Sarmaua publică, cea mai cumplită umilire a românilor | Dragusanul.ro

Sarmaua publică, cea mai cumplită umilire a românilor

Campionii umilirii românilor cu sarmale: Ion Lunugu, Tudor Pendiuc, Rovana Plumb, Elena Udrea şi... Ecaterina Andronescu

Campionii umilirii românilor cu sarmale: Ion Lungu – PDL Suceava, Tudor Pendiuc – PSD Piteşti, Rovana Plumb – PSD, Elena Udrea – PDL şi… Ecaterina Andronescu – PSD

 

Media naţională îmi prezintă, în ultima vreme, un popor înspăimântător, o aglomerare dezumanizată, care se năpusteşte feroce spre oalele cu sarmale ale perfizilor politruci. Deasupra, undeva, pe cer, câte o icoană lăcrimează, pentru că şi sfinţilor li se clatină sufletele, când văd unde au adus Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Roman, Văcăroiu, Stolojan, Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta poporul acesta, care, fir-ar să-mi fie!, şi mie mi-e drag. Atât de drag, încât îmi tot vine să pun mâna pe bardă şi să mă năpustesc, bolnav de furie, peste ciocoiaşii care, după ce mi-au înfometat neamul mai prejos de disperare, până la turmatizare, acum îl mai şi umilesc. Îi scuipă în suflet neamului meu, scuipând, în fond, şi spre dumnezeire.

 

sarmale inghesuiala

 

Şi văd, şi văd, şi văd români năpustindu-se în umilinţă, fără să le mai pese că fotografiile, reportajele şi puzderia de ştiri, prezentându-i cu sufletele schimonosite de foame, încep să-i umilească şi individual, călcându-i-se pe suflet şi fiecăruia în parte.

 

sarmale inghesuiala 3

Sarmale inghesuiala 2

 

Şi citesc: “După gogoşi electorale, PSD împarte sarmale” (iasiciteste.ro), “PSD la cratiţă! Femeile din partid au făcut sarmale pentru pelerini” (newsiasi.ro), “Primarul Nicihita şi fostul ministru al educaţiei au împărţit sarmale” (  telem.ro), “După gogoşi electorale, PSD împarte sarmale” (ziare.com), “Rovana Plumb a pregătit sarmale pentru pelerinii de la Iaşi” (Mediafax), “Ecaterina Andronescu a împărţit sarmale credincioşilor” (Iaşi Plus), “Boureanu a împărţit sarmale cu soţia, la Huşi” (ziare.com), “Elena Udrea a făcut sarmale în direct la TV” şi “Elena Udrea a împărţit sarmale” (ROL.ro), “Discipolul lui Iliescu, Tudor Pendiuc oferă sarmale trecătorilor” (Ziua de Constanţa), “PDL Satu Mare le-a împărţit sarmale şi gogoşi sărmanilor” (satmareanul.net) etc., în “etc.” intrând şi puzderia de ştiri fotografia cu Ion Lungu, umilindu-şi trufaş electoratul sucevean.

 

sarmale andronescu

sarmale rovana plumb

 

Şi mai sunt, în media zilnică, pe tot parcursul anului, titlurile (ca o lamă ucigaşă de cuţit) despre îmbulzeala românilor la pomană, şi mai văd şi fotografiile, văd tragismul din spatele prefăcătoriei Rovanei Plumb (uitaţi cum răsuceşte sarmaua – habar nu are cum se face!), care, în loc să se ocupe de gravele probleme ale mediului (dă ţara în clocot, nu alta!), vine la Iaşi, ca să răsucească câteva sarmale, doar atâtea câte sunte necesare pentru fotografii şi filmări.

 

SArmale inghesuiala 7

Sarmale andronescu 1

 

Surpriza cea mai de necrezut, pentru mine, a fost profesoara universitară Ecaterina Andronescu, om pe care nu m-aş fi aşteptând să-l văd plonjând, de bună voie, în cloaca prefăcătoriei de-a mila creştină. Păcat! Mare păcat că între domnia sa şi aia… Rovana Plumb, profesoara universitară a pus semnul egalităţii!

 

sarmale udrea 2

sarmale boureanu

 

De la Radu Boureanu şi de la Elena Udrea nu am aşteptat nicidată scrupule, bun simţ, umanism real sau simţul măsurii, aşa cum nu am aşteptat de la întreaga liotă de politruci, pe zi ce trece tot mai degradată, mai inumană, mai antiromânească, ba chiar duhnind de un parvenitism “european” deşănţat şi de mare, mare şi adânc prost-gust. Dar de la Ecaterina Andronescu, aşa ambramburică, cum a fost ca ministru al învăţământului, revendicam măcar o fărâmă de demnitate, ca să nu-mi pierd speranţa cu totul.

 

Români umiliţi, o ţară umilită, dar şi o cumplită foame de umilire. Asta este, din păcate, România lui Băsescu, Boc, Ponta şi Antonescu.