şi nu încărunţita mea vioară! | Dragusanul.ro

şi nu încărunţita mea vioară!

Fantezie de Nicolae Gabriel Sandu

 

rupt şi de lume, şi de Dumnezeu,

şi de natura care-l înconjoară

bătrânul lăutar am fost chiar eu

sau doar încărunţita mea vioară?

pe prispa ei am stat atât de des

în toiul iernii care mă născuse

când căutam vremelnic înţeles

în verbele ce nu se lasă spuse

 

şi auzeam cum stelele de sus

vibrau pe şirul degetelor mele,

apoi bătrânul lăutar s-a dus,

viorile s-au prăbuşit în ele

şi-ntr-un adânc de lăutar pribeag

ce-a existat cât i-a fost dat să cânte

şi să trăiască doar din drag de drag

ca veşnicia iernii s-o-nspăimânte,

 

dar dintr-odată simt, se face frig

şi aş fugi, s-ajung până la capăt

măcar atunci să îndrăznesc să strig

că-s rob luminii şi încep să scapăt

rupt şi de lume, şi de Dumnezeu,

şi de natura care mă-nconjoară,

bătrânul lăutar am fost doar eu

şi nu încărunţita mea vioară!

 


Comments are closed