Şcoala de muzică şi declamaţie de la Rotopăneşti | Dragusanul.ro

Şcoala de muzică şi declamaţie de la Rotopăneşti

Statuia „Moldova, în forma unei fecioare întinzând o cunună de stejar”

 

„Comuna Rotopăneşti[1] din judeţul Suceava a fost şi ea centrul unei culturi naţionale. Neculai Istrati, proprietarul acelei comune, înfiinţează, în anul 1853, în casele locuitorului Vasile Otrocol, o şcoală mixtă primară, cu trei clase, pe care el le numea elementare. La 1855, noiemvrie 1, în locul acestei şcoli, înfiinţează alte două şcoli, una de băieţi şi alta de fete, tot cu câte trei clase elementare. Şcoala de fete era aşezată în casa locuitorului Vasilie Pânzaru[2], iar aceea de băieţi o zidise anume, de la vale de curţile boiereşti, lângă şosea. Pe lângă aceste şcoli, mai înfiinţează, apoi, prin primăvara anului 1860, tot cu a sa cheltuială, chiar în casele boiereşti, o şcoală de muzică şi declamaţiune, unde se învăţa şi carte. La clasa de principii dădea lecţiuni Petru Mezetti; la clasa de canto, Maestro Galea, iar la clasa de declamaţiune, Mihail Galino[3]. La carte era profesor de băieţi preotul Costachi Milu[4], iar la fete, soţia acestuia, Elena. Pe lângă aceste clase, se mai adaogă, în localul şcolii, şi clasa de cor bisericesc, la care preotul Costachi Milu era profesor, cor care cânta în biserica de la Rotopăneşti cu vreo şase ani înainte încă de înfiinţarea acestei şcoli. Tot în aceea şcoală se mai învăţa şi psaltichia, la care era profesor Iordachi Iconomu, fost elev în seminarul din Roman. Toţi elevii şi elevele erau luaţi de pe moşia Rotopăneşti şi de pe la alte moşii învecinate. Profesorii şcolii aveau întreţinerea şi locuinţa chiar în casa boierească; ei dădeau lecţii în toate zilele, câte două ore, şi erau plătiţi cu câte zece galbeni pe lună, afară de profesorul de declamaţiune, care avea cincisprezece galbeni lunar.

 

Sala de teatru era întocmită chiar în casele boiereşti, decorurile erau zugrăvite de Iosif Fichtner din Sviţera (Elveţia – n. n.), profesor în casă, la copilul Titus, fiul lui Neculai Istrati. Acest Fichtner era zugrav şi se pricepea în arta decorativă.

 

Costumele pentru piesele naţionale erau lucrate în casa lui Neculai Istrati, de elevele şcolii. Profesoare la lucru de mână erau însăşi soţia lui Neculai Istrati, Sevastia, şi soţia preotului Costachi Milu, Elena. După vreo cinci luni de un studiu conştiincios, elevii acelei şcoli au fost în stare să reprezinte mai multe piese de teatru şi cântecele comice, din care enumerăm următoarele: „Doi ţărani şi cinci cârlani”, „Cinel-Cinel”, „Fluierul fermecat”, „Scara mâţii”, „Baba Hârca”, „Paul John”, „Margo”, „Herşu Bocceagiu”, „Mama Angheluşa”, „Şoldan viteaz” şi altele.

 

Reprezentaţiunile teatrale să dădeau de două ori pe săptămână, joia şi duminica. Cupletele la vodeviluri şi corurile erau acompaniate, cu violina, de Petru Mezetti. Între acte, cânta corul de muzică vocală al şcolii. La fiecare reprezentaţiune sala era ticsită de boieri, proprietari şi posesori de la moşiile învecinate, care se minunau de felul cum fiecare elev îşi interpreta rolul său. De multe ori venea şi fostul Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, Calinic Miclescu, care, pe atunci, era arhiereu egumen la mănăstirea Slatina, precum şi arhiereul Iosif Râşcanu, de la mănăstirea Râşca. Pe lângă aceştia, se mai aduna un public numeros, nu numai din judeţ, ci şi din oraşul Suceava, precum şi din alte părţi ale Bucovinei. Fiecare elev căuta să-şi înveţe rolul cât se poate de bine, ştiind că avea în faţa sa pe aceşti doi arhierei şi mulţime de străini, veniţi de peste hotar ca să-i audă.

