Siminicea, "de la vlădică, până la opincă" | Dragusanul.ro

Siminicea, „de la vlădică, până la opincă”

 

Ceea ce preţuiesc eu în monografiile unor localităţi sunt informaţiile comunitare. Nu mă topesc după voievozi şi boieri şi după legende puerile, încropite neinspirat şi cu nespusă gomoşenie locală. De regulă, obştile săteşti, „de la vlădică până la opincă” nu sunt prezente în urice, surete şi în celelalte formule cadastrale primitive, care ne ţin loc de istorie, dar asta nu înseamnă că nu pot fi identificate, dacă ştii unde şi în ce să cauţi. Pentru identificare, iau cazul comunei Siminicea, în care am mulţi prieteni şi de care mă simt legat încă din copilărie, când noi, merenarii, plecam la „hramul ruşilor”, cu coşul căruţei plin de sculuri vopsite multicolor, iar ei veneau la hramul nostru, cu scoarţele şi macaturile minunat lucrate. Ei nu ştiau româneşte, iar noi nu ştiam ruseşte, dar ne înţelegeam de minune şi în Siminicea, şi în Mereni, până ajungeam la cântece, glăsuite bilingv, dar cu mâinile înlănţuite frăţeşte pe după umeri.

 

Pentru mine, copilul de atunci, Siminicea însemna un alean al necunoscutului şi al depărtării, şi aşa a rămas până astăzi, dovadă că am ales-o pentru câteva exemplificări de identificare a surselor de documentare. O astfel de sursă o reprezintă presa ultimului veac (de regulă, istoria recentă ne este cea mai necunoscută). Iată, de pildă, ce se scria despre Siminicea, cu uluită surprindere, în 1878:

*

 „Aflăm de la persoane demne de încredere, că comuna Siminicea, din judeţul Botoşani, este locuită numai de ruşi, care, din neam în neam, vorbesc numai ruseşte, din cauză că n-au nici şcoală, nici biserică cu popă românesc. Recomandăm acest mod de românizare tuturor patrioţilor noştri”[1]. Dincolo de ironia eşecurilor românizării (cum să o faci, când Eroii României libere primeau, în loc de pământul promis, gloanţele jandarmilor regali?), stă misterul, inclusiv cel al unui surprinzător „ecumenism” al tradiţiilor (trompetistul Alexandru Havriliuc şi compozitorul Emil Havriliuc din Siminicea se trag), care merită narat de cunoscătorii din comună sau descoperit şi aşezat în rafturile bibliotecilor de către cineva născut pentru a iubi oamenii, cu excepţia proştilor.

*

O altă sursă de documentare o reprezintă jurnalele periodice bisericeşti, în care sunt consemnate transferuri de parohi, ba chiar şi nefericitele momente, inclusiv pentru obşti, ale morţii lor. Nu caut mult, pentru că doar exemplificarea mă interesează, şi vă ofer doar două informaţii, aflate cu repeziciune:

 

„Preotul Vasiliu Vasile, parohul parohiei Călugăreni, din jud. Botoșani, se transferă la parohia Siminicea Balș, același județ, pe ziua de 1 octombrie 1908”[2]. Numele preotului din Siminicea Miclescul, parohie mult mai bine văzută de BOR, se află „Lista de persoane cari au dreptul de vot la alegerea Consistoriului Superior Bisericesc în cursul anului 1916”, în care este nominalizat elector din partea parohiilor judeţului Botoşani, din „Siminicea Miclescul, preot M. Troteanu” (din Plopeni, preotul Dimitrie Neagu, tatăl minunatului învăţător şi erou-aviator de război), nu și preotul din Siminicea Balș[3].

*

Dar cea mai importantă sursă de documentare asupra comunităţilor din România o reprezintă „Monitorul Oficial”, care, lecturat cu răbdare şi cu inspiraţie, scoate la iveală o puzderie de informaţii despre oamenii fiecărei localităţi. Iată câteva exemple, cu trimitere doar la Siminicea:

 

În 19 decembrie 1914, Prefectura Botoşani publica, în Monitorul Oficial, „Lista de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi în anul 1894 şi dispăruţi, fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei anului 1916”, printre aceştia aflându-se şi:

 

Gheorgiu Ioan, fiul Petru şi al Catincăi, născut la 1894, iulie 31, cu actul No. 90, în comuna Siminicea.

Gheţun Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Zoiţei, născut la 1894, aprilie 20, cu actul No. 34, în comuna Siminicea.

Mitichiuc Petre, fiul lui Ioan şi al Profirei, născut la 1894, iunie 19, cu actul No. 89, în comuna Siminicea.

Nichifor Ilie, fiul lui Ioan şi al Măriucăi, născut la 1894, iulie 19, cu actul No. 73, în comuna Siminicea.

