Şi ce dacă plouă? A înflorit iasomia!

*

Răzvan Mitoceanu aştepta, exersând la vioară, în clasa profesorului Petru Oloieru, care plecase după un microfon, iar Nicolae Gabriel Sandu şi Lucian Căluşeriu, instalau cele necesare unei fonotecări video şi audio. Petrică Oloieru a sosit imediat, din ploaia de afară, şi, dintr-odată, universul s-a umplut de iasomie înflorită, odată cu revărsările de ecouri duioase ale cântecului popular “Tudoriţă Nene”, mult mai liric şi mai tulburător, în varianta primară, de pe la 1870, a legendarului lăutar Ion Batalan din Călugăriţa, cântec minunat, care avea să se desfacă, ulterior, în Bucovina, în două cântece de nuntă distincte, unul al lăutarilor solcani Gheorghe Chiciu şi Ion Ienciu, celălalt al neîntrecutului zicălaş din Vicove, Alexandru a lui Vasile Bujdei.

*

Flămând şi însetat de repertoriul pierdut al lui Grigori Vindereu din Suceava, îmi las sufletul în voia clătinării de ape lipezi pe care o săvârşesc dumnezeieşte cântecele lui, reînviate de bagheta magică a lui Răzvan Mitoceanu (arcuş? poate pentru fraieri) şi de ritmicitatea surryannyia (iluminarea, în sanscrită) a ţambalului lui Petrică Oloieru. Lângă mine, monument al tăcerii universale, Gabi Sandu se înfruptă din aceeaşi împărtăşanie şi mi-i puţin necaz pe el că are parte de acelaşi răsfăţ al sufletului ca şi mine. “Hora Dornenilor”, “Hora Gura Sucevei” şi “Hora Rodica”, atestate ca fiind creaţii ale lui Grigore Vindereu (eu suspectez şi “Sârba Corăbiasca”, şi “Hora Văduvioarelor” de acelaşi statul, după construcţia melodică, dar dovezi încă nu am), ne eliberează de încleştarea încrâncenată a timpului şi ne vindecă doar cu iasomie în floare.

*

Luni, când vom fonoteca alte piese, îl vom avea invitat pe Mihai Hrincescu, ca să-şi poată alege piesele vocale pe care le va cânta la Vatra Dornei, dar eu deja i-am încredinţat, doar ca sugestie de pururi necunoscător, cântecele “De-am avut, de n-am avut”, “Fă-mă, Doamne, cărăruşă”, “Lelişoară, lele dragă” şi “Mândruliţă sprâncenată”, în vreme ce, pentru Constantin Irimie, am reţinut, deocamdată, “Nu-s parale, nu-s parale, nu-s parale” şi “Aolică, ce văzui!”.

*

Una dintre cele mai luminoase zile ale vremelniciei mi-a străbătut, astăzi, sufletul şi mintea, curăţindu-mi-le de toate cele pământeşti. Mulţumesc, Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu!

*

Gata, m-au lăsat bateriile aparatului foto, dar nu-i bai! În câteva luni, după ce postează pe SEAP, cum cer, bătuţi în cap, fugarii judeţeni de responsabilitate, îmi cumpără Centrul Cultural “Bucovina” alte două baterii!

*