 

După insistenţa multor boieri, aceşti elevi au dat, în vara anului 1861, vreo câteva reprezentaţiuni şi în Fălticeni, în grădina lui Iancu Botez Topor. Piesele ce s-au jucat atunci au fost: „Fluierul fermecat”, „Cinel-Cinel”, „Scara mâţii” şi „Baba Hârca”.

Şcoala număra 28 elevi şi eleve, din care 19 băieţi şi 9 fete.

 

Din elevii cei mai buni ai şcolii, pe care nu găsim de prisos a-i enumera aici, arătăm pe: Ioan Savin, fost judecător de ocol în Roman şi actualmente avocat în acel oraş; Costachi Rotopan, fost primar la Rotopăneşti, Vasile Teodorescu, actualul posesor al Moşiei Paşcani; Alecu Alexandrescu, psalt la catedrala din Fălticeni şi arhivarul primăriei din acel oraş; Vasile Grigoriu, fost psalt în Fălticeni; Petre Constantinescu, fost primar; Iacob Todirescu, fost posesor de moşii; Neculai Teodorescu din Horodniceni, fost contabil la moşia Faraoani, judeţul Bacău; Mihail Boişteanu din Horodniceni, fost profesor de muzică vocală la şcoala primară din Fălticeni (mort) şi Vasile Dimitriu, fost telegrafist la Fălticeni (mort).

Dintre eleve arătăm pe: Nastasia lui Vasile Tofan, Tinca Dimitriu, Luţa Rotopan şi Paraschiva lui Nicolai Pavel, aceste trei din urmă acum moarte.

 

Această şcoală îşi câştigă un renume în faţa publicului ce asista la reprezentaţiunile ce se dădeau. Între acte, de multe ori, Dna Sevastia Istrati, soţia lui Neculai Istrati, şi elevul Costachi Rotopan cântau duete; câteodată elevele Nastasia Tofan, Luţa Rotopan şi elevul Ioan Savin, tenor, executau şi câte un solo de canto.

 

Nespusă era mulţămirea sufletească a lui Neculai Istrati, văzând că şi-a ajuns scopul de mult dorit: acela de a vedea înfiinţată această şcoală, menită a da sătenilor o cultură mai deosebită. El voia chiar să ducă în Iaşi pe elevii şcolii, să dea câteva reprezentaţiuni la Teatrul Naţional de la Copou, dar moartea l-a împiedicat de la aceasta. Duminicile şi sărbătorile se aduna la Neculai Istrati lume multă, de prin împrejurimi, ca să asculte corul bisericesc, care cânta toată liturghia[5], de se minunau toţi cei ce-l ascultau. Acel cor, care număra în total 40 băieţi şi 10 fete, era vestit, pe timpul acela, nu numai în judeţ, ci şi prin alte locuri, şi a fost cel dintâi cor bisericesc de muzică vocală europenească la noi, în ţară, în care s-au văzut, alături cu băieţii, să cânte în biserică şi fetele la sfânta liturghie[6].

 

După ieşirea din biserică, toată lumea mergea la Neculai Istrati, apoi, înspre seară, boierime se ducea la o pădurice, toată de brazi, situată pe un deal, numit „Brădăţel”. La poalele acelui deal erau două râmnice de toată frumseţea, iar în vârful dealului, un chioşc, de unde se desfăşura înaintea ochilor o privelişte din cele mai încântătoare şi mai pitoreşti. În acel chioşc şedeau toţi musafirii la sfat, făcându-li-se ceremonia cafelei şi a ciubucului, iar corul vocal, în tot timpul acela, cânta bucăţi pe care boierii, desfătându-se, îl ascultau cu mare mirare. După moartea lui Neculai Istrati, care s-a întâmplat în 1 noiembrie 1861 , aceea şcoală s-a desfiinţat[7]”. / Teodor T. Burada ( Biserica şi Şcoala, Anul XXIV, Nr. 39, Arad 24 septembrie / 7 octombrie 1900, pp. 352, 353).

