se descheie în sine, suflet al meu | Dragusanul.ro

se descheie în sine, suflet al meu

 

hai, suflete, să stăm la taifas,

soarele tău e paharul cu vin,

soarele meu e un strop de destin

în pocalul acela de-o vecie rămas,

soarbe-l acum sau aruncă pocalul

în tăria tăriilor vremii buimace,

stăm împreună şi e bine şi pace,

doar în tine se-aude cum vibrează cavalul

 

curgerii vremii în făclii potolite

care te-or strânge, suflet al meu,

iar departe de veghe iarăşi stă Dumnezeu

depănându-ţi poveşti cu finaluri mocnite

căci presoară cuvinte cineva peste noi,

ostenitule suflet, şi te arde-n tăcere,

trupul meu nins nu-ncetează să spere

în înaltul cuprins al vestirii în doi

 

şi-i târziu şi-i pustiu şi umbrit ca-n uitare

în paharul cu vin ce-a rămas de băut,

nu există, desigur, un nou început

după strânsoarea cu clipite amare

şi tot ard lumânări în firesc curcubeu

încropit migălos înspre-o naştere nouă,

în pocalul cu vin numai stropul de rouă

se descheie în sine, suflet al meu

 


Comments are closed