Sub semnul Soarelui IV | Dragusanul.ro

Sub semnul Soarelui IV

Sacrificiul ursului, închinat Ursei Mari (Brooklyn Museum)

Sacrificiul ursului, închinat Ursei Mari (Brooklyn Museum)

*

Din vremea în care, sub Ursa Mare, cu sacrificiile de rigoare, „legile se cântau, ca să nu se uite” (Aristotel), vorbele frumoase fiind „descântece”, deci încărcate de o vrajă indiscutabil poetică, menită să farmece, datează şi inventarea instrumentelor muzicale („Tracii au inventat aşa-numita herpe”, harfe, consemna Clemens din Alexandria), şi hora ritualică a bărbaţilor:

*

„Tracii au dansat înarmaţi (în 401 î.e.n., în faţa lui Xenofon, care se retrăgea după lupta de la Cunaxa), în sunete de flaut. Ei făceau sărituri mari, cu agilitate şi totodată se foloseau de cuţite. în cele din urmă, unul dintre dansatori se loveşte de celălalt, în aşa fel ca să li se pară tuturora că omul a fost străpuns, iar acesta cade cu dibăcie. Apoi au intrat unii care suflau în cornuri, asemeni celor cu care se dau semnale, muzicanţi cu trompete din piele netăbăcită, mulţumită cărora ţineau măsura”.

*

Citatul acesta, foarte folosit, deşi cam tras de păr, pentru că Xenofon făcea referire la tracii balcanici şi nu la daco-geţii de dincolo de Dunăre, susţine un adevăr, divers, dar precis, despre originea religiilor şi a ritualurilor religioase, care cuprindeau şi muzica, şi dansul, ambele ca limbaj al ritmicităţii, dezvăluit lumii prin intermediul iniţiaţilor. Deci fondul acesta de spiritualitate pământească înseamnă o creaţie pelasgă, dar pelasgi erau şi tracii din Balcani, şi troienii („Ştim că troienii au venit, iniţial, din Tracia” – susţinea D’Alviella[1]), şi felahii egipteni ai lui Osiris („mulţi au afirmat că şi populaţiile Egiptului ar fi pelasge”[2]; „în Egipt zeii şi-au primit numele de la pelasgi”[3]), dar şi primii sumerieni ai fiului lui Anu, „Enlil al Muntelui” („După Anu, Enlil, Enki şi Nin-harsagga au condus capetele negre”[4]). Iar migraţia spre cele patru zări ale unor triburi pelasge s-a produs şi după „războiul cu zeii”, şi după potop, în condiţiile în care pelasgii, „în mijlocul muntelui lumii, au devenit puternici, înmulţindu-se peste măsură”[5].

*

Populaţia Ainu, omagiind rădăcinile străvechi din "pământul de sub Ursă"

Populaţia Ainu, omagiind rădăcinile străvechi din “pământul de sub Ursă”

*

Teoriile deja încetăţenite în filosofia culturii iau ca reper mondial civilizator Egiptul antic, de la care ar fi „migrat” religia şi codul celor 282 de legi ale lui Hammurapi[6] spre Sumer, deşi legile sumeriene, ca şi cele egiptene, ca şi legile lui Zal Mox îşi au originea în „regulile” lui Anu („Cereasca lege planetară, însemnul sigur al dreptăţii şi temelie a naturii”[7]), moştenite de toate populaţiile pelasge ale vremii drept binecuvântare cosmică („Zeii Cerului şi al Pământului au invocat numele lui Anu şi Enlil”[8]; „Anu şi Enlil, suflet al cerului şi sufletul pământului, vor fi cu tine cu tine!”[9]). În planul spiritualităţii, migraţia nu s-a produs dinspre India spre Europa, cum au decretat istoricii, în baza unor probe arheologice dogmatic interpretate, ci dinspre Europa Boreală spre Europa mediteraniană, spre Africa şi spre Asia, inclusiv spre India, ajungând, prin tribul Ainu, până în Japonia şi până în nord-estul extrem al Asiei. Chiar şi simbolul Soarelui în mişcare, gammadionul numit, la iranieni zwastica şi, respectiv, în funcţie de orientare, sauwastika (de la „su” = „bine”, şi verbul „asti” = „este”[10]), care era unul pelasg („Este un fapt de netăgăduit că gammadionul, printre celelalte ornamente geometrice pentru ceramică, ţine de stilul pelasgic, deoarece, în perioada bronzului târziu şi la începuturile primei epoci a fierului, el se găseşte printre la toate populaţiile ariene, din Asia Minor, la malul Atlanticului”[11]), probează acest lucru, aşa cum o probează şi mărturiile vechi ale grecilor şi ale latinilor. Nu vreau să spun că, datorită faptului că munţii Carpaţi sunt rădăcina religiilor şi legilor lumii, noi, românii, am avea vreun alt merit, decât acela al păstrării subconştiente a datului primordial, numit Datină, cale de vreo şapte milenii, fără a o mai înţelege, ba chiar băşcălizând-o, astăzi, prin manifestări folclorice îndoielnice.

