Soacra, în... epigramă! | Dragusanul.ro

Soacra, în… epigramă!

 B 80

*

Diviziunea muncii

*

La noi domneşte-n casă armonia

Căci toate sarcinile-s împărţite:

La vase şi la cratiţe – soţia,

Iar eu cu mama-soacră… la cuţite!

Gheorghe SUCIU, Braşov

*

Vizita soacrei

*

Când se-apropie scadenţa

Să-mi perturbe ambianţa,

De la uşă-i simt prezenţa

După cum deschide clanţa!

George PETRONE, Iaşi

*

Obicei

*

Deşi-i departe, e firesc

C-am fost, de Paşti, cu Adelina

La soacră-mia, ca s-o stropesc:

Chiar… cu maşina!

Radu PĂCURAR, Cluj-Napoca

*

B 56

Consens

 *

Azi, cu soacra-s gând la gând

Către culmea bucuriei:

Am nedreptăţit-o când

S-a opus căsătoriei!…

Dumitru GAVRELIUC, Milişăuţi, Suceava

 *

Soacra

*

N-avea simţ autocritic

Şi, de două săptămâni,

A cerut azil politic

La… azilul de bătrâni.

Nicolae DĂRĂBANŢ, Braşov

*

Afaceri

 *

– Încotro mergi pe alee?

– La talcioc, cu soacră-mea.

– Măi, să fie o idee!

Şi cât vrei să ceri pe ea?

Corneliu ENESCU, Bucureşti

*

Excursie

*

Cu autocaru-n apă

Toate soacrele-au căzut,

Dintre ele – una scapă:

A mea! Bleaga!… L-a pierdut!

Marian POPESCU, Cluj-Napoca

*

A 02

Mustrare

*

Când soacra tu ţi-ai aruncat

De la etajul opt în stradă,

Nu te-ai gândit că o să cadă

În cap la vreun nevinovat?

Eugen ALBU, Cluj-Napoca

*

Îngrijorare

 *

Eu ţin uşa încuiată

Că mi-e teamă, oameni buni,

Soacră-mea e îngropată,

Dar s-au mai văzut minuni!

Iulius-Radu IVAN, Bistriţa

*

Comoara

 *

La o casă orice soacră

E tezaur, lucru sfânt,

Dar orice comoară sacră

Se păstrează… în pământ!

Alexandru IGNAT, Călăraşi

*

Nechibzuinţă

 *

De când pe soacră-mea o ştiu,

De ziua ei îi duc lalele,

Şi-n timp am dat la bani pe ele

C-aş fi putut să-i iau sicriu!

Eugen ALBU, Cluj-Napoca

*

Incident

*

Strig, mă zbucium. Istovit

Faţa mi se schimbă:

Soacră-mea s-a otrăvit,

S-a muşcat de limbă!

Iulius-Radu IVAN, Bistriţa

 *

B 26

*

Reciproca

*

Soacra m-a iertat mereu,

Faptele sunt certe,

Şi aştept să zic şi eu

„Dumnezeu s-o ierte!”.

Constantin TONE, Braşov

*

Prevedere

*

Pentru cei ce-mi calcă pragul,

Eu pe poartă-am scris aşa:

Pregătiţi-vă ciomagul,

Câine bun, dar soacră rea!

Alexandru MISIUGA, Bistriţa

*

Dialog soacră-ginere

 *

– Eu am să plec de-aici chiar mâine

Că eşti mai rău decât un câine…

– Ba du-te azi, în goana mare,

Că am simtome de… turbare!

C. POPESCU-FĂGET, Braşov

*

Alegere

 *

De-o vreme, soacră-mea m-alese

Să-i fac injecţii. Mă pricep!

Mi-e silă s-o palpez pe fese,

Dar ce plăcere-i s-o înţep!

Constantin TONE, Braşov

 *

B 25

*

Recunoştinţă

 *

Am avut o soacră bună,

Dar a strâns-o Dumnezeu

Înainte cu o lună

… Ca s-o strâng de gât şi eu!

Alexandru MISIUGA, Bistriţa

 *

Soacrei

 *

De când mi-a venit în casă

De nimic nu îmi mai pasă,

Sunt voios şi-mi merge bine

Că şi dânsa… bea cu mine!

C. POPESCU-FĂGET, Braşov

*

Încercarea ciupercilor

*

Cum sunt un ginere cuminte,

Întâi fac soacrei un sufleu

Şi-n funcţie de cum se simte

A doua zi mănânc şi eu!

Ionel IACOB-BENCEI, Timişoara

*

Soacră, soacră…

 *

O noră, fire şugubeaţă

Îşi lăuda soacra iubită:

– A mea nu-i acră, e dulceaţă

Puţin… zaharisită!

*

B 81

Ginerele, despre soacră

*

Soacră-mea-i femeie blândă

Şi cu dânsa eu mă-mpac,

Aş putea să spun că-i sfântă,

De n-ar fi născut un… drac!

Bogdan CHIRIŢESCU, Piatra-Neamţ

*

Fricosul

 *

Când un vecin s-a spânzurat,

Eu, cam fricos, am leşinat,

Dar soacra-mi zice: „Eşti mişel,

Să iei exemplu de la el!”.

C. POPESCU-FĂGET, Braşov