulungului Moldovenesc, dreptul valah s-a aplicat până după anul 1800) moşiile străbunilor, dar au pierdut, lipsindu-le uricele, care, de la Descălecat, încoace, ţineau loc de tradiţie, de „pe unde au stăpânit din veac”.
Numele vetrei de sat vine, însă, de la Oană, fost vornic de Suceava şi promovat de Alexandru cel Bun vornic de Tulova, ctitorul mănăstirii Humor, care, în 3 iunie 1429, când moare, lasă „credincioasa visluşenie”, formată şi din satul de „pe Tulova, unde este curtea lor… şi Litanouţi” (Litenii Bucovinei) , pe lângă cele vreo douăzeci de sate, risipite prin întreaga Moldovă, fiilor săi Lazăr, Stanciul şi Costea.
Cele două sate, Vorniceni şi Liteni, au un destin asemănător, ba de vetre vag populate, ba de selişti pustii, până la ocuparea Bucovinei de către austrieci,, când doar „Litanii lui Bogdan” aveau 1 mazil, 2 popi şi 12 familii de ţărani. Dar starea generală a localităţilor bucovinene era asemănătoare. „Populată, în mare majoritate cu ciobani şi ţărani, populaţia indigenă trăia fără a beneficia de serviciile vreunui medic sau farmacist, fără un sistem de securitate internă, pentru apărare din bandiţi, şi fără un sistem judiciar ca o măsură de protecţie împotriva capriciilor arbitrare ale claselor superioare. Drumuri proaste, mai degrabă şleauri imposibil de traversat, poduri puţine şi oraşe mărunte, cele mai însemnate fiind Suceava, Siret şi Cernăuţi, dar deja căzute într-o stare de degradare urbană, după secole de neglijare. Cernăuţi era un orăşel cu aproximativ 200 de bordeie, lipsit chiar şi o aprovizionare corespunzătoare cu apă. Câteva şcoli elementare, greu de atins în baza largă de analfabetism” .
Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o selişte pustie , austriecii au înfiinţat, pe vatra vechii Tulova, în 1783, satul Ioseffalva, numit de români Tolva.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Vorniceni, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „9 – toată suma caselor”, însemnând 3 femei sărace şi 6 birnici.
Biserica ortodoxă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Vorniceni s-a construit în 1905.
Din 1892, funcţiona în sat o şcoală cu 2 clase .

