T. Robeanu şi "noaptea veşnicei uitări" | Dragusanul.ro

T. Robeanu şi „noaptea veşnicei uitări”

T. Robeanu desen de Radu Bercea

T. Robeanu – desen de Radu Bercea

*

Dacă tot am avut norocul să găsesc, după două decenii de căutare, singura carte de poezie a egalului lui Eminescu în epocă, T. Robeanu, carte îngrijită şi publicată de ardeleanul Şt. O Iosif, am început să lucrez şi o ediţie bucovineană, pe structura cărţii vechi, dar cu plusurile care mi-au tot ieşit în cale, de-a lungul vremii. Cred că, deşi nu pun preţ pe genul ăsta, o să fac o ediţie critică T. Robeanu, în sfioasa-mi tentativă de a-l slobozi din „noaptea veşnicei uitări”, pe care, de altfel, o conştientizase cu rece luciditate.

*

Zilnic (prietenii au acces în intimitatea muncii mele de zi cu zi), o să vă pun la dispoziţie câte cinci poeme , în ordinea stabilită de Şt. O. Iosif, apoi pe cele din colecţia proprie, în final urmând să apelez la referirile durabile despre bornele care marchează calea spiritualităţii bucovinene (T. Robeanu – Vasile Gherasim – Mircea Streinul). Tare mi-aş dori să-l cunoaşteţi, să-l înţelegeţi şi să-l preţuiţi pe poetul acesta tulburător, faţă de care avem atâtea datorii de împlinit.

*

*

Finis

*

 Fără veste, fără nume, am să ies din lumea lor,

Nici un ochi de-azur n-a plânge, nu s-a stinge nici o stea,

Numai poate-un glas de clopot va-ncerca o tânguire

Şi un dascăl sur şi gârbov va rosti un Tatăl-nostru.

*

Lângă tine ei m-or pune, o, iubit şi palid tată!,

Mut zaci tu, şi rece-i fruntea şi închis e ochiul sfânt,

Ce-n jeliri fără cuvinte mă vedea de lacrimi plin,

Rătăcit în labirinturi de păcat şi nebunie.

Nici nu pot să cer iertare şi căinţă să-ţi arăt;

Amândoi tăcuţi şi galbeni zacem unul lângă altul;

Ale sufletului rane s-au uscat şi nu ne dor,

Blândă peste noi se lasă noaptea veşnicei uitări.

Cernăuţi (Convorbiri Literare 1885. No. 2)

 *

Un mort

 *

Nu ard luminile de ceară, cântări de groapă nu răsună,

Să mă privească înc-odată prietenii mei nu s-adună,

Şi, totuşi, stau tăcut, zadarnic bătaia inimii s-ascult,

Când fiecare gând la tine îmi zice c-am murit de mult.

Şi-atunci te văd venind spre mine, din vremi pierdute-o arătare

Şi ochii mari şi plini de milă de vină grea îmi dau iertare.

(Convorbiri Literare 1885. No. 12)

şi (Revista Bucovinei, nr. 5/1943, p. 215)

*

*

În zadar

 *

O, de-ai veni încă o dată,

Iluzie de tinereţi,

Şi iar să-mi spui poveşti la lună

Şi a visa iar să mă-nveţi,

*

În tainicul mormânt de doruri

S-ar pogorî sclipit de stele

Şi-a inimii uitate glasuri

Cum s-ar trezi voios acele!

 *

Şi iarăşi, albă, visătoare,

Copila dulce, ce-am iubit,

Ar învia la glasul tainic

Al dorului nebiruit.

(Convorbiri Literare 1885. No. 12)

*

*

Alcovul e în umbră

*

Alcovul e în umbră şi tu vii să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci;

Încet ridici perdeaua şi-n zare un balaur

Îţi pare cerul nopţii cu ochii săi de aur.

El zborul lui de nouri spre tine îl îndreaptă…

Tu nu cobori perdeaua şi nu eşti înţeleaptă.

*

Ci gândul de copilă din depărtări lumeşti

Pe Făt-Frumos îl cheamă să vie ca-n poveşti,

Cu farmec de iubire din suflet de viteaz

El dorul să-ţi adoarmă şi iar să-l facă treaz

Şi tu în a‘lui braţe voioasă să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci.

(Convorbiri Literare 1886, No. 7)

*

*

Romanţă

*

Când albă şi cu braţe goale

Tu lângă mine vii la bal,

Cu ochii sufletului dornic

Pe Venus văd ieşind din val.

*

Şi caldă, vie, poftitoare,

M-atingi cu braţele fierbinţi,

A ochilor vorbire dulce

E plină de făgăduinţi,

*

Dar nu-n păduri de portocali,

Pe ţărmul mărilor albastre,

Şi nici la Gange, unde sfinte

De lotus flori ne-ar face castre,

*

Nu vom fugi, ca-n veci să piară

Şi al meu nume şi-a ta veste!…

Tăcut şi tainic e alcovul

Şi plin de farmec de poveste!

(Convorbiri Literare 1887, No. 2)


Comments are closed