Sper să mă ierte spiritul lui Eminescu | Dragusanul.ro

Sper să mă ierte spiritul lui Eminescu

Putna 3

*

Sper că o să mă ierte spiritul lui Mihai Eminescu pentru faptul că, ieri, 14 august, pentru prima şi pentru ultima dată în viaţă, am acceptat să fac parte dintr-o lustruire publică cu numele lui. I-am abandonat, pentru câteva zile, străbunii, în paginile înnegrite de buchii, pe care cu greu am ajuns să le descifrez, am pus deoparte şi înscrisurile vechi, catalogate de Nicolae Iorga, în care arborele genealogic matern (Iuraşcu) al lui Eminescu ni se desluşeşte, falnic, cu rădăcinile pierdute în străvechea identite nobilă a Moldovei, şi m-am dus la Putna, ca să-i răspândesc copiile poemului din 1871, „La Putna”, aşa cum a făcut-o şi el, atunci. Dar, spre deosebire de el, nu m-am ascuns în podul unei şuri din Putna, ca să pot plânge în voie. Eu aveam să am parte de o altă umilire, cea a întâlnirii, din postura de martor, cu nişte hoţi de drumul mare, îmbrăcaţi în uniforme miliţieneşti de Vicovu de Sus, care se năpusteau nu asupra mea, ci asupra drumeţilor, într-un fel de „Ce cătaţi în Bucovina me, bre turiştilor?”.

*

Putna 2

*

Eu m-am simţit umilit doar prin simplă prezenţă, de martor al tembelismului agresiv, cu care îmbrâncim cultura din Bucovina, turismul fiind, în fond, o expresie a interesului cultural, pe care tot mai puţini şi-l pot permite.

*

La Putna, într-o altă vreme, una mai proaspătă şi mai adevărată, cu călugări grăbind întru menirile lor, cu trandafiri înfloriţi şi cu iarbă de mătase, spiritul lui Eminescu, poate cel veşnic biruitor, poate cel înlăcrimat, trece gânditor şi i se văd numai urmele, şi i se aud numai trecerile. Clopotul Buga, copotul bour, cu arama plesnită, ţi se arată, monumental, într-o inspirată expunere, la intrarea în sfânta biserică, iar liniştea dumnezeiască veghează somnul liniştit al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei. La Putna, între două repere, urieşite peste paşii tuturor vremuirilor, o ciudată tristeţe a zădărniciei te copleşeşte, neauzită şi nevăzută, ca o boare de început de vară.

*

Putna 1

*

Nu am ce-mi reproşa. Auzisem glasul: „Lăsaţi copiii să vină la mine!”, şi am dat curs sacrei porunci, aducând la Putna doar pe copiii înhăruiţi să-l vadă. Dar locul meu, în acest târziu al trupului, nu este altundeva, decât alături de cărţile încă nescrise şi pe care nu aş vrea să le abandonez nenaşterii. Sper, deci, din toată inima, că spiritul lui Mihai Eminescu mă va ierta. Căci am păcătuit, uitând de mine însumi.

*

Ion Drăguşanul

*

Eminescu carte


Comments are closed