Serile Bucovina Rock Castle: Seara cu sfeştanie

Închin acest foto-reportaj voluntarului Bianca Iftimie – Bianca cea brunetă -,

care împlineşte, astăzi, o frumoasă vârstă (cred că 20 de anişori).

La mulţi ani, domnişoară, şi Dumnezeu să te ţie numai întru bucurie!

– cum obişnuia să zică, în finalurile de corespondenţă secretă, Vlad Ţepeş,

care preluase urarea din formulele de cancelarie turceşti.

*

Fusese o dimineaţă de joi neguroasă, rece şi duşmănoasă ca un suflet de popă care tânjeşte după feudalism, apoi, dintr-odată, s-a ivit Sfântul Soarele, spulberând doar negurile de pe cer şi învăluind pământul într-o mângâiere binecuvântată. Şi nu ne-a mai abandonat, Sfântul Soare – sălaşul lui Dumnezeu, după cum ne încredinţa Regele David, în Psalmul 18 din Biblia ortodoxă, veghindu-ne, discret, chiar şi în timpul nopţii.

*

Rămăseserăm singuri în faţa agresiunii duşmănoşilor bigoţi, care, în loc să se ocupe de propria lor mântuire, s-au pus cu aruncat cu pietre în noi. Şi sunt în făţarnica Bucovina mulţi netoţi, care, din anonimat, deversează balele prostiei congenitale asupra a tot ceea ce nu înţeleg. Şi nu înţeleg nimic.

*

Crezusem că rămăsesem singuri, împotriva delaţiunii prosteşti ale odraslelor de protopopi, noi, cei ce cu îndreptăţiri veneam din “Naţiunea Poeţilor”, după opt spectacole itinerante şi tot atâtea cărţi noi, susţinute (şi spectacolele, şi cărţile), după minunatul sat Corlata, capitală a Poeziei Europene, de la Bistriţa, până în Suceava, dar mă înşelasem. Lângă noi erau, ca în fiecare an, tinerii entuziaşti ai Sucevei, reprezentaţi de voluntarii Tudor Chibici, Bianca Bodnar, Alex Tipa, Mircea Olteanu, Bianca Băițan, Bianca Iftimie, Cosmin Ionuț Manolache, Carina Irimia, Lucian Slabu şi Ayșe-Nur Erdogan. Bianca Băiţan – Bianca cea blondă – şi Aişe-Nur Erdogan – nepoata lui Erdogan, cum o tachinăm noi, tocmai au ocupat două locuri vacantate, ceilalţi voluntari având vechime serioasă şi cunoscând rânduielile festivalului ca nimeni alţii. Pe Bianca Bodnar – “locotenentul” meu, căreia noi i-am zis Bianca cea şatenă, şi pe Alex Tipa Andi i-a porecliat “Adam şi Eva ai Festivalului Bucovina Rock Castle”, iar pe Cosmin Ionuţ Manolache Mihnea l-a decretat “savoarea festivalului”. Sunt minunaţi copiii aceştia, unii dintre ei şi cu trupe rock proprii, iar părinţii care i-au crescut merită toată admiraţia.

*

Alex Tipa şi Aişe-Nur Erdogan, în culisele… probelor de sunet

*

Am să devansez povestirea şi am să vă spun că, înaintea concertului DARK FUNERAL, când jandarmii şi poliţiştii au dispărut brusc, împreună cu două zecimi din public – ca să nu se îndiavolească şi să fie musai nevoie de sfeştanie, muzicienii suedezi l-au întrebat pe Mihnea Blidariu cine le va garanta siguranţa, iar Mihnea, arătând din ochi spre cei nouă tineri (Carina Irimia se afla în cortul cu tricouri şi albume ale trupelor din festival), cinci băieţi şi patru fete, dintre care trei Bianca, le-a zis: “Nu vă faceţi probleme. Noi avem cele mai bune trupe de menţinerea păcii din lume!”. Şi aşa a fost.