TOPORĂUŢI

Satul Toporăuţi este menţionat, pentru prima dată, în uricul din 5 aprilie 1412, prin care Alexandru cel Bun întărea lui Giurca Dragotescul două sate, „Volodăuţi şi Cernauca de Sus, în dreptul Toporăuţilor”.
În 19 septembrie 1436, exista un Steţco Jurjevici Toporovschi, deci un Ştefan, fiul lui Jurj (Giurgiu, adică Gheorghe) din Toporăuţi, care depunea jurământ de credinţă faţă de Iliaş Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, la Liov.
În 28 aprilie 1464, Toporăuţii sunt întăriţi lui Luca, feciorul lui Petru logofăt, jumătate de sat fiind danie domnească, jumătate – zestrea jupânesei Marina, care o cumpărase de la Mihnea.
În 14 octombrie 1489, Ştefan cel Mare făcea un schimb de moşii cu nepoţii lui Mihul Starostescu, strănepoţii lui Giurgiu gumelnic de la Frătăuţi, dând „satul Toporăuţi cu cuturile lui pe Prut” fraţilor Starostici, Stanciul, Ivanco şi Isaico, feciorii lui Fedco, pentru alte moşii, pe care le va dărui mănăstirii Putna.
Ştefan cel Mare avea Toporăuţii de la Toader, fiul lui Hărman pârcălab, cu care făcuse un alt schimb de moşii.
În 9 decembrie 1627, Miron Barnovschi Vodă, care moştenea satul de la părintele său, Dumitru Barnovschi („care sat a fost adevărat strămoşesc al domniei mele”), dăruia Toporăuţii mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Iaşi (mănăstirea Barnovschi), închinată, la rândul ei, Patriarhiei de Ierusalim. Scutit de unele dări către visteria statului, în 5 februarie 1700, de către Antioh Cantemir, dar provocând mânia patriarhului Ierusalimului, Dosoftei, care, în 7 ianuarie 1705, blăstăma slugile domneşti din Cernăuţi care supărau cu dări moşia Toporăuţilor, satul Toporăuţi suporta greu asuprirea călugărească, pustiindu-se adesea, cum s-a întâmplat şi în 6 martie 1727, când Grigore Ghica Vodă le recomanda călugărilor: „Să căutaţi să mai chemaţi oameni din ţara leşească şi di pe aiurea câţi mai mulţi să vie şi să se aşeze acolo”.
În 25 august 1633, Moise Moghilă scutea satul Toporăuţi de gorştină de oi şi de porci, de deseatina de albini, de iliş, de sulgiu, de camăn, bezmăn şi cepărie, aceleaşi scutiri fiind confirmate, în 15 februarie 1700, şi de Antioh Cantemir, iar în 16 februarie 1702, de Constantin Duca Vodă, cel care scuteşte de camănă şi bezmen „crâşma şi velniţa ce se află acolo”. Următoarele privilegii se dau în 30 noiembrie 1703, în 2 iunie 1705, în 17 noiembrie 1707, în 3 februarie 1710 şi în 20 noiembrie 1711.
Până în 13 mai 1733, satul Toporăuţi se mai populase cât de cât, iar Constantin Nicolai Vodă poruncea stareţului din Cernăuţi să nu-i supere pe oamenii străini din Toporăuţi, „satul aşezat cu rupta la vistierie… nici cu coasa, nici cu alte lucruri, nici cu clăci gospod, ce sănt scutiţi de olăcari, podvozi, globnici şi şugubinari…, iar banii lor îi va plăti egumenului de la mănăstirea Barnovschi”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Toporăuţi, moşia mănăstirii Barnovschi, „147 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion şi Ştefan, 1 dascăl, Toader, 1 jidov, David, 15 văduve, Anca, Ilina, Ocsana, Ilina, Ilina TODIRIASEI, Palaghia, Aniţa, Gafia, Tudora, Odochia, Gafia, Antimia, Nastasia, Maria şi Nastasia, 17 case pustii şi 111 birnici, şi anume: Costan vornic, Harasim, Ion HARASIM, Toader HOPIC, Mihail HOPIC, Petre BUZĂ, Ion GALICIUK, Petre PENEŞICHII, Andrei sin GORDĂ, Simion sin GEREMCIUK, Andrei EREMCIUK, Ştefan EREMCIUK, Tănasă CHIZUB, Georgiţă ROMANIUK, Vasile ROMANIUK, Ostafii sin IVAN, Simion SALAHOBA, Tănasă POROGINA, Georgii KORBOTE, Costaşco morar, Pavel sin IVAN, Toader sin vornicului, Ion BURE, Ursul, Onofreiu VERETELNIK, Toader KORBOT, Mihalachi KORBOT, Ştefan LEHEIU, Ion POLEDUNAK, Simion sin ANDREI, Gavril sin STRĂTULAT, Dumitraşco sin OPRE, Dumitraş olar, Ion SĂMANDICI, Timoftei ROBUL, Simion SĂMANDICI, Ştefan RĂŢOI, Vasile LALAHUBA, Georgii HARAM, Ştefan ISĂCIUK, Andrieş ISĂCIUK, Mihalachi ISĂCIUK, Ion DANE, Dumitraşco sin IVAN, Vasile GAVRLIŢĂ, Roman KAZAMIR, Ştefan CORAC, Ion COZAC, Onofreiu COZMA, Mihail rus, Tănasă sin KARPENKO, Neculaiu CARPU, Ştefan CARPU, Goraş CARPU, Sofronii PURICE, Simion PURICE, Alecsa MACIULENKO, Ion ZAHARICIUK, Vasile ZAHARICIUK, Petre CIOBOTARESCU, Ilaş ZADOREŞNIAK, Simion ZADOREŞNIAK, Andrieş ZADOREŞNIAK, Dănilă ZADOREŞNIAK, Toader ZADOREŞNIAK, Pavel IVAN, Dumitru morar, Costandin ŢIBULIAK, Goraş ŢIBULIAK, Alecsa vătăman, Neculaiu GAVRILIICIUK, Vasile ŢIBULIAK, Gavril sin IJINCĂ, Andrieş DUBEŢ, Ion STARCIUK, Ştefan STARCIUK, Ion TROFINEIKO, Ion ROMANIUK, Ion ISAC, Fodor POREJNIK, Ilaşco PAVELCIUK, Andrei ROMANCIUK, Dron ROMANCIUK, Costin POPĂSCU, Drone DUBEŢ, Vasile DUBEŢ, Alecsa, Andrieş SEVAILECIUK, Vasile BĂRBUŢĂ, Macsim DRON, Grigori SIANCIUK, Iacob rus, Ion DRON, Andrieş COLIICIUK, Ştefan POPOVICI, Toader DORMANCIUK, Goraş sin LESÂNCO, Grigoraş ZALECIUK, Ion ONOFREI, Anton cojocar, Toader LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Ion LESÂNKO, Grigoraş MAKARENKO, David MAKARENKO, Ion MAKARENKO, Gavriliţă, Costin butnar, Dumitraş ROMANCIUK şi Ion OSTAFI.
În 1774, satul Toporăuţi avea 75 familii de iobagi (2 popi, 142 ţărani, în 1775), iar în 1784, 282 familii.
Biserica Sfântului Profet Ilie din Toporăuţi a fost ctitorită, în 1560, de voievodul Miron BARNOVSCHI, născut la Toporăuţi, odată cu biserica fiind săpată în piatră inscripţia: „Biserica de la Toporăuţi, unde zac oasele părintelui meu (marele paharnic Dumitru Barnovschi) – Dumnezeu să-l pomenească! – să aibă (executorii testamentului) a o găti de ispravă”. În 1843, biserica avea 2.329 enoriaşi, patron bisericesc era Ioan von MUSTATZA, parohi fiind Andrei MITROFANOVICI şi Ştefan COZUB, iar preot administrator, Ioan IGNATOVICI. În 1876, cei 3.700 enoriaşi ai satului erau păstoriţi de preotul cooperator Theodor CALINOVSCHI şi de preotul cooperator Ilie BENDAS, patron bisericesc fiind Împăratul Austriei. În 1907, paroh era Dionis MITROFANOVICI, născut în 1837, preot din 1863, paroh din 1870, preot cooperator fiind Theodor BUMBAC, născut în 1865, preot din 1890, iar cantor, din 1855, lectorul seminarial Elisei MEDVIG, născut în 1832, lector din 1886.
Din 1858, funcţiona la Toporăuţi o şcoală cu 6 clase .
În 1890, comuna Toporăuţi avea 5.216 locuitori, primar fiind Constantin Dvirniciuc. Învăţători erau Ştefan Nedelco şi Ioan Toninciuc, Dionisie Mitrofanovici era paroh, iar Elisei Medvighi – cantor bisericesc.
La Toporăuţi s-au născut publiciştii şi profesorii universitari Victor MORARIU (12 februarie 1881) şi Leca MORARIU (25 iulie 1888), precum şi marea interpretă de folclor Sofia VICOVEANCA (23 septembrie 1941).