 

Biserica Sfânta Treime din Rotopăneşti

 

[1] Până în anul 1886, moşia Rotopăneşti, care astăzi e proprietatea Dlui Grigore Goilav, forma singură o comună; acuma ea se ţine de comuna Brăduţel, şi numără 114 capi de familie; are o şcoală rurală mixtă şi o biserică zidită la anul 1856 de Nicolae Istrati, cu inscripţiunea următoare: „Acest templu dedicat Sfintei Treimi, cu binecuvântarea prea sf. sale Episcopului de Huşi Dl Dn Meletie Istrati, s-a fondat de fratele său Mare postelnic şi cavaler Nicolae Istrati, cu în îndemnul soţiei sale Sevastia, născută Ciudin, şi a fiului lor Titu Istrati, pe proprietatea sa Rotopăneşti, în anul erei noastre 1856, în care Moldova a recăpătat privilegiile aşezate de Ştefan cel Mare”. În curtea bisericii se află o statuie de piatră, ridicată în acelaşi an (1856) de Nicolae Istrati, reprezentând Moldova, în forma unei fecioare întinzând o cunună de stejar. Aceasta negreşit în amintirea marelui eveniment naţional (Vezi mai pe larg despre această comună: Dicţionar geografic, de Serafim Ionescu, p. 286, Bucureşti, 1894).

[2] Elevele erau îmbrăcate toate la fel. Rochiile lor erau vişinii; cele din clasa I-a aveau, jos, la poale, un şiret albastru; cele din clasa a II-a, două şireturi, iar cele din clasa a III-a, trei şireturi.

[3] Toţi aceşti profesori au fost apoi numiţi la Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Iaşi. Petru Mezzetti, la clasa de teorie, în anul 1865; Mihail Galino, la clasa de mimică, în 1864, iar Maestru Galea, la clasa de cânt, în 1 octombrie 1860, în aşa fel că el n-a fost profesor la şcoala din Rotopăneşti decât numai la începutul înfiinţării ei.

[4] Tatăl viitorului actor Matei Millo – n. n.

[5] Muzica era după aceea rusească.

[6] Cu un an mai înainte de înfiinţarea şcolii de muzică din Rotopăneşti, generalul Nicu Mavrocordat înfiinţase, la 1859, pe moşia sa Ştefăneşti, din judeţul Botoşani, cu a sa cheltuială, o şcoală de băieţi, care număra vreo 200 elevi. În acea şcoală, unde Vasile Răceanu dădea lecţii, pe lângă carte, se învăţa şi muzica vocală, precum şi psaltichia. Profesori de muzică erau Costachi Milu şi elevul său Ioan Savin, care, după desfiinţarea şcolii din Rotopăneşti, se retraseră în Ştefăneşti. Aceştia înjghebară un cor de muzică vocală, care cântă, de obşte, duminicile şi sărbătorile, liturghia în cafasul bisericii catedrale cu hramul Cuvioasa Paraschiva, ce se află în afară de târguşorul Ştefăneşti, numită a lui Ştefan cel Mare. Acest cor, care era preţuit de toţi cei ce-l ascultau, s-a desfiinţat în anul 1864.

[7] Toate aceste relaţiuni mi-au fost comunicate de către profesorii Conservatorului de Muzică din Iaşi, Petru Mezetti şi Mihail Galino, ambii defuncţi, precum şi de către Dl Titus Istrati, preşedinte la Tribunalul de Roman, şi Ioan Savin, fost elev al acelei şcoli şi fost judecător de ocol în Roman.


Comments are closed