Simbolistica sacră este, totuşi, spaţială | Dragusanul.ro

Simbolistica sacră este, totuşi, spaţială

Obişnuiţi să privim totul, inclusiv sacralitatea, de la dimensiunea noastră pământească, săvârşim şi asemănările, şi deosebirile din aceeaşi perspectivă măruntă, desacralizând sacrul într-un schematism aproape desuet. Ştim cei care şi ştim că simbolistica drept-liniară a civilizaţiei umane începe cu două cruci, una solstiţială – +, şi, respectiv echinocţială – x, că perimetrele lor sunt rombul şi, respectiv, pătratul, iar suprapunerea celor două cruci sau a perimetrelor lor conturează steaua sau floarea în opt colţuri/petale, care ar simboliza, drept sămânţă a vieţii, însuşi Spiritul Universal, adică Dumnezeu. Vedem toate simbolurile acestea prin bisericile noastre, ba chiar şi prin bisericile celorlalte religii, dacă avem ocazia să călătorim. Uneori, conştientizăm spaţialitatea simbolurilor din picturile murale, dar nu ne prea batem capul să aflăm şi cauza, şi pricina.

Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa

Mulţi dintre noi am observat că înşiruirea de pătrate, de la temeliile bisericilor, precum cea de la Voroneţ, sunt tot atâtea înşiruiri de piramide (Calea cea Demnă de Admiraţiune a Zeilor, care mergea, de la Rhamses al II-lea, încoace, de la Tecuci, până la Don, fiind mai târziu stupid numită Cheile Bâcului). Iar cei care au sesizat înşiruirile de piramide şi-au zis: „Seamănă, dar numai atât; ce legătură să aibă bisericile noastre cu piramidele din Egipt?”. Dacă le spui că modelul piramidelor din Egipt, dar şi din America (Teotihuacan, de pildă, din Mexic), precum şi a celorlalte zigurate asiatiatice îl reprezintă Muntele Ceahlăul, te iau oamenii la ochi şi te suspectează măcar de dacofagie, dacă nu tont pe faţă. Zidirea de munte în munte e mult, mult mai veche şi s-a făcut, mai întâi, în Carpaţi, apoi prin alte părţi ale Europei, iar după ce pelasgii cărora li se va spune felahi vor trece în Africa, stabilindu-se pe valea Nilului, după ce au durat Cartagina. Eu, noi, nu avem nici un  merit că s-a întâmplat aşa, dar dacă tot există rămăşiţele celor dintâi zigurate ale civilizaţiei umane în munţii pe care îi pângărim cu indiferenţă şi prostie, de ce nu am cerceta, conştientiza şi vesti asta? Niciodată nu s-au făcut cercetări arheologice nici măcar la Densuş, deşi specificul nemaiîntâlnit al acelei zidiri i-a contrariat pe mulţi de-a lungul ultimelor două veacuri. Templul din Densuş este concreteţea Ceahlăului (Seamănă, veţi spune, dar nu s-a dovedit ştiinţific!), dar prostia ştiinţifică l-a stigmatizat drept vestigiu daco-roman, aşa cum fac trântorii spritualităţii româneşti de mult prea multă vreme.

Şi ce legătură între… chestia asta şi piramide vezi ‘matale?, vor întreba docţii, care au memorat bine un teanc de cursuri şi atât au rămas. Dacă le-aş arăta piramida Saqqara din Complexul Djoser, de pildă, nu ar vedea nici o asemănare. Nu seamănă decât oarecum, pentru că ne-am obişnuit cu viziunea de tărâtoare şi nu mai putem descifra nici măcar de pe murii bisericilor noastre mesajele simbolice ale divinităţii. Iată cât de bine seamănă cu Ceahlăul şi cu prima lui reprezentare târzia reproducere de la Djoser:

Chiar nu vedeţi cât de bine seamănă ziguratul acesta african cu cel din Haţeg? Atunci, haideţi să o privim de sus şi, fără eforturi imaginative, o veţi vedea aşa:

Vedeţi, 5 trepte (zidurile verticale nu mai aveţi cum le zări) şi un intrând, o gaură pătrată către străfunduri, care este, din perspectiva lăuntrică, ieşire prin Deva-Yana în Calea Zeilor, Calea spre cer. Eu am tras axele echinocţiale doar ca să vedeţi mai lesne cât de bine seamănă şi această piramidă cu cele de la temelia Voroneţului, dar Densuşului i-am trasat axele solstiţiale, doar ca să induc sugestia rombului, deşi, în poziţie solstiţială, indiferent de axe, pătratul rămâne pătrat, adică Temelia Cerului – ceea ce şi este, în fond, pământul:

Acum observaţi că, din ceruri, de pe Axa Celestă, simbolurile drept-liniare sunt, de fapt, spaţiale?

Alăturate, piramida în trepte Saqqara şi templul boreal (pelasg, desigur, ca şi Anu) de la Densuş sunt identice, dar numai şi numai dacă le privim din cer, de pe axa lor. Spiritul Universal, atunci când a îndătinat aceeaşi simbolistică sacră tuturor religiilor lumii, a sperat că, odată şi odată, ne vor creşte aripi, ca să putem privi şi înţelege din dreapta sa. Nu întâmplător, în afară de parabola îngheţului (Constelaţia Dragonului – şarpele – arată nordul), în povestea biblică a izgonirii din rai târâşul joacă rolul de căpetenie.


Comments are closed