şi-n jurul lor doar cei ce văd se-nchină | Dragusanul.ro

şi-n jurul lor doar cei ce văd se-nchină

hai, meştere, s-a auzit un glas,

încearcă să zideşti nişte cuvinte

să poţi să urci în templu pas cu pas

şi să te-ncapă spaţiile sfinte!

n-am zis nimic, doar am luat povara,

dovadă-s nişte răni ce mă-mpresoară

şi-mi şiroiesc în toamna vieţii vara

durându-mă precum odinioară,

*

altminteri câmpul a rodit sălbatec

şi-n ziduri urcă stranii buruieni

chiar dacă pietrele-s durate din jăratec

şi interzise unor pământeni

şi-n urma lor nici urma nu rămâne,

ci numai umbra dusă la edec

inconştient din ieri în azi şi mâine

şi-mi scormonesc prin răni şi mă petrec

*

spre zidul meu din verbe amurgite

cu treptele pierdute-n înălţimi

şi-i vuiet, şi e scrâşnet de cuţite

încrâncenarea oarbelor mulţimi

sortite doar zvârlitului cu pietre

în piatra care ferecând lumină

a risipit în ceruri nişte vetre

şi-n jurul lor doar cei ce văd se-nchină