*

Herodot, deşi nu reprezintă o sursă la fel de credibilă precum primele cărţi religioase ale neamurilor pământeşti, susţinea că „egiptenii au fost cei dintâi oameni care au născocit anul şi l-au împărţit în douăsprezece părţi, ţinând seama de anotimpurile lui. Au făcut această descoperire călăuzindu-se după stele… tot egiptenii sunt cei dintâi care au pus nume celor doisprezece zei”[12], dar după ce egiptenii au primit ştiinţa cerului de la pelasgi, după cum se precizează în citatul anterior (un alt citat lămuritor: „Grecii, ca să facă darurile lui Hermes cu mădularul bărbătesc ridicat, de la egipteni au învăţat, iar ei – de la pelasgi”[13]). Aţi observat prin câte cuvinte din primul citat păstrăm noi, românii, memoria subconştientă a lui Anu: anul şi… Anu-Timpuri, deci şi atributul ceresc, dar şi atributul solar?

*

Cerul şi Soarele, "Iluminarea" în simbolistica islamică

Cerul şi Soarele, “Iluminarea” în simbolistica islamică

*

Pelasgii, indiferent în ce parte a lumii aleseră să se stabilească, spune acelaşi Herodot, „obişnuiesc să aducă jertfe lui Zeus (de fapt, cerului zilei, pe care în numeau Deaus – n.n.), suindu-se pe cele mai înalte piscuri de munte, înţelegând sub numele de Zeus toată roata cerului (roata cerului se numea, în limbajul vremii, Ur Anu, viitorul Uranos al grecilor – n.n.). Aduc jertfe Soarelui, Lunii, Pământului, Focului, Apei şi vânturilor. Din timpuri străvechi, acestor singure zeităţi aduc ei jertfă”[14].

*

Odată cu religia şi legile, pelasgii au născocit ritualul sau misterul[15], cu componentele coregrafice şi muzicale, specifice dansurilor bărbăteşti cu măşti, pe care sacerdoţii[16] (ulterior, adică odată cu călugării haldei, au fost preluate de călugări) le săvârşeau (pe la 1900, „dansuri cu măşti, interpretate de călugări mascaţi, se găsesc în toată lumea, inclusiv în Europa, în Tirolul austriac”, iar „masca tiroleză are ochi mari, proeminenţi, gura larg deschisă, cu imenşi colţi – care sunt atât de familiari pentru noi, în legătură cu arta chineză –, urechi mari, cum ar fi cele ale calului, între care sunt fixate o pereche de coarne, şi, între acestea, se află un şarpe, cu capul în sus. Coada de reptile iese din gura măştii. Pe frunte, în faţă, între urechi şi coarne, este un fel de coroană, formată dintr-o succesiune de crini sau de tridente. Dintr-o parte a acestei coroane, iese un dragon minuscul, iar din cealaltă, un şarpe mic”[17]). „Misterele, a spus Platon, au fost stabilite de către bărbaţi de mare geniu, care, la începutul veacurilor, s-au străduit să-i iniţieze pe semenii lor în puritate, pentru a ameliora cruzimea vieţii, pentru a înălţa morala şi pentru a rafina manierele, astfel încât să limiteze societatea prin legături mai puternice decât cele pe care legile omeneşti le impuneau”[18].

