spre stelele din poala nopţii, mamă | Dragusanul.ro

spre stelele din poala nopţii, mamă

Radu Bercea n11

*

de câte ori te văd păşind pe cer

ca să-mi ridici şi sufletul, şi ochii,

mă copleşeşte marele mister

şi, sărutându-ţi poala lungii rochii,

pe buze îmi rămân drept stropi de rouă

înşiruiri de stele şi destine

de parcă lumea s-ar fi rupt în două

ca să rămână jumătate-n mine

 *

şi-atuncea plâng cu primăveri desprinse

din cerul ce-ţi ajunge până-n glezne,

iar năruirea păsării învinse

îmi rătăceşte sufletul în beznă

şi nu e mâna ta să mi-l întoarcă

şi să-l spuzească iar cu mângâieri,

şi depărtarea încă mă încearcă

cu străvezimea altei primăveri

 *

ca să-mi arate calea înspre tine

pecetluită-n ceruri cu-o maramă,

vin alte ierburi şi păşesc străine

spre stelele din poala nopţii, mamă


Comments are closed