și-ngenunchez, să pot să mă ridic | Dragusanul.ro

și-ngenunchez, să pot să mă ridic

ne copleșesc și ura, și cenușa,

și porțile sunt tot mai ostenite,

din balamale se desprinde ușa

în prăbușire calmă pe cuțite,

iar soarele aruncă numai suliți

țintind încrâncenat înpre călcâie,

pe cerul nopții se arată uliți,

dar e ceva ce încă ne-ntârzie

*

deși amarul tragic se respiră

în pacea blândă-a cupelor cu vin,

spre orizonturi ploile înșiră

sălbaticele hoarde de pelin

în care întâlnim mereu cuvinte

ce se ascund în cărți înfricoșate

să presure lumină și să cânte

aceleași ispitiri, eternitate,

*

e prea amar, nădăjduim tăcere

de ou primordial ce se ignoră

și nu dezghioacă zboruri efemere

urcând pe cruce oră după oră

ca să-mi despice sufletul, să-l sfarme,

să-l spulbere părere și nimic,

în jurul meu se mai aud alarme

și-ngenunchez, să pot să mă ridic


Comments are closed