*

Strabon

Strabon

*

Strabon, prezentând notorietăţile vremii sale, susţinea că „muzica, în întregimea ei, este socotită tracă şi asiatică”, dar şi că „întreaga Asie, până în India, din Tracia a împrumutat cea mai mare parte a muzicii”[19], care muzică se numea „peanul tracilor” (în principal, colinde), iar memoria vemii consemnează că, „deoarece peanul tracilor este numit de eleni Imnul Titanilor şi pentru că acesta imită glasul Peanului, şi Titanii s-au numit Pelagoni”[20].

*

Numele de peanuri vine de la acel „Preafericit Pean”, mărturisit de Orfeu[21], dar şi de Proclos din Lycia, iar cele trei Hore, Orânduiala, Dreptatea şi Pacea, „prinse-n rotitoare dansuri”[22], aducea prinosuri Sfântului Soare, în vreme ce „dulce ca mierea / picură peanul”[23].

*

Timpul peanurilor, deci al străvechilor colinde şi a dansurilor cu măşti, era primăvara, pentru toate populaţiile lumii, odată cu înflorirea biruitoare din mai, odată cu răsăritul Pleiadelor, atunci „când Horele cu văluri purpurii / desfac uşor iatacul spre lumină, / înmiresmata primăvară-aduce / vlăstare dulci ca de nectar”[24], iar poetul, întâiul sacerdot al omenirii (după poezie, celelalte paliere ale sfinţeniei şi, deci, trepte ale conturării religiei, fiind imnul şi, respectiv, rugăciunea), i se adresa Sfântului Soare: „Cu bucurie ţi-or da, / la primăvară, popoarele tale prinosuri de seamă, / toate s-or prinde-n ospăţ, lirele le-or desfăta / Hore în zvonul peanului, strigăt în jur de altare”[25].

*
„Cerul şi Pământul sunt părinţii tuturor creaturilor, şi dintre toate creaturile omul este cel mai înzestrat, sincer şi inteligent”

„Cerul şi Pământul sunt părinţii tuturor creaturilor, şi dintre toate creaturile omul este cel mai înzestrat, sincer şi inteligent” (Polybios, Istorii, III, 54, p. 343)

*


[1] D’Alviella,Goblet, The Migration of Symbols, London, 1894, p. 77

[2] Strabon, Geografia, II, Cluj, 1974, I, 1, 4, p. 30

[3] Herodot, Istorii, II, Bucureşti, 1964, L, p. 156

[4] Legge, James, Sacred Books of the East, Cea mai veche istorie a Creaţiei, Oxford, 1879, p. 63

[5] Ibidem, p. 181

[6] Legge, James, Sacred Books of the East, Crearea Soarelui şi a Lunii, Oxford, 1879, pp. 116-141

[7] Orfeu, Legii, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 218

[8] Legge, James, Sacred Books of the East, Cea mai veche istorie a Creaţiei, Oxford, 1879, p. 64

[9] Ibidem, p. 65

[10] D’Alviella, p. 40

[11] Ibidem, p. 75

[12] Herodot, II, IV, p. 134

[13] Herodot, II, LI, p. 156

[14] Herodot, I, XXXXI, p. 78

[15] Herodot, II, LII, p. 156: misterele – de la pelasgi

[16] La început, profeţii erau bărbaţi, mărturisea Strabon, Geografia, II, 7, 12, p. 207

[17] Murray-Aynsley, Harriet, G. M., Symbolism of the East and West, London, 1900, p. 12

[18] Wright, Dudley, The Eleusinian Mysteries & Rites, Fort Newton, USA, London, 1905, p. 14

[19] Strabon, II, X, 17, p. 438

[20] Strabon, II, VII, 40, p. 220

[21] Orfeu, Către Apollo, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 205

[22] Orfeu, Cele trei hore, op. cit., p. 210

[23] Pindar, Peanul Delos, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 141

[24] Pindar, Atenienilor, p. 141

[25] Theognis, Către Apollo, în Antologie lirică greacă, Bucureşti, 1970, p. 44


Comments are closed