TORACENI

Numit şi Chiseliţeni, satul Toraceni de pe pârâul Putila a fost întemeiat, în 1780, cu câteva din cele 478 familii de huţani care s-au stabilit în zona Putilei.
Biserica Sfântului Ioan Botezătorul din Toraceni a fost construită în 1877. În 1907, preot cooperator era Alexandru TOTOIESCUL, născut în 1879, preot din 1905, cantor fiind, din 1901, Ioan CEAICOVSCHI, născut în 1862 .
În 1890, Toracenii aveau 900 locuitori, primar fiind Ioan Torac, iar paroh – Vasile Antimovici.

TRESTIANA

Numit, iniţial, Tisteneţu, satul Trestiana este atestat în 6 iunie 1446, când Ştefan Vodă dăruia mănăstirii Neamţ biserica de la Trestiana şi de la Tereblecea (dar şi în hotarnica Mihucenilor, din aceiaşi dată), a doua menţiune documentară făcându-se în 8 decembrie 1454, când se stabilesc scutirile sătenilor din cele două sate, în favoarea călugărilor de la Neamţ.
În 2 februarie 1508, când se întăreşte mănăstirii Neamţului stăpânirea asupra satelor Trestiana şi Tereblecea, este menţionat şi proprietarul anterior al satelor, fiul lui Bârlici. Mănăstirii îi sunt întărite „satul Telebecinţe pe Siret şi cu mori, şi alt sat Tristianeţ sub bucovină”, hotarul Trestianei, stâlpit din nou de logofătul Tăutu, cuprinzând: din vârf de la Mihuceni, începând de la marginea dumbrăvii, pârâul Cotoveţ, în bucovină la pârâul Derehlui.
„Va leato 7019 (1511)… au murit şi Tăutul logofătul. Carile şi mănăstirea Trestiiană au făcut, la vă leat 7004 (1496), precum este scris numele lui pre clopot.” (Ureche, Letopiseţul…).
În 1670, satul Trestiana, ca şi Tereblecea, era o selişte pustie.
În 20 aprilie 1714, Maria, văduva lui Dumitraşco Ursachi, dăruia „seliştea Trestianeţului la apa Siretului, ce este în hotar cu Teleblecinţe sfintei mănăstiri Barnovschi”.

ŢIBENI sau ISTENSEGITS

Colonia maghiară de la Ţibeni, pe moşia Satu Mare, a fost înfiinţată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menţionat, pentru prima dată, abia în 1776. Datele despre sat sunt incluse la Istensegits.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *