Sfântul Ioan, "Ştiutorul de Ser" | Dragusanul.ro

Sfântul Ioan, „Ştiutorul de Cer”

Botezul Domnului

*

Dintr-o lăuntrică pudoare, în fiecare an, de 7 ianuarie, închid telefonul. Respect prea mult memoria marelui iniţiat Ioan (Io-Anu, adică „Ştiutorul de Cer”) ca să-mi pot asuma nevrednicul de mine măcar un licăr din aura lui. Iar urările care-mi sunt adresate mi se par o impietate, deşi le sunt profund recunoscător tuturor celor care-mi poartă un gând bun. Preţuiesc gândul, dar nu mă pot „frăsui” – cum se zicea prin colinde – cu memoria lui Ioan, marele iniţiat care a pus fundamentul unei noi religii planetare şi datorită cunoaşterii credinţei primordiale, în şcoala esenienilor. Tocmai de aceea, drept omagiu adus primului „Ştiutor de Cer” al omenirii religioase (nu neapărat credincioase, dar sigur religioase), voi reproduce un material despre vremurile în care Io-Anu (aţi ghicit: Io, din titulaturile voievodale româneşti, înseamnă „Ştiutor”, adică „Iniţiat”!) crea puntea dintre vechile şi noile religii, mânat de credinţă şi de dorinţa nepământească de a birui Timpul. Ceea ce, în fond, a şi izbutit.

*

„Să profităm de aceste clipe de pregătire – ce este propovăduirea lui Ioan Botezătorul – din partea providenţei dumnezeieşti şi clipe de aşteptare din partea poporului jidovesc şi să aruncăm o privire asupra stărilor politice şi bisericeşti ale acestui popor. Este important a cunoaşte împrejurările, nu numai de a înţelege activitatea Sfântului loan Botezătorul, dar şi pentru activitatea şi viata lui Isus, pentru că aceste împrejurări au rămas aceleaşi până la sfârşitul vieţii publice a lui, pe lemnul crucii, şi până la înălţarea lui la ceruri.

*

Împăratul Octavian August a murit în anul al 14-lea, după naştere lui Isus. După el, a urmat împăratul Tiberiu. Isus a fost botezat de Sf. loan când era cam de 29 ani, prin urmare era al 15-lea an al domniei lui Tiberiu. În ludea, a domnit, după Irod, Archelau, fiind însă pârât pentru asprimea lui de jidovi înaintea împăratului, a fost revocat de aceasta, după nouă ani de domnie, şi trimis în exil. Aşa au ajuns Iudea şi Samaria ca provincii nemijlocit dependente de imperiul roman, guvernate de un procurator locţiitor, care a guvernat în numele împăratului. Această administraţie era introdusă în provincii, care pentru spiritul lor de nesupunere şi răzvrătire, nu au fost în măsură să primejduiască administraţia normală provincială romană.

*

Din punct de vedere militar, Iudea era supusă comandantului militar din Syria, care, în mai multe rânduri, a trebuit să intervină pentru asigurarea ordinii, mai în urmă, când s-a încorporat Iudea în imperiu. Mulţumită tactului comandantului Quirinus Coponius, cel dintâi locţiitor, care a dus la îndeplinire această supunere a Iudeii, căci romanii, unde au putut, au preferat să domnească peste popoarele subjugate prin domnitorii lor proprii, însă au redus puterea acestora, făcându-i jaluzi unii pe alţii. Astfel de domnitori au fost fraţii lui Archelaus, Antipa şi Filip, care au rămas domnitori tot timpul vieţii lui Isus. Antipa, în Galilea, şi Filip, în Iturea. Antipa îşi întemeie o capitală în Tiberias, lângă lacul Genezaret, Filip, în Bethsaida, lângă Iordan, nu departe de locul unde se vărsa acesta în lacul Genezaret. Ponţiu Pilat era al patrulea locţiitor, după Coponius. El venea în tară cu trei ani înainte de propovăduirea Sfântului Ioan şi a rămas în Iudea zece ani (26-36).

*

În loc să guverneze cu tact şi blândeţe poporul iritat şi nemulţumit, l-a provocat mereu, chiar şi în convingerile Iui religioase, prin asprime şi fără orice consideraţie. De obicei, rezida în Cesarea, lângă mare, unde făcea Irod un port minunat şi numai Ia sărbătoarea Paş­telui venea, încunjurat de armată, la Ierusalim, ca, din turnul (fortăreaţa) Antonia, să controleze ceea ce se petrecea în templu. Nu mai puţin deplorabilă erau situaţia bisericii şi poziţia arhiereilor. Irod şi romanii i-au pus şi revocat după placul lor. Când spune Sf. Luca că, pe timpul când boteza Ioan, au fost arhierei Anna şi Kaiaffa, înţelege, cum am arătat, că după lege, numai unul putea să fie. Valerius Gratus, locţiitorul înainte de Pilat, a revocat pe Anna şi a pus în locul lui pe Kaiaffa, însă, prin influenţa lui personală, capul mişcărilor religioase a rămas Anna; de fapt, însă, în tot timpul activităţii lui Isus, arhiereu a fost Kaiaffa.

*

Şi mai mult a stricat, în sânul iudaismului, sectele religioase, de la întoarcerea din captivitatea din Babilon, între acestea, Saduceii şi Fariseii, care mai făceau şi politică. Saduceii erau un fel de liber-cugetători hellenizaţi, au ţinui legea şi profeţii, însă au respins tradiţia şi tâlcuirea, mai ales cea fariseică, şi nu au crezut că sunt îngeri, că va fi învierea morţilor şi celelalte. Ei s-au înţeles uşor cu dominaţia străină şi, pentru aceasta, poporul nu avea încredere în ei. Anna şi Kaiaffa şi cea mai mare parte din Sinerini – bogaţi – erau Saducei. Acestora diametral opuşi le erau Fariseii, zeloşi în respectarea legilor, în înţelesul lor literar, şi au mai îngrădit acestea, după tâlcurile legiuitorilor, cu o grămadă de tradiţii şi observaţii, cu care au vătămat şi au făcut chiar imposibilă observarea legilor Mozaice, însă ei erau partidul naţional şi inamici impecabili ai dominaţiei străine, ce au considerat-o ei ca o pedeapsă a lui Dumnezeu. Aceste secte sau învrăjbit pentru motive de ordin politic şi pentru a căpătarea puterii şi de religie s-au folosit ca de o unealtă, dând, prin aceasta, în primul rând, în popor şi în religie. Aceştia se dedau fără scrupul în serviciul străinilor, ceilalţi au agitat mereu pentru răscoală.

*

Împrejurările acestea erau bune numai ca să facă cu atât mai vie aşteptarea Mântuitorului şi să facă mai uşoară trecerea împărăţiei lui Dumnezeu, de la iudaism, la creştinism” (Dumineca, Anul II, Nr. 1, 4 ianuarie 1925, pp. 2, 3).


Comments are closed