și când pășim într-un alai cu măști | Dragusanul.ro

și când pășim într-un alai cu măști

Boroaia 12

*

ies iarăși cerbii la păscut clipite

și ierbile cresc lumânări pe cer,

căiuții le-or aprinde din copite

când ursele se vor ascunde-n ger

și-atunci vom pune straie fermecate

pentru horire cosmică pe drum,

dar în zadar, căci tu, singurătate,

ridici pe sate caiere de fum

 *

ca să-ți înfășuri robii cu năframe

în îngrădirea veșnicei orbiri

în care nasc și plâng aceleași mame

vremelnicia marilor iubiri

și nu contează urșii, caii, cerbii

din vălmășagul sacrului alai,

strămoșii vin la rădăcina ierbii

ca să ne-asculte pașii rătăcirii, vai,

*

cu cât cinism ne prăbușim departe

de sacrele serbări nepământești

și cât noian de neguri ne desparte

și când pășim într-un alai cu măști


Comments are closed