Străbunii materni ai lui Eminescu şi ai lui Cuza Vodă | Dragusanul.ro

Străbunii materni ai lui Eminescu şi ai lui Cuza Vodă

 

Raluca Iurascu

Rareşa Iuraşcu

Gheorghe Eminovici

Gheorghe Eminovici

 

 

Fără îndoială, Rareşa (cu diminutivul Raluca) Eminovici, cea de-a patra fată a stolnicului Vasile Iuraşcu din Şoldeşti (Joldeşti), avea dreptate, atunci când se mândrea, în faţa căminarului, cu înaintaşii ei Iurăşceni, care “au fost boieri de I-a ordine”, deşi afirmaţia conţine şi o exagerare, străbunii ei fiind, de fapt, răzeşi de prin ţinutul Vasluiului, cu moşii şi în Neamţ, care rareori au depăşit statutul de slujitori domneşti.

 

Un istoric din secolul al XIX-lea, Octav-George Lecca, întocmise, în lucrarea”Familiile boiereşti române / Istoric şi genealogie” (Bucureşti, p. 281), şi o sumară genealogie a neamului Iuraşcu, pornind de la Dumitraşco Iuraşcu, “dovedit printr-un act din anul 1623″.

 

Istoricul ignora, voit, acel “i” (şi) dintre Dumitraşco şi Iuraşco, care se plâng, în 9 ianuarie 1623 (7131), lui Ştefan Tomşa Vodă de „giupâneasa lui Beldiman, dzicându că le ţine o ocină a lor, ce le iaste moşie din sat di în Plopeşti ”.

 

Dumitraşco şi Iuraşco sunt, de fapt, verii lui Onciul Iuraşcovici (străbunul Onciuleştilor), respectiv Dumitraşco din Zastavna şi Iuraşcu Drace (străbunul Drăcenilor), dar o legătură de sânge între aceştia şi Iurăşcenii de mai târziu există, urmând să fie probată pe parcurs.

 

Jachift Iurascu

Jachift Iuraşcu

Olimpiada Iurascu

Olimpiada Iuraşcu, sora Rareşei

Octav-George Lecca îl mai menţionează pe Iuraşco Drace, care, împreună cu Başotă, era pârcălab de Roman, în 1634, apoi trece la Stratulat sau Stratul Iuraşcu, cel care “a fost mare logofăt al Moldovei, în timpul domniei lui Dumitraşco Vodă, anul 1685. Se vorbeşte de dânsul în mai multe acte de stăpânire pentru moşii, dintre 1685-95 (Doc. Academ. r.)”.

 

Şi lista continuă: “Petraşcu Iuraşcu era vel jicnicer, după cum probează un hrisov de întăritură din anul 1689, când domnea Constantin Cantemir.

În secolul trecut (XVIII): Nicolae Iuraşcu era, de asemenea, vel jicnicer, la domnia lui Mihai Vodă Racovitză (1705), şi apoi cămăraş mare.

Miron Iuraşcu, contimporan cu acela, a fost vel medelnicer; iar Ursu Iuraşcu, mare căpitan de Covurlui (1710). etc.

Paharnicul Iordache Iuraşcu, 1812, a avut, la începutul secolului nostru, fiu pe Ioan Iuraşcu, fost spătar (1835), etc.

O parte a familiei, din secolul trecut a căzut şi printre boiernaşi.

Din descendenţii actuali, este George Iuraşcu, mare proprietar la Bacău etc.”.

 

Aglae si Raluca Iurascu

Rareşa Iuraşcu şi fata ei, Aglae

 

 

Rareşa “Raluca” Iuraşcu reprezintă “o parte a familiei”, care “a căzut şi printre boiernaşi”, în ciuda faptului că există două mărturii, în puzderia de “Studii şi documente cu privire la Istoria României“, adunate de Nicolae Iorga, mărturii care pot decripta genealogia maternă a lui Mihai Eminescu.

 

 

În 16 Februarie 1721 (documentul nr. 48, scris la Iaşi), „Ioniţă Băihec şi Tofana Iurăşcasa” şi alţii mărturisesc „Spătarului Cuzii Spătar” că au luat nişte acte de moşie „ca să n-aibă dumnealui nici un calabalâc pentru aceste zapise, câte le-am luat noi la mâna noastră” (p. 153)

 

În 5 Februar 1752 (documentul nr. 64), Ion Iuraşcu dă partea-i din Filimoneşti lui „Ioniţă Cuzii biv Vel Pitar”, „fiindu-mi dumnialui şi mie niam, de pe moaşi-me Antunica” (p. 159), “moaşi-me” însemnând, în limbajul vremii, bunică.

 

 

Cuza

Eminescu

Înrudirea Iurăşceştilor cu moşii lui Alexandru Ioan Cuza şi cu voievodul Gheorghe Ştefan (Dumitraşcu Cuza cerea, în 5 martie 1699: “La Doamna Safta a lui Gheorghei Ştefan-Vodă să agiungeţi pentru niscare zapise, doară vă fi avându, pre satul nostru, pre Unguraşi, rămase de la Penişoară Vistiarnicul”), permit extinderea cercetărilor asupra arborelui genealogic cu trunchi comun pentru Alexandru Ioan Cuza şi Mihai Eminescu (observaţi cât de bine seamănă cei doi?), din care trunchi fac parte mari neamuri boiereşti, precum Boul, Jora, Onciu, Neculce etc.

 

 

Trebuie să recunosc faptul că genealogia maternă eminesciană, pe deplin românească (cea paternă este armeano-ruteană, cu “stâlp” Murad Eminovici, care murea, la Lvov, în 1650, ramura Ştefan şi Elisaveta Bogdanska – a probat-o Nandriş), mă provoacă, mai ales din pricina legăturii de sânge cu singurul domnitor al românilor care merită iubit, pentru că ne-a iubit cu adevărat, Alexandru Ioan Cuza. Aşa că intenţionez, înainte de a scrie o carte, să revin cu astfel de schiţări genealogice, care să-mi permită, în cele din urmă, separarea grâului de neghină, deci a adevărului probat de legendări exaltate.


Comments are closed