și-adu-mi în cale primăvară!

de sus sau poate și mai sus,

din adâncimi nebănuite

în trupul meu se scurg cuțite

mocnite-n coasta lui Iisus,

iar lacrimile ard pe cer

și nu e nimeni să le șteargă

căci fiecare om aleargă

grăbit spre marele mister,

*

și-n jur e viață și-i lumină,

dar graba e atât de mare

că fericirea-n fiecare

nu-și face cuib și nu se-nchină,

ci trece-n zbor ca o aripă

urmând șiragul de clipite

tot mai amar ademenite

cu rugăciuni șoptite-n pripă:

*

of, viață, dulcea mea povară

pe care-o port dintotdeauna,

hai, curăță-mi din trup minciuna

și-adu-mi în cale primăvară!