Sărbătoarea Zicălașilor: ziua lui Răzvan Mitoceanu | Dragusanul.ro

Sărbătoarea Zicălașilor: ziua lui Răzvan Mitoceanu

Răzvan Mitoceanu, în urmă cu exact un an, sărbătorindu-și nașterea printr-un concert în cinstea pictorului-martir Radu Bercea

Chiar dacă ziua de astăzi înseamnă o sărbătoare a folclorului românesc din Bucovina și în general a folclorului românesc, egoist cum mă știu de o viață, eu prefer să o numesc și să o țin drept sărbătoare a Zicălașilor, adică a nevoii de a asculta respirația străbunilor. Și asta nu pentru că muzicianul Răzvan Mitoceanu a fonotecat audio, la vioară, acompaniat de ritmicitatea țambalului lui Petrică Oloieru, 300 de cântece românești din anii 1907-1914 (cântecele reale ale Unirii), păstrate în manuscrisele lui Voievidca; că la fonotecarea patrimoniului din colecția „Muza Română”, a cântat, la vioară, împreună cu Adrian Pulpă (Narcis Rotariu avea un eveniment de familie important), repertoriul unor lăutari legendari de odinioară, precum Nicolae Picu, Grigore Vindereu sau Ion Batalan, în celelalte fonotecări, deci în alte vreo 700 de cântece pierdute, dar retrezite la viață, asumându-și rolul discret, dar atât de important de bracist.

Nu doar pentru implicări decisive și generoase într-un act de arheologie spirituală, în care, alături de cei numiți deja, se regăsesc și Ionuț Chitic, Constantin Irimia, Mihai Hrincescu, Viorel Kiriliuc și Mihai Cotos, nu doar pentru scânteia de geniu care îi caracterizează opera de muzician este ziua nașterii lui Răzvan Mitoceanu o sărbătoare a Zicălașilor, adică a unei adevărate familii, în care preț se pune pe interdependența suflet-minte, ci pentru natura lui umană, adeseori capricioasă și contra (cum se numea, odinioară braciul), care-mi amintește de propria mea tinerețe.

Răzvan Mitoceanu – fotoportret de Ion Drăguşanul

La doar 40 de ani, pe care îi face astăzi, Răzvan Mitoceanu începe, de fapt, adevărata tinerețe, cea a gestionării organizate a capacităților și hăruirilor sale, tinerețea conștientizării și asumării vocației, deci un fel de îndumnezeire, pe care sufletul și mintea le va desluși molcom, dar decisiv, drept atotcuprinzătoare armonie.

 

 

La mulți ani, Răzvan Mitoceanu,

și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!