Pricopi Florea, fiul Mărgăritei, născut la 1894, cu actul No. 41, aprilie 20, în comuna Siminicea.

Saltău Ioan, fiul lui Petrea şi al Paraschivei, născut la 1894, ianuarie 18, cu actul No. 8, în comuna Siminicea.

Tucaliuc Petru, fiul lui Ioan şi al Catrinei, născut la 1894, iunie 27, cu actul No. 57, în comuna Siminicea.

 

Alte nume apar, în acelaşi Monitor Oficial, sub titlul „Tablou de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi la 1895 şi dispăruţi fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei 1917”, acestea fiind:

 

Amurăriţei Theodor, fiul lui Ilie şi al Irinei, născut la 1895, fevruarie 8, cu actul No. 14, în comuna Siminicea.

Chifuriuc Ioan, fiul lui Constantin şi al Paraschivei, născut la 1895, mai 26, cu actul No. 51, în comuna Siminicea.

Chifuriuc Petrea, fiul lui Nicolae şi Paraschivei, născut la 1895, iunie 8, cu actul No. 55, în comuna Siminicea.

Catz Zalman, fiul lui Haim şi al Surei Leia, născut la 1895, decemvrie 18, cu actul No. 134, în comuna Siminicea.

Mazuru Theodor, fiul lui Constantin şi al Elenei, născut la 1895, fevruarie 27, cu actul No. 21, în comuna Siminicea.

Olan Ilie, fiul lui Gheorghe şi al Catincăi, născut la 1985, iulie 12, cu actul No. 105, în comuna Siminicea.

Olăraşu Grigore, fiul lui Ioan şi al Evdochiei, născut la 1985, ianuarie 26, cu actul No.11, în comuna Siminicea.

Pavel Ioan, fiul lui Filip şi al Elenei, născut la 1895, ianuarie 26, cu actul No. 61, în comuna Siminicea.

Pavliuc Sotir, fiul lui Dumitru şi al Acsinei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 77, în comuna Siminicea.

Stefiuc Petrea, fiul lui Constantin şi al Mariei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 67, în comuna Siminicea.

Vorniciuc Ioan, fiul lui Thoader al Irinei, născut la 1895, septemvrie 14, cu actul No. 132, în comuna Siminicea.

Voina Ioan, lui Vasile şi al Catrinei, născut la 1895, fevruarie 5, cu actul No. 20, în comuna Siminicea.

Vulpe Petru, fiul lui Alecu şi al Ravecăi, născut la 1895, iunie 24, cu actul No. 94, în comuna Siminicea”[4].

 

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24:

 

Scorţariu D. Nicolae, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Tucaliuc Vasile, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941”[5].

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Judeţul Botoşani:

 

Daneş Haralamb, învăţător, şeful Subcentrului Siminicea.

Tun EIisabeta, învăţătoare, şefa Subcentrului Siminicea”[6].

 

1947, august 28: „În baza cererii, înregistrată la Nr. 389 din 11 august 1947, / În conformitate cu dispoziţiunile legii asupra energiei, / Se autorizează dl Avram A. Lazăr, din satul Călineşti, com. Bucecea, jud. Botoşani, să instaleze şi să exploateze un motor marca „S. Gross”, de 16 H. P., la moara proprietatea domnişoarei Maria Miclescu, din satul Grigoreşti, com. Siminicea, jud. Botoşani, motorul, fiind utilizat ca forţă pentru conducerea acestei mori, combustibilul fiind petrolul lampant. Această autorizaţie se acordă pe termen de 10 ani, socotit de la data publicării prezentei în Monitorul Oficial. / Şeful secţiei energiei reg. III Iaşi, / Ing. Gh. Gălăţeanu / Nr. 310/947”[7].

 

Folosirea unor astfel de mărturii, în documentări, le vor aduce satisfacţii aparte monografilor, pentru că în spatele unor nume aparent obişnuite stau dramatice întâmplări de război, iluminări comunitare, în care „popa sătesc” este, cu adevărat, un fel de sfânt al omenescului, şi, desigur, informaţii preţioase despre viaţa economică a pământului natal al acelei comunităţi.

 

 

[1] România liberă, Anul II, No. 465, vineri 8 decembrie 1878, p. 1.

[2] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, Anul XXXII, nr. 9, decembrie 1908, p. 1071.

[3] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, nr. 40, 1916 – Supliment, p. 14.

[4] Monitorul Oficial, nr. 213 din 19 decembrie 1914 / 1 ianuarie 1915, pp. 9632, 9637.

[5] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, p. 5805.

[6] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565.

[7] Monitorul Oficial, Anul CXV, Nr. 179, joi 28 august 1947, p. 6275.


Comments are closed