*

În ceasurile care au urmat dimineţii neguroase ca un suflet de popă, aveam să mă conving că eu şi Constantin-Emil Ursu, amândoi pasibili “ţapi ispăşitori” ai tuturor ediţiilor de festival, aveam în preajmă, cu fapta, o mulţime de oameni oameni, de “lumini create” – cum li se zice în vechile cărţi religioase ale omenirii, printre care: Gheorghe Flutur, Ilie Niţă, Irina Vasilciuc, Nicolae Barbă, Cristi Creţu şi întreg Consiliul Judeţean Suceava, viceprimarul sucevean Lucian Harşovschi, colegele noastre Asica Leizeriuc, Ramona Medeleanu, Corina Scîntei, Gabriela Havriliuc şi cele două tinere noi colege, de la contabilitate, pe care nu le ştiu după nume, colegii noştri Sorin Filip, Tiberiu Cosovan, Lucian Căluşeriu, Cătălin Şandru, Gheorghe Senciuc şi Augustin Georgescu, şoferii (şi ce şoferi!) Cornel, Liviu, Vasilică şi Dan, cărora şi eu, şi Emil, le suntem datori să le mulţumim cu sufletul, mai ales că ei, colegii noştri, plus managerul Bibliotecii Bucovinei, doctorul în istorie Gabriel Cărăbuş, au fost şi singurii contribuabili ai urnelor solidarităţii cu victimele “Colectiv”, urne în care, dintre politicieni, doar Sanda-Maria Ardeleanu şi Angela Zarojanu şi-au depus obolul.

*

În ciuda faptului că am început festivalul pe lumină (la ora 19, când efectele scenice nu pot fi valorificate la maximum) şi cu o trupă bucureşteană relativ nouă, dar plină de personalitate şi de temperament, Gray Matters, şanţul Cetăţii a fost plin încă de la început, de parcă Tricolorul Laurei, cu deviza regretatului Claudiu Petre (“Găseşte-mă!”), şi Tricolorul Basarabiei, fluturat în public, ar fi tânjit după armoniile generaţiilor ce vin. A fost o noapte minunată, cu toate televiziunile naţionale pe poziţie, după ce Andi, timp de o zi, a răspuns agresiunilor sutaniste calm şi inteligent despre încrederea pe care trebuie să o acordăm publicului, atunci când e vorba de muzica şi, în general, de cultura pe care şi le asumă sau nu. A fost o poveste minunată, cu 35 de poliţişti şi sereişti în civil, amestecaţi în public (aşa m-a încredinţat Călin Brăteanu – eu nu am de unde-i şti, căci n-am fost vreodată informator şi nici nu sunt), cu televiziuni sperând în scandal, căci odraslele mincinoase ale protopopilor le încredinţaseră că vikingii vor sacrifica ţapi pe scenă şi vor bea sânge – iar muzicienii suedezi, dincolo de scenariul scenic, în care sunt înfăţişaţi şi costumaţi aidoma lui Floki, din serialul “Vikingii”, şi de câteva desene cu simbolistică scandinavă străveche, nu au nimic satanic în ei, decât dura admonestare a Papalităţii (de asta folosesc invocaţiile în latină, şi nu în suedeză sau în engleză) şi a tuturor chinuitorilor instituţionali de suflete omeneşti, inclusiv Patriarhia multimiliardarului Daniel.

*

GRAY MATTERS

*

*

*

JINJER

*

*

*

IMPLANT PENTRU REFUZ

*

*

*

NEGURĂ BUNGET

*

*

*

DARK FUNERAL

*

*

*

PUBLICUL PRIMEI SERI

*

Nu vă speriaţi: e pogo, pe care l-am fotografiat, strecurându-mă printre miile de tineri rockeri.

*

Pentru un aparat de fotografiat fără bliţ, dar de care m-am ataşat, nu sunt rele fotografiile acestui fotoreportaj. În final, am o întrebare retorică pentru slujitorii adevăraţi ai altarelor, care îşi cumpără parohiile cu sume astronomice: Dacă tinerii aceştia luminoşi nu prea calcă prin biserici, e vina muzicii rock sau a slujitorilor altarelor?